Publicat de: Andra Bunea | 07/08/2020

Fisura Sudica din Coltul Malinului (6 august 2020)

Fisura Sudica din Malin (3A) este un traseu la care visam de 3 ani. Am remarcat prima data linia eleganta a fisurii in vara lui 2017. De atunci mi-am dorit s-o catar si tot de atunci am cautat pe cineva dornic de aventura.

Am inceput sa ma documentez cu privire la traseu. Singura sursa de documentare a fost site-ul Climb Romania (https://www.climbromania.com/Ruta.aspx?ID_Ruta=256), unde apare topo-ul si o descriere succinta a lungimilor. Insa nici o parcurgere. As fi dorit sa obtin informatii de la cineva care a fost recent. Dar pe cine sa intreb ? L-am intrebat pe Andrei, care mi-a spus ca nu a mai fost cineva in acest traseu de cateva zeci de ani. Nu este un traseu frecventat si nu exista detalii despre gradul tehnic sau starea traseului. Pe langa asta, sunt sanse mari sa fie extrem de friabil. Prin urmare, se incadreaza perfect la categoria traseu de aventura, in care mergi sa descoperi si nu prea stii peste ce dai.

Asta nu m-a facut sa renunt. Cand merg pe munte, imi place aventura si imi place sa descopar. Dar cu cine sa merg in acest traseu de aventura ? Imi era clar ca trebuie sa merg cu un om bine pregatit, curajos si cu experienta. Primul pe care l-am intrebat a fost Mihai (alias Jabon), cu care am iesit in mai multe trasee si care corespundea profilului cautat de mine. Insa Mihai a refuzat „oferta” si mi-a spus ca nu e atras de acest gen de trasee. Acum vreo 2 ani l-am intrebat si pe Luci, care mi-a zis ca ar merge, insa nu a avut niciodata timp pentru asta. Cel de-al treilea om pe care l-am intrebat a fost Petre, cu care nu m-am catarat niciodata, dar pe care il cunosc de ceva timp si a carui evolutie am avut ocazia sa o urmaresc. Petre este dornic sa descopere lucruri noi pe munte, vrea sa se dezvolte pe partea de alpinism si este un coechipier de incredere. Cred ca i-am adresat intrebarea prin februarie anul acesta. Dupa ce a vazut despre ce e vorba, Petre a spus imediat da. Stiind ca e un om care nu face afirmatii sau promisiuni gratuite, am inceput din nou sa trag nadejde ca voi ajunge intr-o zi sa catar Fisura Sudica din Malin.

Lunile au trecut si a venit vara. Printr-un anumit concurs de imprejurari, Jabon (partenerul de catarare cu care iese Petre in mod obisnuit) nu a fost disponibil in aceasta perioada. Cand am aflat asta, mi-am zis: „Petre e liber cateva zile. Ce-ar fi sa … ?” Asa ca l-am sunat luni 3 august si l-am intrebat daca nu ar vrea sa mergem zilele astea pe Fisura Sudica din Malin. Petre mi-a spus ca ar fi un moment potrivit sa incercam asta si mi-a propus sa mergem joi 6 august. Wow ! Ce repede se misca lucrurile ! Mi-am zis: „chiar este bine sa abordam joi traseul pentru ca e vreme buna si nu a mai plouat de cateva zile.”

Am inceput sa punem la cale detaliile tehnice ale turii. Fiind traseu de aventura, eram amandoi constienti ca trebuie sa mergem cu multe mobile (nuci, frienduri, pitoane) si sa ne asteptam la orice – inclusiv sa ne retragem daca nu mai putem avansa.

Joi dimineata la ora 8:00 am lasat masina la cabana Gura Diham si am selectat echipamentul. Pe langa nuci (un set complet al meu si vreo 14 ale lui Petre), a mai luat Petre vreo 10 frienduri si 6 pitoane. Ciocan ne-a imprumutat Mihai. Am mers cu semi-corzile de 70 m ale lui Petre. Vorba lui: „in teren de aventura e bine sa mergi cu semi-corzi cat mai lungi”.

La 8:10 am plecat de la Gura Diham. Mai erau doua echipe care au urcat in fata noastra: 3 persoane urcau pe V. Coltilor si 2 pe Malin. Numai bine ca cei care au urcat pe Malin s-au miscat incet si au ajuns in dreptul nostru cand Petre incepuse deja sa se catere pe prima lungime. Ne-au facut poze si mi-au promis ca mi le vor trimite pe email. Update: mi-au trimis pozele, am inserat cateva in galeria foto.

In jur de 11:30 am ajuns in dreptul Fisurii. Am urcat putin pe versantul din stanga vaii (in sensul de urcare) pentru o mai buna perspectiva asupra traseului. Fisura se vedea foarte bine. Insa nu ne era prea clar ce cale de acces sa folosim. Braul despre care e vorba in descriere („Pentru a intra pe fisură, urmăm un traseu indirect, de-a lungul unui brâu orizontal care începe din firul văii (în amonte de fisură)…”) nu mai exista. Sub fisura este o zona foarte abrupta si friabila, care da in peretele vertical din valea Malinului. Nu se vedea nici o cale de acces evidenta sau usoara. Ne-am gandit sa mai urcam putin si sa intram de mai sus printr-o zona cu jnepeni, apoi sa coboram spre Fisura. Petre a fost mai rapid si a urcat pana la jnepeni, dar atunci si-a dat seama ca suntem prea sus fata de intrarea in Fisura. Am revenit in firul vaii si ne-am descatarat pana in dreptul Fisurii. Am cautat o varianta de catarare pana la niste jnepeni, de unde sa traversam pe o brana de iarba discontinua (surpata pe alocuri), care ducea la intrarea in Fisura. Ne-am catarat  cu emotie pe o portiune destul de friabila si am ajuns la jnepeni. De acolo am traversat o portiune cu iarba, stanca si pamant, care necesita atentie sporita.

Am reusit sa ajungem cu bine pana la baza Fisurii si am respirat usurati cand am vazut cateva pitoane pe segmentul care parea sa fie inceputul traseului. Deci am nimerit bine ! Petre a amenajat imediat o regrupare la un piton si cateva mobile. Ne-am echipat cu tot ce aveam la noi si am trecut la treaba. Petre a mers cap pe prima lungime, care dupa parerea mea e si cea mai grea. Iar pasul cel mai greu era chiar la plecare (un 6+/7-). De fapt, a fost o succesiune de pasi – daca este sa punem la socoteala caracterul extrem de friabil al stancii. Nu prea stiai pe ce sa pui mana pentru ca totul se misca pe-acolo. Petre a mai gasit cateva pitoane pe parcurs: unele solide, unul care se misca si l-a batut mai bine cu ciocanul si unul care se misca foarte tare si pe care l-am scos eu cu mana la urcare.

Petre a reusit sa asigure la mobile intr-un loc sigur, care oferea un spatiu generos pentru picioare. Mi-a dat semnalul sa plec (nu ne mai vedeam, insa ne auzeam). Am catarat destul de greu primii 2-3 m, dupa care am intrat in razboiul psihologic provocat de caracterul friabil al stancii. Este un act de curaj sa te cateri cap pe-aici -mi-am zis eu- si l-am felicitat pe Petre cand am ajuns in regrupare.

Dupa o scurta pauza, in care am preluat echipamentul de la Petre, m-am pregatit sa plec eu cap pe a doua lungime. Nu prea eram sigura cum sa abordez portiunea de deasupra regruparii (pas de 6/6+, cel mai greu din a doua lungime). Petre mi-a sugerat sa ocolesc prin stanga, insa eu ma temeam s-o iau pe acolo pentru ca zona arata super friabila. Dupa o inspectie mai amanuntita a zonei, mi-am dat seama ca nu exista alta solutie, asa ca am asigurat un prim piton si mi-am cautat cateva prize bune ca sa pot traversa spre stanga. Am urcat putin pe niste praguri foarte friabile, apoi am traversat din nou in dreapta ca sa asigur al doilea piton. Dupa aceea m-am ridicat pe cateva prize mai bune si am iesit din zona super friabila a lungimii.

A urmat un horn adanc, inalt si ingust, despre care citisem si in descriere. Din fericire, am avut un singur rucsac, pe care l-a carat secundul, altfel nu as fi putut sa trec pe acolo. M-am catarat (mai bine zis ramonat) din profil si am reusit sa plasez un friend la jumatea hornului si inca unul putin mai sus. Dar mi-am dat seama ca secundul nu are nici o sansa sa intre dupa ele sa le scoata cu rucsacul in spate. Asa ca am mai urcat putin, iar la iesirea din horn am pus 2 frienduri si o nuca, pe care m-a coborat apoi Petre ca sa revin la cele 2 frienduri de mai jos si sa le scot. In felul acesta el putea sa urce prin stanga (sa nu intre deloc in horn) si sa recupereze apoi usor cele 3 asigurari mobile puse la iesirea din horn.

De acolo fisura a devenit mult mai larga si usoara. M-am ramonat fara dificultate. Nu am mai gasit pitoane. De fapt, era unul la intersectia cu varianta care merge spre dreapta si urca spre varful Coltului Malinului, dar eu nu l-am vazut. Acolo am intrat putin in varianta din dreapta si am pus un friend cu o bucla prelungita. As fi vrut sa amenajez regruparea acolo, insa nu era loc bun pentru picioare si nici prea multe asigurari mobile nu puteam sa pun. Asa ca am mai continuat vreo 5-6 m pe fisura devenita de acum oblica (spre stanga) si am regrupat la vreo 3 m sub creasta, pe o platforma buna pentru picioare. Am plasat 3 nuci si un friend si am amenajat regruparea. Abia apoi am vazut ca pe stanca de vizavi era un piton. M-am asigurat si in acel piton si l-am legat de celelalte asigurari. Petre a venit cu bine si am facut cateva poze din regrupare. Peisajul era ametitor. Nu ne venea sa credem ca am reusit sa cataram chestia asta friabila. Mai erau cativa metri pana sus, pe care Petre i-a parcurs foarte usor. A regrupat apoi la un bolovan mare din creasta si m-a adus si pe mine in siguranta.

In creasta am facut o pauza generoasa pentru masa, poze si impartirea echipamentului. Ne-am exprimat bucuria pentru reusita traseului. Avand rucsacii cu noi, am decis sa coboram pe Brana Mare a Costilei si Pripon, apoi la vale pe Cerb. Initial vorbisem sa lasam un rucsac ascuns la baza traseului si sa coboram inapoi in Malin ca sa-l recuperam. Insa acest lucru nu a mai fost posibil datorita accesului foarte dificil spre baza traseului. Asa ca am luat ambii rucsaci, insa dupa ce am pus pe noi echipamentul, rucsacii se cam golisera. Am bagat un rucsac in celalalt, pe care l-a carat secundul. A fost mult mai usor asa pentru cap.

In concluzie: ne-am bucurat foarte mult sa parcurgem acest traseu de aventura, de care nu se mai stia nimic de zeci de ani. Sunt inca pitoane solide in prima lungime (4 doar pe primii 3-4 m), apoi din loc in loc pana in prima regrupare. Se pot suplimenta cu mobile. In a doua lungime erau 2 pitoane la plecare, unul mai sus la intersectia cu varianta din dreapta si unul pe stanga cu vreo 3 m mai jos de creasta. In rest, se pot pune mobile si anouri (am pus la un moment dat un anou intr-o clepsidra uriasa). Noi am parcurs traseul din 2 lungimi si un pic. Daca se regrupeaza la intersectia cu varianta din dreapta (desi acolo nu este prea comod pentru picioare), ar iesi 3 lungimi (asa cum se spune in descriere). Sugeram eventualilor doritori de aventura care vor mai merge pe acest traseu sa ia cu ei tot arsenalul de mobile si 2-3 pitoane.

Am marcat pe poza luata de pe Climb Romania ruta de acces spre intrarea in Fisura, iar pe una din pozele mele regruparile noastre.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: