About

In aceasta rubrica voi povesti cateva lucruri despre mine si cum am ajuns sa iubesc muntele. O sa incep descrierea prin cateva versuri personale:

Inceput

Din adancimi de negura adanca,

Ce viata prea cu greu o daruia,

M-am zamislit eu: stranie, profunda,

Cu ochii atintiti spre a singuratatii stea.

Lumina si frumosul ? Acest necunoscut,

L-am strabatut in primii ani in graba si orbeste.

Si nu puteam sa stiu de e sfarsit sau inceput,

Sau viata vesnica de e, cum se vorbeste.

M-am ridicat apoi incet spre soare,

Ca o tanara floare spre lumina,

Si sub a plantei mama blandete-ocrotitoare,

Mi-am despletit copilaria, calda si senina.

Sunt o persoana binecuvantata cu multi prieteni si cu multi munti in jurul meu (locuiesc in Brasov). Din fire, sunt foarte discreta, nu-mi place sa atrag atentia asupra mea; prefer sa fiu o anonima, sa nu ies in evidenta. Desi multe persoane m-au incurajat sa-mi creez blog ca sa impartasesc cu altii expeditiile mele montane (mai ales Iosif, care m-a convins pana la urma si m-a ajutat sa creez acest blog), am amanat mult timp sa fac asta tocmai din dorinta de a ramane anonima. Pe de alta parte, sunt o persoana sociabila, imi fac repede prieteni, imi place sa fiu in preajma oamenilor si sa impartasesc cu ei ceea ce descopar. Incerc zi de zi sa gasesc echilibrul intre aceste doua tendinte care ma caracterizeaza. Sunt constienta insa ca de acum inainte nu voi mai putea ramane o anonima. Pe langa ceea ce povestesc despre munte, voi revela inevitabil si detalii din viata mea. Sper sa o fac in asa fel incat muntele sa fie intotdeauna in centrul atentiei (si nu eu).

Asa cum unii stiu deja, Andra nu este numele meu din buletin. Este un nume pe care l-am „adoptat” la 16 ani in circumstantele cele mai sumbre din viata mea*. Am pastrat acest nume pentru ca m-a definit multa vreme, pur si simplu a devenit o parte din mine. Din fericire, am supravietuit simbolului pe care il reprezinta si pot fi acum o ambasadoare a dragostei de viata si a bucuriei de a trai si de a merge pe munte.

Ceea ce sunt (ce am devenit) reprezinta bineinteles rezultatul alegerilor personale pe care le-am facut de-a lungul timpului. Dar este mai mult de atat. Sunt ceea ce sunt intr-o mare masura si datorita parintilor si prietenilor mei. Le multumesc si le sunt recunoscatoare pentru contributia (uneori tacuta si indirecta) pe care au avut-o la evolutia mea. Fiecare dintre noi este pretios nu numai prin ceea ce este el/ea ca si persoana, dar si prin contributia lui/ei la imbogatirea celorlalti.

Totusi, cel mai mult ii datorez lui Dumnezeu: ceea ce sunt acum (inclusiv dragostea mea pentru munte, care sper sa inspire pe multi in aceeasi directie) i se datoreaza Lui in primul rand. El este cea mai importanta persoana din viata mea, pe a carui dragoste neconditionata pot sa contez intotdeauna. El este cel care imi da echilibru in momentele grele. Muntele este intr-adevar o pasiune puternica si definitiva, dar nu este centrul vietii mele, nu este cel care imi procura echilibru. Centrul vietii mele este Isus Cristos, care a murit pe cruce pentru mine, mi-a iertat pacatele si m-a salvat. Mentionez acest lucru ca sa intelegeti de ce fac referire la Dumnezeu in articolele mele. Doresc sa-mi traiesc viata ca un poem de recunostinta la adresa Lui, pentru ca El a dat sens vietii mele si m-a reconstruit din ruina in care ma gaseam …

Calatorie in Galaxia Adolescentei

As vrea sa inteleg ce se intampla cu viata mea,

Ce se intampla cu mine

Si de ce timpul nu-mi mai apartine.

Sa inteleg de ce zilele se scurg atat de repede

Si de ce ma inconjoara cu tristete si lacrimi.

De ce cantecul pasarilor nu-l mai aud

Iar  soarele nu-mi mai zambeste.

De ce intunericul imi place

Iar neprevazutul ma atrage

In lunga zbatere a zilei spre secunda.

Sa inteleg de ce nu mai simt ca traiesc,

Iar intrebarilor care cad in cascada nu le mai pot da un raspuns.

Culoarea ochilor sa mi-o schimb,

Sa rad din nou, sa povestesc despre copilaria mea,

Si despre viata ce-acum o simt pierduta.

Sa inteleg as vrea …

 

Acum inteleg si sunt fericita 🙂

 

Cum a devenit muntele o pasiune definitiva ?

In alte cuvinte, cum s-a nascut pasiunea mea pentru munte ? Cred ca aveam in mine aceasta pasiune in stare latenta inca din copilarie, dar nu am beneficiat de ocazii potrivite care sa o ajute sa se manifeste. Am crescut intr-o zona de campie cu cateva dealuri prin apropiere. Imi placea foarte mult natura, ma atragea ca un magnet. In anii tulburi din adolescenta mea, natura era singurul loc unde imi gaseam linistea, unde simteam ca ma pot refugia de furtunile vietii. Era oaza mea de libertate. Uneori imi exprimam dorul dupa natura in versuri:

Mi-e un dor nebun de calda mangaiere

A fanului cosit ce cade pe campie,

As vrea sa-i simt din nou plapanda-i adiere,

Si razele de soare, si raul linistit.

Am fost dintotdeauna o persoana sportiva. Cand eram copil, ma cataram in copaci si saream garduri cu multa usurinta. Daca as fi avut muntele aproape, as fi dezvoltat inca de pe atunci o pasiune speciala pentru el. Purtam in mine setea de necunoscut, dorinta de a descoperi locuri noi, pasiunea pentru aventura si risc, pe care nu am reusit sa mi le astampar cu adevarat decat pe munte.

Circumstantele vietii au lucrat in asa fel incat intalnirea mea cu muntele sa aiba loc intr-un moment in care aveam din nou mare nevoie de libertate si de evadare. In toamna anului 2003 m-am intors in Bucuresti din Franta, dupa cativa ani lungi si grei de studiu, inarmata cu diplomele necesare pentru a obtine postul la care visam si pentru care plecasem la studii in strainatate. Dar Dumnezeu avea un alt plan cu viata mea, un plan mult mai bun. Usa aceea (jobul la care visam) s-a inchis brutal si dureros. Am plans, m-am luptat cu depresia, m-am certat cu Dumnezeu. Vedeam viitorul destul de sumbru fara acel job. Ceea ce nu realizam eu atunci este faptul ca urma sa am toate weekendurile libere (nu ar fi fost cazul daca as fi primit acel job), si urma astfel sa am mai multa libertate de miscare. Avand weekendurile libere, am inceput sa ies din Bucurestiul devenit din ce in ce mai aglomerat si mai sufocant. Am iesit mai intai iarna la schi. In vara lui 2004 am mers o saptamana in Apuseni si am facut ceteva drumetii. Mai facusem eu excursii la munte si drumetii in facultate cu colegii, dar intotdeauna ceva lejer.

Insa din 2005 lucrurile s-au schimbat radical. In iulie un prieten m-a invitat la o iesire de 2 zile in Bucegi. Am urcat atunci pentru prima data Jepii Mici, am fost la Cruce, am dormit la Omu, apoi am coborat la Malaiesti si ne-am intors in Busteni urmand traseul cu triunghi rosu (Prepeleac – Pichetul Rosu – Poiana Costila). Mi-a placut foarte mult, desi aceasta expeditie s-a lasat cu o febra musculara teribila, care a tinut vreo 4 zile. Am inceput insa sa prind gustul muntelui si asta m-a ajutat sa trec peste efectele secundare negative pe care le provoaca acesta. In august 2005, Andrei (un prieten din Bucuresti care mergea des pe munte) mi-a facut favoarea sa ma ia intr-o excursie de 6 zile cu cortul in Fagarasi. Aceasta excursie a jucat un rol esential in viata mea: a constituit declicul de care aveam nevoie pentru a face din munte o pasiune definitiva. Mi-au placut foarte mult Fagarasii: crestele lor maiestuoase si vaile adanci, catararea si descatararea pe lanturi pe Strunga Dracului. Fagarasii au fost ca o revelatie pentru mine si au ramas un punct de atractie favorit.

M-am intors in Bucuresti decisa sa ies mai des pe munte, ceea ce am si facut in toamna lui 2005 prin cateva incursiuni in Piatra Craiului. Din primavara lui 2006 am inceput sa ies pe munte cu Razvan din Brasov (alias Luminosu’), prieten si fost coleg de facultate cu Andrei. Razvan mi-a povestit ca tatal lui l-a dus in Bucegi de la varsta de 3 ani – ce binecuvantare ! Razvan mi-a aratat in Bucegi trasee de o frumusete rara, majoritatea nemarcate si multe vai abrupte care necesitau catarare la liber. Eu avusesem ocazia in Franta sa fac escalada la sala si aveam deja interes pentru astfel de aventuri. Dar in momentul in care am descoperit catararea la liber pe vaile abrupte, pasiunea mea pentru munte a trecut la un nivel superior. Am simtit imediat si iremediabil chemarea inaltimilor, mi-am dat seama ca este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna sa fac, dar n-am avut ocazia. In august 2008 am ajuns si pe Mont Blanc impreuna cu Razvan si Lucia  (https://andrabunea.wordpress.com/2013/04/28/raport-de-tura-ascensiune-pe-mont-blanc-in-prima-decada-a-lunii-august-2008/).

Desele mele evadari la munte ma faceau sa suport tot mai greu Bucurestiul. Asteptam cu greu sa treaca saptamana ca sa fug din nou la munte (cand vremea o permitea). Treptat, treptat, s-a nascut in mine dorinta de a ma muta la munte. In vara lui 2007 mi-a incoltit pentru prima data in minte ideea de a ma muta la Brasov. De ce Brasov ? Pentru ca este un oras suficient de mare (nu mi-ar fi placut sa ma ingrop intr-un orasel micut sau intr-un sat pierdut de lume), si mai ales pentru ca este inconjurat de munti, are o pozitie strategica pentru un iubitor al muntelui. Au urmat insa doi ani lungi de asteptare, in care am facut demersuri pentru a ma muta. Principalul demers a fost sa caut un job in Brasov. N-am avut nici un rezultat timp de doi ani, pur si simplu nu am fost chemata la nici un interviu. Intre timp (din toamna lui 2008), a venit criza financiara si nu se mai gaseau joburi aproape deloc.

Ajunsesem la disperare pentru ca nu mai suportam Bucurestiul, nu-mi mai gaseam locul in el. In disperarea mea, am strigat la Dumnezeu: „scoate-ma de aici, ca innebunesc”. Dumnezeu s-a indurat de mine si mi-a aratat la un moment dat solutia: sa ma mut la Brasov doar cu locuinta si sa pastrez jobul din Bucuresti, care imi oferea posibilitatea sa lucrez destul de des de la domiciliu (firma la care lucram permitea acest lucru pentru ca munca mea este exclusiv pe calculator si pe internet/telefon, deci nu are importanta de unde o fac). Din momentul acela s-au deschis toate usile si am reusit sa-mi realizez visul: la 1 august 2009 ma instalam in Brasov cu „arme si bagaje”. Nu numai ca m-am mutat la Brasov, dar prima mea locuinta aici s-a intamplat sa fie chiar langa sala de catarare de la Metrom (la care Razvan-Luminosu’ si Traian-Gratiosu’ mergeau de ceva timp). Mi-am zis: „hmm, asta nu poate fi o coincidenta, sigur este un semn !!” Si a fost, pentru ca vizitele mele ocazionale la sala de catarare m-au incurajat sa ma apuc de escalada la stanca. Imi placea sa ma catar, dar nu-mi placea s-o fac la sala (mi se pare monoton). Din primavara lui 2011 am inceput sa ies cu baietii la catarare la stanca. Debutul a fost modest (de-abia reuseam sa ma catar in mansa pe trasee usoare), dar pasiunea pentru stanca se nascuse deja in inima mea si m-a ajutat sa perseverez. Din toamna lui 2011, am trecut la etapa superioara: am inceput sa ma catar cap de coarda pe trasee usoare (5a-5b). In sept. 2014 am reusit pentru prima data sa ma catar cap de coarda pe 6a; acum ma antrenez pentru 6b – mai este putin si voi reusi si asta !

In concluzie: sunt o persoana foarte binecuvantata prin faptul ca am descoperit muntele si am reusit sa ma mut la Brasov. Intre timp am reusit sa imi gasesc si job in Brasov, asa ca am scapat de naveta la Bucuresti. Sunt de asemenea foarte bogata sufleteste: am multi prieteni care merg pe munte si multi munti aproape de casa, unde pot sa ies in ture rapide de o zi. Ii multumesc lui Dumnezeu ca a creat muntii atat de frumosi si de maiestuosi. Trebuie sa marturisesc ca pe munte ma simt cel mai aproape de Dumnezeu, probabil pentru ca muntele ma ajuta sa ma bucur ca exista atata frumusete, sa ridic ochii spre cer si sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru modul minunat in care a creat totul.

Ii multumesc de asemenea lui Dumnezeu ca ma pazeste si ma lasa sa ma bucur de muntii creati de El. De multe ori cand plec pe munte ma rog prin cuvintele Psalmului 121:

Psalmul 121 – O cântare a treptelor

  • 1 Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?
  • 2 Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.
  • 3 Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel ce te păzeşte nu va dormita.
  • 4 Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel.
  • 5 Domnul este păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă.
  • 6 De aceea nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea.
  • 7 Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
  • 8 Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi până în veac.

(Sursa: http://biblia.resursecrestine.ro/psalmii)

Doresc ca prin acest blog sa transmit si altora pasiunea pentru munte. Sper ca articolele postate aici sa va fie de folos. Va multumesc anticipat ca va faceti timp sa le cititi si sa comentati.

Andra

* La varsta de 16 ani am citit o carte care se numea „Andra”. Era vorba despre o adolescenta de varsta mea care avea conflicte cu parintii si intrebari existentiale. Dupa cateva tentative esuate, aceasta adolescenta a reusit din pacate sa-si curme viata. Intrucat si eu doream acelasi lucru, am adoptat acest nume ca un fel de declaratie de intentie.

Responses

  1. Felicitari Andra!
    Succes, inspiratie si … multe ture!

    Alex Boru

  2. Felicitari Andra in primul rand pentru pasiunea muntelui, pentru schimbarile in bine pe care le-ai facut in viata ta si nu in ultimul rand pentru credinta pe care o ai in Dumnezeu. Mi-a facut placere sa citesc articolele despre viata ta si sa cunosc unele lucruri pe care nu le stiam din vremea cand ne vedeam mai des.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: