Publicat de: Andra Bunea | 12/11/2021

V. Caldarilor – V. Priponului (12 noiembrie 2021)

Daca e vineri, este iesire in Bucegi ! Aceasta afirmatie pare sa se confirme tot mai des in ceea ce ma priveste: vinerea a devenit principala zi in care ies pe munte. Nici saptamana asta nu m-am dezmintit. Cristi nu a putut sa vina, insa din fericire Marian a fost liber, asa ca am facut echipa.

Luni seara si marti toata ziua a nins in Bucegi, deci imi era clar ca nu mai pot aborda nici o vale pe uscat. Prin urmare, m-am tot gandit ce traseu sa aleg astfel incat sa pot urca si cobora in conditii de siguranta. Deocamdata nu se pune problema ca ar fi risc de avalansa (e putina zapada), insa in unele zone este gheata, asa ca traseul trebuie ales cu atentie.

In cele din urma am decis sa urcam pe V. Priponului si sa coboram pe V. Caldarilor. Am ales Priponul pentru ca este 1A, adica destul de usor de urcat chiar daca e putina zapada/gheata, si V. Caldarilor pentru ca este imediat dupa Pripon si ne permite sa revenim in Cerb. I-am comunicat lui Marian planul meu, iar el a fost de acord. Insa cu putin timp inainte de tura am decis sa inversam vaile (am urcat pe V. Caldarilor si am coborat pe Pripon) si bine am facut. A fost foarte bine asa.

Am plecat de la cabana Gura Diham la 7:40 si am urcat pe poteca abrupta care se intersecteaza cu banda galbena. Am continuat apoi la dreapta si am ajuns in Poiana Costila. Dupa cateva poze, am pornit in sus pe Cerb. Vremea era superba (cer senin fara nori), iar temperatura foarte placuta. Am urcat in tricou si in foita de vant.

Am uitat sa spun ca s-au luat dupa noi 3 caini de la Gura Diham. Ne-au insotit pe tot traseul cu o credinciosie impresionanta. In Poiana vaii Priponului i-am vazut ca isi ciulesc urechile si o iau la goana in fata. Pentru vreo jumate de ora au disparut si credeam ca „am scapat” de ei. Dar ne-am inselat: cand am parasit poteca din Cerb si am inceput sa urcam spre V. Caldarilor, cainii au reaparut. Asta se intampla in jur de ora 10. Mergeau in fata noastra cu un entuziasm incredibil si ne dovedeau ca se pricep la mersul pe munte: gaseau usor cea mai usoara varianta de urcare. Chiar i-am spus lui Marian: „cainii ne arata pe unde s-o luam” 

Putina topografie: poteca de V. Caldarilor (1A) se desprinde la un moment dat din poteca de V. Cerbului. Se merge mai intai pe o curba de nivel ascendenta, apoi se ajunge intr-un amfiteatru larg, brazdat la stanga si la dreapta de cate un valcel abrupt (cel din stanga este firul principal al vaii). Intre cele doua valcele sunt fete de iarba si stanca pe care se poate urca relativ usor.

La urcare am folosit pioletul de tura. Am avut la noi si coltarii, insa nu i-am pus decat la coborare. Nu era zapada continua, iar acolo unde era, aceasta era inmuiata de temperatura agreabila. Cainii nu au avut nici o problema sa urce pe unde am urcat noi. Dupa aproximativ o ora si jumate de urcare am ajuns aproape de platou. Se vedea foarte bine releul de pe Costila si partea superioara a Priponului. Am convenit ca nu are nici un sens sa urcam pana la releu si sa intram pe Pripon de acolo. Nu eram deloc motivati pentru asta. Asa ca am gasit un loc bine situat la soare si am facut pauza de masa. Era 11:30.

Cainii s-au dus in fata si au coborat in caldarea superioara a Priponului (cea de deasupra ruperii de panta). Cu un curaj incredibil au coborat in firul vaii (sub ruperea de panta) pe un valcel destul de abrupt. M-am gadit ca ne-au sedus si abandonat si m-am resemnat cu ideea asta. Dar peste vreo jumate de ora, adica la sfarsitul pauzei noastre de masa, cand ne puneam coltarii si ne pregateam sa coboram spre Pripon, cainii au reaparut din directia opusa (dinspre V. Caldarilor). Am ras amandoi la faza asta si i-am laudat pentru credinciosia lor: iata deci ca nu ne-au abandonat. Pauza de masa a fost foarte placuta la altitudinea aceea. Aveam in fata releul, la picioare Priponul, in dreapta platoul, iar in stanga creasta Morarului cu Acele.

In jur de ora 12, dupa ce s-au intors si cainii, am inceput coborarea. Am revenit putin spre V. Caldarilor, apoi am mers pe muchia care separa Caldarile de Pripon, dupa care am coborat in zig-zag spre Pripon pe o fata de iarba cu panta mai lina. Am continuat tot asa (pe fete de iarba si printre jnepeni) spre stanga ca sa evitam firul vaii (descatararea cu coltari pe stanca nu e prea placuta). Era foarte putina zapada pe Pripon, probabil ca a mai topit-o soarele.

Dupa vreo 40 minute de coborare pe fetele de iarba am ajuns in firul vaii in locul unde incepe poteca de ocolire a saritorilor din partea inferioara. Am coborat fara probleme pe poteca. Cainii mergeau in fata noastra, semn ca stiau poteca, sau poate o identificau dupa miros. Am vazut si urme de lup, dar nu erau proaspete.

In jur de ora 13 am ajuns la traversarea spre stana. Traversarea era uscata, asa ca ne-am oprit sa ne dam jos coltarii. De acolo si pana la masina am mai facut aproape 2 ore. Ne-am bucurat sa terminam tura asa de devreme. A fost un traseu excelent pentru intrare in sezonul de iarna, iar peisajul a fost la mare inaltime – la propriu si la figurat !

PS. Odata ajunsi inapoi la Gura Diham, cainii s-au tolanit pe asfalt, semn ca erau si ei obositi !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: