Publicat de: Andra Bunea | 12/11/2020

Brana Mare a Costilei din Pripon pana in Malin (11 nov. 2020)

Vremea inca ma mai rasfata cu temperaturi agreabile, care ma imbie sa profit cat mai mult de culorile toamnei. Am iesit iar in Bucegi, insa de data asta am avut coechipier (Marian).

Am propus din nou o tura de peisaj: Brana Mare a Costilei (BMC), cu urcare pe Pripon si coborare pe Scorusi – Galbenele sau Creasta Vaii Albe – Brana Aeriana. Dar starea terenului nu ne-a permis sa ne realizam planul in intregime, asa ca ne-am intors din drum de la intersectia cu Malinul.

Am plecat la ora 9 de la Gura Diham, echipati cu tot ce trebuie – inclusiv bete de trekking (de mare folos in orice tura, dar cu atat mai mult in aceasta perioada a anului). Eu am luat cu mine si pioletul de tura – just in case. Pana la urma, si-a dovedit din plin utilitatea: fara el, ar fi trebuit sa ne intoarcem inainte de intersectia cu V. Urzicii.  

In Busteni era ceata, la fel si la urcarea pe V. Cerbului. Insa dupa ce am iesit din padure, am scapat de ceata. Patura de nori a ramas pe vale, in timp ce pe sus era cer senin cristal. Ne-am bucurat foarte mult de magia muntelui imbracat in straie de toamna. Zadele aurii impodobeau crestele gri, care pe fundal de cer senin pareau si mai inaccesibile. 

La plecarea de la Gura Diham s-a luat dupa noi un caine negru latos, ramas probabil pe-acolo de la vreo stana. Mergea in fata noastra ca un agent de paza si chiar a latrat la un moment dat (o fi simtit vreun animal). Ne-am gandit ca nu ne strica un astfel de tovaras prin padure. Dar el a continuat sa urce in fata noastra si cand am facut stanga si am intrat pe Pripon. Dupa ce am ajuns deasupra saritorilor, nu l-am mai vazut. Probabil o luase in sus pe vale. Noi acolo am facut stanga si am urcat in zig-zag catre BMC. Chiar ma bucuram ca a plecat pentru ca stiam ca nu poate veni dupa noi pe tot traseul (sunt zone abrupte pe care nu le putea catara/descatara).  Dar nu a trecut prea mult, ca l-am si vazut venind in fuga spre noi.  „Vai de mine, ce ne facem ?!” Am incercat sa-l trimitem inapoi, dar nu a inteles ce vrem de la el. Asa ca l-am lasat sa mearga cu noi. De obicei mergea in fata noastra, dovedind o capacitate de orientare iesita din comun. 

La urcarea in zig-zag spre BMC am dat de cateva petece de zapada, dar se puteau ocoli usor. Insa la intersectia cu V. Caprelor era zapada chiar in poteca. Din fericire, am putut s-o ocolim si acolo. „So far, so good” mi-am zis eu. Sa vedem ce-o fi la intersectia cu V. Urzicii. Am mai mers putin si inainte de intersectia cu V. Urzicii am avut de traversat un valcel unde se acumulase zapada venita de sus. Zapada era beton. Bateam cu calcaiul ca sa ne facem trepte, dar nu ajuta la nimic. In acel moment am recurs la piolet. Marian a trecut in fata si a sapat trepte, dupa care am trecut si eu cu atentie.

Spre mirarea mea, la intersectia cu V. Urzicii nu era multa zapada. Am reusit s-o evitam catarandu-ne din stanca in stanca. Catelul ramasese in urma noastra si scheuna pentru ca nu stia pe unde sa treaca. „Imi pare rau catel” am zis eu, „cred ca de data asta va trebui sa te intorci”. Dupa care ii zic lui Marian: „parca vad ca o sa gaseasca o solutie ca sa treaca”. Si asa a fost: in cateva minute catelul era din nou langa noi. „Ce catel alpinist !” am exclamat eu. 

Mai departe era zapada in poteca, dar erau si urme, ceea ce ne-a ajutat sa avansam mai usor. Am mai folosit o data pioletul in zona aceea. Inca putin si am ajuns pe tapsanul de unde se vede V. Tapului si Creasta Malinului, cu fotogenicul Dinte dintre Colti. Acolo am facut o pauza de poze. Eu am facut si un filmulet, pe care il veti gasi la finalul acestui jurnal. Am pornit mai departe si in scurt timp am ajuns pe partea cealalta, adica pe panta de coborare spre Malin. Catelul o luase deja in fata noastra si ne astepta in poteca.

Situatia nu era prea favorabila. Era ceva zapada pe panta aceea si in rest, iarba uscata, numai buna de dat pe ea ca pe topogan. Marian mi-a spus imediat ca i se pare periculos. I-am dat dreptate. De comun acord am decis sa facem cale intoarsa si sa coboram pe unde am urcat. Era mult mai safe si mai rapid (oricum voiam sa ajungem jos pe lumina). „In plus, ducem si catelul inapoi la Gura Diham” a adaugat Marian. 

Ne-am intors pe tapsanul cu vedere aproape panoramica si am facut pauza de masa. Am impartit mancarea cu catelul. „Isi merita din plin portia” am zis eu. Nu am stat prea mult acolo pentru ca eram la umbra si era frig. La 13:15 am pornit inapoi spre Cerb. Am coborat cu atentie zonele cu zapada, insa de data asta era mai usor pentru ca aveam urme. La un moment dat eu am ramas in spate pentru ca m-am miscat cu mare atentie. Catelul, care era deja mult in fata, m-a vazut ca ma misc incet si a venit inapoi la mine, parca pentru a se asigura ca trec si eu cu bine. M-a impresionat gestul lui. Ce catel inteligent si sensibil !

Coboarea a fost usoara si rapida, astfel ca in jur de 14:30 eram inapoi in Cerb. Mai departe am mers agale, regretand parca cerul senin pe care il lasam in urma noastra. Ceata era in continuare pe vale. Dupa ce am ajuns in padure, am intrat in zona de ceata si asa a fost pana la masina.

Am ajuns inapoi la Gura Diham la 15:50. A fost o plimbare foarte placuta, in care am fost rasfatati cu peisaje superbe. In plus, am beneficiat si de compania unui caine tare destept. Ne-a placut foarte mult sa-l avem cu noi, parca a facut tura si mai frumoasa. Pacat ca la sosirea la Gura Diham a trecut repede paraul, apoi a plecat si nu l-am mai vazut. Aveam la masina ceva de mancare si voiam sa-i dau, dar nu l-am mai gasit. 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: