Publicat de: Andra Bunea | 24/02/2020

Schi de tura pe V. Cerbului si o avalansa in direct (22 febr. 2020)

Weekendul care tocmai a trecut planuisem o iesire pe schiuri de tura eu, Petre si Johnny. Petre propusese sa facem ceva in Fagaras, dar era prea mult si prea departe. Eu am propus ceva mai aproape: urcare pe V. Cerbului si coborare pe Morar. Baietii au fost de acord.

Sambata dimineata ne-am intalnit in gara din Busteni. Eu si Johnny am venit cu trenul, Petre cu masina. Am mers la Gura Diham si acolo ne-am pregatit de actiune. Am urcat pe poteca din apropierea cabanei, un fel de scurtatura care te scoate in traseul marcat cu banda galbena, de unde mai faci doar 10 minute pana in Poiana Costilei. Pana in poteca marcata am urcat in incaltaminte de trekking si am facut 30 minute.

Odata ajunsi acolo, intrucat era destula zapada, ne-am pus schiurile si am pornit. In scurt timp am ajuns in Poiana Costilei, unde ne-am oprit pentru poze. Dimineata se sparsesera norii si se vedeau destul de bine masivele Costila si Caraiman. Insa pe masura ce urcam, plafonul de nori cobora tot mai mult, iar vantul devenea tot mai puternic. Stiam ca va fi vant, asa ca nu ne-am speriat.

Pe Cerb zapada era foarte faina (pulver). Nu erau urme, noi eram primii care profitam de zapada pufoasa asternuta in ultimele zile. Am avut ceva de muncit ca sa urc pe schiuri zonele accidentate din partea inferioara a vaii. Baietii si-au mai dat schiurile jos din cand in cand, dar eu m-am incapatanat sa urc pe schiuri pentru ca le pun greu. Prin urmare, evit pe cat posibil sa le dau jos.

Dupa ce am trecut valea si am lasat in urma noastra Tapul si Urzica, panta s-a mai atenuat si am putut sa urcam mai usor. Am inaintat pana sub partea inferioara a Priponului, unde am facut dreapta. Stiam ca acolo este o portiune abrupta, pe care am incercat sa o ocolim prin dreapta pe curba de nivel. Zapada era mare, dar stabila. Insa trebuia sa fim tot timpul atenti si sa evaluam corect starea zapezii, pentru ca putea sa se schimbe de la o zona la alta. Nu am reusit sa trecem pe firul vaii (stancile nu erau acoperite), asa ca ne-am intors la poteca marcata.

Odata depasita zona unde se face stanga pentru Pripon, valea s-a deschis tot mai mult in fata noastra. Din pacate vizibilitatea nu era prea grozava. Plafonul de nori coborase foarte mult. Nu se vedea partea superioara a V. Cerbului. Asta nu era un lucru bun: sa coboram pe ceata Morarul nu era o optiune, dar am continuat cu speranta ca poate sus este senin.

Am ajuns la un moment dat la o zona de traversare. Eram constienti de prezenta placilor de zapada (le vazusem cum se sparg sub schiurile noastre), dar nu aveau mai mult de 10 cm, asa ca nu ne-am ingrijorat. Petre mergea in fata mea, iar Johnny o luase mai pe jos. In momentul in care Johnny a inceput sa urce spre noi, l-am vazut pe Petre cum se dezechilibreaza si o ia la vale. Declansase o placa de zapada, care nu era mai mare de 10 cm. Totusi, s-a acumulat suficienta zapada incat sa-l acopere pana la umeri. Valul de zapada l-a prins si pe Johnny si l-a tarat la vale, dar l-a acoperit mai putin.

Cand am vazut ce se intampla (a fost prima avalansa la care am asistat in direct), mi-a stat un pic inima. Dar dupa ce am realizat ca sunt amandoi ok, am scos aparatul foto si am facut cateva poze. Unul dintre baieti mi-a zis: „era fain daca reuseam sa filmam asta”. Asta e, n-am reusit.

Eu eram cu vreo 15 m mai sus. L-am intrebat pe Petre daca are nevoie de ajutor ca sa se degajeze din zapada. Mi-a zis ca se descurca. Johnny era mai aproape de el, asa ca s-a dus sa-l ajute. Ne-am dat toti seama ca am fost norocosi: daca panta era mai mare si zapada mai multa, probabil i-ar fi acoperit pe amandoi.

Petre a intrebat daca mai vrem sa continuam. Eu am zis ca nu este o ideea buna. Atunci cand muntele iti da un semn, este bine sa asculti. S-ar putea ca mai sus sa fie placi mai mari, la fel si pe Morar, asa ca nu merita sa riscam doar ca sa simtim gustul aventurii. I-am multumit lui Dumnezeu ca ne-a pazit (Petre in cadere ar fi putut sa-si rupa vreun picior…), si ne-am echipat ca sa schiem inapoi pe Cerb.

Coborarea pe schiuri a fost usoara si frumoasa. Ne-am fi dorit mai mult, dar a fost bine si atat. In padure ne-am dat schiurile jos pentru ca nu puteam sa schiem printre stanci si copaci. Am urmat poteca de la venire si in jur de 15 eram inapoi la masina.

Mesajul muntelui e clar: trebuie sa mai lasam zapada sa se aseze. De data asta muntele ne-a dat un avertisment amabil. Altii nu au avut sansa asta. Intotdeauna trebuie sa asculti ce-ti spune muntele.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: