Vorbisem cu Edy pe la jumatea lui martie sa urcam in primavara asta valcelul Santinelei pe zapada si sa continuam apoi pe Braul Malinului spre Poiana Lespezi. El mai fusese pe Braul Malinului, dar nu si pe valcelul Santinelei. Eu urcasem valcelul Santinelei pe zapada, dar imi doream sa descopar Braul Malinului.
Insa vremea nu a tinut cu noi. S-a incalzit foarte mult si s-a dus zapada. In plus, Edy a fost foarte ocupat si nu a mai ajuns in Bucegi din 23 martie, cand am urcat impreuna Albisoara Strungii. Eu am mai iesit de atunci de 2 ori la catarare. Insa in vacanta asta de 1 mai – Paste imi doream sa ies din nou pe zapada.
M-am tot gandit ce as putea face in conditiile actuale si mi-am adus aminte de Braul Malinului. Asa ca am pus la cale o tura de explorare, in care am invitat-o si pe Alice, care s-a aratat interesata imediat. Initial planuisem sa mergem pe 1 mai, dar din motive bine intemeiate am amanat tura pe vineri 3 mai. Din fericire, vremea se anunta ok pt vineri: un pic innorat si vant. Deci nu o sa murim de cald si nici nu o sa ne arda soarele.
Am plecat de la caminul alpin destul de tarziu (in jur de 9:30), dar stiam ca tura e scurta si ca ne vom intoarce pe lumina. Planul era sa urcam pe valcelul Santinelei daca vedem ca mai e zapada pe el (nu prea imi faceam sperante cand am vazut cum arata partea sudica a Bucegilor), apoi pe V. Coltilor in sus pana la intersectia cu Braul Malinului, dupa care pe brau pana in Poiana Lespezi si in jos pe Malin. Planul B era sa urcam din Poiana Costilei pe valcelul Poenitei, apoi pe Malin pana la Poiana Lespezi, sa parcurgem Braul Malinului pana la intersectia cu V. Coltilor, apoi sa ne retragem pe Galbenele.
Am vazut imediat ca nu mai e zapada pe valcelul Santinelei, asa ca ne-am indreptat imediat spre valcelul Poenitei. In paranteza fie spus: mie nu imi place in mod deosebit sa urc pe acest valcel abrupt si pamantos. Cred ca subconstientul meu a lucrat si m-a ajutat sa ma ratacesc un pic, suficient cat sa trecem de intrarea spre valcelul Poenitei. Cand mi-am dat seama de asta, m-am gandit ca ar fi o ocazie sa urcam din nou (pe uscat de data asta) pe valcelul Ascuns (sau al lui Teodoru) pe care am fost in ianuarie cu Edy, Alice si Dorin.
Luasem deja in inaltime, asa ca i-am propus lui Alice sa mai mergem putin pe curba de nivel si sa facem apoi stanga pe valcelul Ascuns. Am ajuns destul de repede la intersectia cu un valcel care avea un perete stancos pe partea stanga. Mi s-a parut ca seamana cu valcelul Ascuns si am zis: asta e, hai in sus pe el ! Alice a protestat un pic ca nu prea seamana, dar eu i-am zis ca vara nu e ca iarna, probabil ca altfel arata pe uscat decat cu zapada. Am urcat un pic si am dat de un perete stancos pe partea dreapta. Atunci mi-am dat seama clar ca nu e valcelul Ascuns, dar se activase deja in mine spiritul de explorare (imi doream tare mult sa vad cum e si unde iese), incat nu ma mai dadeam dusa de acolo. In spirit de echipa i-am spus lui Alice ca daca vrea, coboram si urcam pe valcelul Poenitei. Dar din ce se vede, acest valcel (pe care l-am botezat „Fara Nume” pentru ca nu apare pe nici o harta) este destul de accesibil, asa ca am propus sa continuam. Din fericire Alice a acceptat sa continuam explorarea.
Terenul era foarte friabil, insa ne-am folosit de pioletul de tura pe care il aveam la noi si am reusit sa urcam. Am ajuns la un moment dat la o sa foarte bine conturata, dincolo de care se vedea o potecuta de coborare. Am urmat acea poteca, apoi am mers pe curba de nivel si am intersectat alt valcel. Atunci am inceput sa recunosc locurile (desi iarna nu e ca vara si invers): asta chiar e valcelul Ascuns ! Si asa era. Am iesit un pic mai sus de saritoarea pe care am catarat-o in ianuarie. Inca putin si am ajuns in saua valcelului Ascuns.
Am recunoscut imediat peisajul. Am mers apoi spre stanga pe braul pe care ni l-a aratat Edy in ianuarie si am iesit la intersectia Malin-Coltilor. Prima bucata din Malin nu mai avea aproape deloc zapada. Am catarat saritorile pe uscat. Un pic mai sus am dat de zapada, insa nu ne-am pus coltarii pentru ca zapada era moale si puteam sapa trepte cu bocancii. Inca putin si am ajuns in Poiana Lespezi, unde am facut o pauza de masa.
Acolo am consultat din nou harta cu zona, pe care o gasisem pe climbromania (prima poza din galeria foto; a doua poza este un screen shot de pe telefonul lui Alice cu locatia valcelului Fara Nume pe care am urcat). Intrarea pe Braul Malinului era foarte evidenta. Am traversat firul Scorusilor si am inceput sa urcam. Am gasit imediat o poteca bine conturata. La un moment dat poteca se pierdea printre jnepeni, asa ca am exersat o proba de jnepening, cu speranta ca poate ne calificam pentru Jocurile Olimpice de la Paris !
Mare mi-a fost surpriza cand dincolo de saua cu jnepeni am recunoscut imediat Strunga Magarului datorita cupolei de piatra. Am coborat cu grija in firul V. Coltilor si acolo ne-am pus coltarii. Am discutat cu Alice optiunile de retragere (fie in sus pe Colti si apoi in jos pe Galbenele, fie in jos pe Colti si apoi la vale pe valcelul Poenitei). Alice a spus ca prefera o coborare / descatarare pe Colti pentru ca pe Galbenele a fost recent.
Am urcat V. Coltilor de mai multe ori (si vara si iarna). Desi este o vale cotata 1B, se poate descatara relativ usor. In unele locuri (pe saritorile mai inalte) sunt pitoane si se poate face rapel. Pentru mine era o premiera sa descatar V. Coltilor, asa ca am acceptat imediat provocarea. Coborarea pe V. Coltilor a fost foarte distractiva. Acolo unde era zapada, ne descataram cu fata la panta. Acolo unde era stanca, ne descataram sau puneam coarda pentru rapel. I-am aratat lui Alice cum sa improvizeze ham dintr-un anou de 120 cm si o caraba. Am avut la noi dispozitivul de rapel (reverso).
Am terminat coborarea v. Coltilor la ora 17. Am urcat apoi in saua hornului pamantos, dupa care am luat-o usurel la vale spre Poiana Costila. Am inceput sa resimt oboseala, desi a fost totusi o tura scurta. Dar intensa ! Am avut parte de multa explorare (valcelul Fara Nume, Braul Malinului) si de o premiera (descatarare pe V. Coltilor). Ce mi-as putea dori mai mult de la o tura in Bucegi ?! Si Alice a fost foarte incantata de locurile prin care a umblat. Am facut echipa buna impreuna. Alice s-a descurcat foarte bine si cred ca s-a molipsit si ea de spiritul meu de explorare.
Ca de obicei la final, un mare multumesc lui Dumnezeu pentru protectia acordata.
Andra Bunea 
Lasă un comentariu