Publicat de: Andra Bunea | 25/04/2021

V. Comorilor din Morar – V. Bujorilor (24 aprilie 2021)

In ultima vreme nu am mai putut sa ies in timpul saptamanii, asa ca a trebuit sa fac tot posibilul ca sa ies sambata. Din fericire a fost vreme buna in weekend. Sambata trecuta am facut o plimbare pana la Malaiesti, apoi am urcat pana la baza Hornului Mare. Prognoza se anunta favorabila si pentru sambata 24 aprilie, asa ca nu am stat pe ganduri: vreau din nou pe munte ! (mi-am zis eu).

Intrucat in aceasta perioada este pericol de avalansa, a trebuit sa aleg cu grija pe ce vale sa merg. Am decis sa urc pe V. Comorilor din Morar (VCM) intrucat este expusa estic (bate soarele pe ea doar dimineata). Am fost pe VCM si anul trecut pe 14 martie: atunci am traversat pe BMM (Brana Mare a Morarului) si am coborat pe Rapa Zapezii. 

Anul trecut am fost singura, insa de data asta l-am avut coechipier pe Bogdan. Am plecat de la Gura Diham la 8:10. Am urcat pe poteca din stanga cabanei (cea care da in banda galbena). Am mers putin pe banda galbena, apoi am facut dreapta pe triunghi rosu si am mers vreo 10 minute, uitandu-ne dupa bolovanul din poteca cu marcajul pe el. Acela e locul unde trebuie sa faci stanga si sa urci prin padure pana dai de firul vaii.

Desi am mai urcat de 2 ori pe VCM si stiam bolovanul, de data asta m-am inselat: am vazut marcajul pe un bolovan mai mic si am facut stanga putin mai devreme. Ca urmare, am balaurit prin padure o ora si jumate pana sa reusim sa intram in firul vaii. In momentul in care ne pregateam sa coboram de pe versantul stang ca sa intram in firul vaii, am auzit galagie mare pe vale. Nu mi-a venit sa cred: era un grup de aproximativ 20 de persoane care urcau. Cand am ajuns noi in fir, ei erau deja un pic mai sus (faceau o pauza la soare).

Cand am ajuns in dreptul lor, i-am salutat si am schimbat cateva cuvinte. Am aflat ca fac parte din grupul „Liber pe munti” si ca s-au luat exact dupa descrierea mea de anul trecut ca sa gaseasca intrarea in VCM. In schimb eu, care scrisesem acea descriere, am balaurit o ora si jumate ca sa gasesc valea !! Asta e, li se intampla si celor mai buni 🙂 🙂 

Pe unii din grup ii stiam dupa nume. Am urcat impreuna pana sus si am mai povestit cu ei. In jur de 12:20 am ajuns in saua de langa Manusa Morarului. Ca de obicei, am urcat pe degetul Manusii ca sa admir peisajul cu Costila. M-au urmat si cativa din grupul mare, care au scos strigate de bucurie cand au vazut peisajul ametitor care se deschidea in fata ochilor nostri. 

Dupa o pauza de jumate de ora, am pornit la drum: eu si Bogdan spre Creasta Morarului, grupul pe o poteca ascendenta, care i-a scos in BMM, pe care au coborat apoi spre V. Cerbului. Planul meu initial era sa coboram pe V. Bujorilor, insa asta depindea de starea zapezii. Am decis sa evaluam situatia la fata locului. Odata ajunsi la baza Crestei Ascutite, am facut din nou o pauza ca sa admiram peisajul. 

Am exclus din start BMM de pe partea Morarului (era foarte multa zapada neconsolidata). Partea superioara a V. Bujorilor parea de asemenea incarcata cu zapada gata sa plece (batuse soarele toata ziua), astfel ca singura optiune sigura parea sa fie coborarea pe BMM spre Cerb. Insa nu ma atragea deloc aceasta solutie pentru ca e greu de coborat pe brana. Dupa o analiza mai atenta a zapezii de pe V. Bujorilor, i-am spus lui Bogdan ca avem totusi posibilitatea sa coboram pe acolo daca in loc sa intram in firul vaii de sus (de la baza Crestei Ascutite), mergem putin inapoi pe creasta in directia din care am venit, apoi incepem sa coboram oblic prin jnepeni. Din fericire, zapada era bine stabilizata in jnepeni, asa ca nu era risc de avalansa. 

Am coborat asadar pe versantul din dreapta (in sensul de coborare) si ne-am tinut de jnepeni din cand in cand. Am ajuns apoi la o zona mai abrupta, unde ne-am descatarat. Inca un pic si am ajuns in firul vaii, unde panta era destul de mica, iar zapada bine stabilizata. Am coborat pana la intersectia cu triunghiul rosu exclusiv pe calcaie. In partea inferioara a vaii zapada era foarte moale (ne afundam uneori pana la brau). Pe vale erau urme de urcare. Aflasem de la cineva din grupul mare ca au urcat doi baieti pe V. Bujorilor, cu intentia sa faca Acele Morarului. Insa odata ajunsi pe Creasta Ascutita, au renuntat (le-am vazut si noi urmele cand eram la baza Crestei Ascutite). Vazand cat de moale este zapada pe V. Bujorilor, i-am considerat eroi pe cei doi baieti care au luptat cu zapada la urcare. 

Odata ajunsi in triunghiul rosu, am facut dreapta si am mers vreo 5 minute pana la intersectia cu poteca de Gura Diham (cea care trece pe langa fostul refugiu Coltii Morarului). Dupa vreo 40 minute eram jos la masina. Coborarea pe V. Bujorilor pana la Gura Diham ne-a luat 2 ore, un timp foarte bun in conditii de zapada. 

Bogdan a fost foarte incantat de tura (nu mai fusese pe-acolo). Foarte incantata am fost si eu: peisajul aproape panoramic de pe Manusa Morarului si Creasta Morarului imi taie mereu rasuflarea. In plus, am reusit sa cobor pentru prima data V. Bujorilor pe zapada. Pana acum am urcat-o de 2 ori pe uscat, insa nu am urcat-o si nu am coborat-o niciodata in conditii de iarna. 

 


Responses


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: