Publicat de: Andra Bunea | 16/12/2021

S-a deschis sezonul de iarna pe vai ! Urcare pe V. Coltilor si coborare pe Galbenele (16 dec. 2021)

Pana acum nu am iesit pe vai in conditii de iarna pentru ca nu era suficienta zapada (ar fi trebuit sa catar la mixt si nu prea imi place). Insa dupa ninsoarea de weekendul trecut m-am gandit ca s-ar putea sa fie acum destula zapada astfel incat sa se poata urca la coltari si piolet. Dar cum sa aflu ? Doar ducandu-ma si incercand.

Se anunta vreme buna doar azi (joi), in timp ce vineri si sambata va ninge din nou. Din fericire, Marian a fost liber, asa ca am putut sa fac echipa cu el. I-am spus ca as vrea sa terminam repede pentru ca trebuie sa fiu acasa cel tarziu la 17:00. Din acest motiv, am ales un traseu care sa ne permita sa ne incadram in timpul alocat. Nu stiam daca conditiile sunt ok pe V. Coltilor, dar m-am gandit ca merita sa mergem si sa vedem.

Am plecat de la caminul alpin la 7:40. Am mers pe triunghi rosu pana in Poiana Costilei, unde am facut stanga si am urcat pe valcelul Pamantos. La 9:40 eram sus in saua care da spre Malin. Am facut acolo o pauza de echipare cu coltari si am baut ceai cald. Pana acolo nu am gasit multa zapada. Pe poteca marcata nu era deloc, iar in partea inferioara a valcelului era doar un praf de zapada. In jumatatea superioara erau vreo 5-10 cm de zapada intarita si ceva gheata.

Dupa pauza din sa, am coborat in firul Malinului si am facut imediat stanga spre V. Coltilor. Am fost uimita sa constat cata zapada era acolo. Si la confluenta Malinului cu V. Coltilor era multa zapada, adusa de avalanse.

Din fericire, pe V. Coltilor zapada era excelenta (foarte tare) si tinea bine la coltari si piolet. Asta ne-a ajutat sa cataram la liber cele doua saritori dificile din partea inferioara a vaii. Dupa ce am trecut de Strunga Magarului (pe stanga la urcare), zapada nu mai era asa de inghetata. Intram de acum pana la glezna, iar pe ultima portiune a vaii chiar pana la genunchi. Insa era stabila si nu am avut probleme.

Am ajuns in Strunga Coltilor in jur de 12:00. Am facut rapid cateva poze, apoi am coborat repede spre Galbenele pentru ca batea foarte tare vantul. Am pus coarda de cateva ori pentru rapel si am ajuns cu bine in firul Galbenelelor. In timp ce strangeam coarda, il aud pe Marian ca vorbeste cu cineva. Cand m-am apropiat, am vazut un tip, pe care l-am recunoscut imediat: era Cornel Sain ! El se mira ca mai vede lume pe munte, credea ca e singur pe acolo. Si noi ne-am mirat sa mai dam de cineva. Ne-a spus ca a vrut sa iasa din casa si sa vada care e starea zapezii. Din fericire, a gasit zapada excelenta pe Galbenele, asa ca a urcat pana la baza Hornului Coamei.

Am coborat impreuna pe Galbenele. Zapada era excelenta. Era inghetata pe alocuri, dar erau si portiuni unde se putea cobora usor pe calcaie. Toate saritorile erau acoperite. Mi-am exprimat uimirea sa vad cata zapada este deja pe vai. De aceea, vorbind cu Marian, am afirmat: „s-a deschis oficial sezonul de vai in Bucegi !”

Am ajuns la refugiul Costila la ora 13. Cornel se grabea asa ca nu a stat prea mult. Eu si Marian am facut o pauza de masa si am inceput coborarea la 13:20. In firul Costilei langa refugiu erau bolovani imensi de zapada adusi de avalansa. Am observat asta si in firul Malinului. Zapada ramasa e inghetata beton, numai buna de coltari si piolet. Insa se pare ca va mai ninge zilele astea, ceea ce va schimba putin situatia in teren.

Am pastrat coltarii pana dupa izvorul alpinistilor, dupa care i-am dat jos pentru ca prin padure nu mai era zapada. Am ajuns la masina la 14:20 si nu ne venea sa credem ca am terminat asa de repede ! Insa ne-a ajutat foarte mult starea zapezii si traseul ales (V. Coltilor este scurta si permite o retragere rapida pe Galbenele). In plus, am profitat la maxim de vremea frumoasa (am avut cer senin), in timp ce in Brasov a fost innorat toata ziua si a nins usor.

Cu ocazia turei de azi am inaugurat si noii mei bocanci de iarna La Sportiva Trango Alp GTX Women (https://www.himalaya.ro/incaltaminte-iarna-femei/incaltaminte-trango-alp-gtx-101242.html), care s-au comportat excelent. Mi s-a deschis apetitul pentru turele de iarna, asa ca de-abia astept urmatoarea ocazie favorabila ca sa merg din nou sa-mi iau doza !


Responses

  1. ce elegant si frumos mergeti voi pe munte !.Hornul pamantos se coboara la liber sau se face rapel ? Sa porti sanatoasa bocancii !

    • Multumesc Razvan
      Hornul Pamantos poate fi descatarat, dar pentru mai multa siguranta si rapiditate, am facut rapel cu coarda pusa dupa un copac.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: