Publicat de: Andra Bunea | 24/10/2020

Cangurul cap integral (24 sept. 2020)

Am fost prima data in Cangur (4B, 7-, 3 lc) pe 20 apr. 2018 (cu Marius). Am facut atunci traseul cap schimbat. Eu am facut cap doar lungimea a doua. L-am lasat pe Marius pe prima lungime, ca sa o faca el si pe-a 3-a (cea cu pasul). Pasul din lc 3 mi s-a parut dificil la acel moment.

Timpul a trecut si eu nu am mai reusit sa ajung in Cangur. Am facut alte trasee din Peretele Animalelor, pe unele chiar le-am repetat de 2 sau 3 ori. Insa in toamna asta Marian si-a exprimat dorinta sa cataram un traseu pe care sa-l coboram apoi in rapel. Atunci mi-am amintit de Cangur. Mi-am amintit si de pasul din lc3, insa m-am simtit pregatita sa-l abordez cap. 

Am pornit din Poiana Inului in jur de ora 9, intr-o dimineata frumoasa de toamna. La baza traseului ne-am echipat si am luat un singur rucsac cu strictul necesar (pe celalalt l-am agatat intr-un piton din prima lungime).  Am urcat relativ usor pana in regruparea de sub pas. Stiam ca de acolo incepe greul.

Am pornit apoi pe ultima lungime si am ajuns la regruparea intermediara de sub pas – sau mai bine zis de langa pas, pentru ca acolo trebuie sa faci mai intai o traversare la stanga, si abia apoi incepi sa cateri fisura cu pasul. Am pus o nuca la baza fisurii si m-am odihnit putin. Am inceput apoi sa catar fisura. La maini ai prize doar in fisura, iar la picioare nu prea ai nimic (mai mult la aderenta). Pana sa imi dau seama cum sa tin prizele din fisura, am obosit si am revenit la ultima asigurare ca sa ma odihnesc.

I-am spus lui Marian ca nu sunt sigura ca voi reusi sa trec pasul, mi se pare foarte greu. Marian nu s-a suparat. Mi-a zis: „de-abia ajung mai repede acasa !” M-am odihnit putin, dupa care i-am zis: „mai incerc o data; daca nu reusesc, ne dam jos”. De data asta m-am miscat mai repede si mai usor pentru ca descoperisem cum sa tin prizele din fisura. M-am catarat bineinteles cu „bavareza” (catararea unei fisuri prin opozitie) si am reusit sa trec de punctul critic al lungimii. Nu mi-a venit sa cred ca am trecut ! Am chiuit de bucurie. Mai departe nu a fost greu, insa era foarte friabil (iarba si pamant).

Am ajuns la o regrupare intermediara -cred eu- pentru ca nu erau spituri. Insa am preferat sa regrupez acolo pentru ca nu mai aveam bucle. L-am asigurat pe Marian, dupa care ne-am pregatit de rapel. Am urcat cu 2 semi-corzi, asa ca am putut sa dam rapeluri de 50 m. Marian a plecat primul (auto-asigurat cu nod prusic), in timp ce eu faceam poze. Am dat 2 rapeluri de 50 m si am ajuns inapoi la sol. Am recuperat rucsacul si am strans echipamentul. 

La terminarea traseului m-am declarat foarte incantata de realizare. A inceput sa imi placa Cangurul. Cred ca am reusit sa-l imblanzesc !

PS. Public acest jurnal abia astazi (24 oct.) pentru ca nu am avut timp dupa realizarea turei. 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: