Publicat de: Andra Bunea | 11/04/2021

Albisoara Branei – Pripon (10 aprilie 2021)

Sezonul acesta am urcat deja doua Albisoare (Crucii si Gemenelor), insa mi-am dorit sa ajung si pe Albisoara Branei (AB, 1B), pe care am urcat o singura data in conditii de iarna (in martie 2018). Am reusit acest lucru sambata 10 aprilie, din a treia incercare.

Prima incercare a avut loc sambata 27 martie, cand am ajuns doar pana la intersectia dintre poteca de Costila si poteca spre Valea Alba. M-am intors atunci din drum pentru ca zapada era foarte mare si mi-ar fi luat deja foarte mult ca sa ajung pana in V. Alba.

A doua incercare a avut loc pe 31 martie, cand am ajuns aproape de Verdeata (locul de intrare in firul V. Albe). Cand eram pe traversare am vazut o ursoaica cu puiul jucandu-se la Verdeata, asa ca am facut cale intoarsa imediat fara sa comentez.

Sambata 10 aprilie se anunta o zi perfect senina, care merita petrecuta pe munte. E adevarat ca ninsese mult miercuri, dar de atunci trecusera deja 48 ore, deci zapada avuse timp sa se aseze. In plus, AB este expusa nordic si este astfel mai sigura decat o vale expusa sudic.

De data asta am pornit destul de tarziu: am plecat de la caminul alpin la 8:45. Insa am mers repede (erau urme spre V. Alba) si am ajuns la Verdeata la 10:15. Am cunoscut dupa urme ca erau doi baieti in fata mea (bocanci cu nr mare), pe care chiar i-am prins din urma la Verdeata. Ei facusera deja o pauza si se pregateau sa urce pe V. Alba. I-am avertizat sa fie atenti pentru ca sigur va curge zapada din peretele Vaii Albe (pentru ca este expus la soare). Le-am spus ce plan am eu si am mers impreuna pana la conul imens de zapada (al doilea pe stanga) care marcheaza intrarea spre AB. Cand eram aproape de intrarea in AB, am auzit un zgomot puternic in spatele nostru: curgea o cascada de zapada dinspre Circurile Vaii Albe. Le-am spus ca se va intampla acelasi lucru mai sus.

In jur de ora 11 am inceput sa urc panta abrupta de la intrarea in AB. Pana acolo nu-mi pusesem coltarii pentru ca zapada era moale. Insa in curand aveam sa constat ca am nevoie de coltari pentru ca era o zona cu gheata. Mi-am sapat o platforma in zapada si mi-am pus coltarii. Am folosit pioletul de tura pe care il aveam la mine (ce bine mi-ar fi prins pioletii tehnici, dar i-am lasat acasa !) si am depasit cu bine zona de gheata. Am mers mai departe pe o panta la fel de mare, insa zapada era mai tare si intrau bocancii doar pana la glezna.

Am ajuns la o alta zona cu gheata, sub care se afla o saritoare. Insa acum era acoperita complet. Dupa ce am catarat jgheabul respectiv, am dat din nou de zapada mare si neconsolidata. Valea se deschidea foarte mult si se vedea deja cornisa de la iesirea in platou. M-am gandit ca am trecut de ce a fost mai greu, insa ma inselam.

In firul vaii zapada era mare si moale (intram mai sus de genunchi), asa ca am decis sa urc pe margine, unde era putin mai tare. Am ajuns din nou la o zona cu gheata si acolo am preferat sa urc printr-un horn stancos din dreapta. Avand un singur piolet, m-am chinuit un pic acolo. Dar cu atentie si cu multe rugaciuni am trecut cu bine ! Mai sus acelasi scenariu: zapada mare in firul vaii, asa ca am mers din nou pe marginea din dreapta. Am vazut la un moment dat o creasta in dreapta mea si am preferat sa urc spre ea ca sa scap de zapada mare.

Odata ajunsa pe creasta, am avut o perspectiva mai buna si mi-am dat seama ca mai am inca de urcat, dar macar aici zapada era intarita. Am recunoscut usor Brana Vaii Albe (pe care AB o intersecteaza). Deasupra ei era o portiune abrupta, apoi cornisa finala de la iesirea in platou. Aveam doua variante: fie traversam spre stanga ca sa ies in platou mai jos (mai spre Cruce), fie continuam drept in sus, unde puteam urca putin pe zapada, insa trebuia apoi sa escaladez o zona stancoasa. Am luat decizia sa urc drept in sus. Am preferat aceasta varianta pentru a evita sa ma catar pe cornisa (riscam sa se rupa). Am iesit cu bine in platou in jur de ora 14, adica dupa 3 ore de la intrarea pe AB din firul vaii Albe.

Am mers pe platou pana la intrarea in V. Alba, in speranta ca ma voi intalni cu cei doi baieti. Nu i-am vazut in platou si m-am gandit ca probabil urcasera deja si acum traversau platoul pentru a cobora pe Pripon (acesta era planul lor). Insa cand m-am apropiat de „buza” vaii (sau mai bine zis de cornisa de la iesirea din V. Alba spre platou), am observat ca nu erau urme de bocanci. Nu iesise nimeni din V. Alba recent. Hm, oare ce s-o fi intamplat ? Poate ca baietii au vazut ca avanseaza foarte greu si au luat decizia sa se intoarca (trebuiau sa ajunga in Bucuresti inainte de ora 20). Sau poate i-o fi speriat vreo avalansa venita dinspre Pertele Vaii Albe. Oricare ar fi explicatia, este bine ca au decis in favoarea sigurantei lor.

Eu voiam initial sa cobor pe V. Alba, dar la ora 14:30 soarele batea cu putere in cornisa de la iesire din V. Alba. Avand in vedere ca batuse in cornisa de cateva ore, ma gandeam ca zapada este inmuiata si ar putea s-o ia usor la vale. As fi putut astepta pana trecea soarele, pentru ca dupa ce venea umbra peste vale, zapada ar fi inghetat imediat. Dar asta inseamna sa astept vreo 3 ore. Decat sa astept, mi-am zis ca e mai bine sa traversez platoul si sa cobor pe Pripon. Zis si facut.

In jur de 15:30 incepeam sa cobor Priponul. Am observat spre stanga (spre Omu) urme proaspete de schiuri si am mers pe ele. Zapada era ok (stabila), dar destul de moale la suprafata (se lipea de coltari). Am coborat Priponul intr-o ora. Cand ma aflam pe traversarea spre stana, am vazut mai jos (in poiana vaii Priponului) un grup de baieti si mi-am imaginat ca sunt cei care au coborat pe schiuri. Am mers in continuare pe urmele lor, ceea ce mi-a facilitat mult avansarea. Alfel ar fi trebuit sa innot prin zapada incalzita de soare. Cand am ajuns eu in poiana vaii Priponului, schiorii plecasere deja. M-am uitat spre intrarea de jos a Priponului si am crezut ca nu vad bine: stanca imensa care marcheaza accesul in V. Priponului nu mai exista ! Era complet acoperita de zapada. Nu am mai vazut-o niciodata acoperita complet de zapada.

I-am ajuns din urma pe schiori (erau 4) aproape de Poiana Costilei. Ne-am salutat si am schimbat cateva cuvinte, apoi eu am luat-o la dreapta spre caminul alpin. Am ajuns la masina in jur de 18:15, adica dupa 9 ore jumate de mers. Chiar daca am facut un ocol mai mare, cred ca a fost o decizie buna sa cobor pe Pripon si nu pe V. Alba. Am uitat sa spun ca in timp ce urcam pe AB, am auzit de mai multe ori in spatele meu bubuitul de tunet specific declansarii unei avalanse. De unde eram nu am putut vedea nimic, dar banuiesc ca a curs atat de pe Blidul Uriasilor, cat si din partea superioara a vaii Costila.

Dar totul e bine cand se termina cu bine, asa ca sunt multumita ca am reusit sa bifez si AB sezonul acesta. M-am bucurat de peisaj si am facut din nou cateva poze superbe, inclusiv cu o caprioara care mi-a iesit in cale cand urcam prin padure (prima poza). La final i-am multumit lui Dumnezeu pentru protectia pe care mi-a acordat-o si pentru sansa de a ma bucura din nou de frumusetea muntelui.

 


Responses

  1. ursi , caprioare … un sezon plin de Albisoare


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: