Publicat de: Andra Bunea | 30/03/2015

Tura de supravietuire in Crai (28-29 martie 2015)

Fusesem anuntati de instructorii AGMR inca de la inceputul saptamanii ca urmeaza o tura de supravietuire in Piatra Craiului. Ni s-a solicitat sa ne impartim in 3 echipe si sa propunem un traseu de 2 zile cu varianta de retragere. Scopul era sa exersam organizarea turei, alegerea traseului si a echipamentului, batutul urmelor, amenajarea unui bivuac (cort sau adapost in zapada) si conducerea grupului. Pe masura ce se apropia weekendul, progonoza proasta se confirma tot mai mult: urma sa fie frig si sa ploua, ceea ce pe munte insemna zapada si viscol. Prin urmare, circumstantele s-au aliniat perfect pentru a fi o tura de supravietuire in cel mai adevarat sens al cuvantului 🙂

Eu impreuna cu Bogdan, Emilian si Ovidiu am format echipa Brasov. Traseul propus de noi consta in urcare in creasta pe la vf. Turnu, parcurgerea crestei pana la vf. Ascutit, bivuac la Ascutit, dupa care coborare pe Padinile Frumoase; in caz de pericol de avalansa pe Padinile Frumoase si pe Lehman, retragerea urma sa se faca pe acelasi traseu pe care am venit. Fara sa ne fi vorbit, toate cele 3 echipe au propus acest traseu intr-o forma sau alta.

Sambata dimineata ne-am adunat la cabana Curmatura in jur de ora 10. A urmat o scurta discutie pe marginea traseelor propuse; s-a decis urcarea in creasta pe la vf. Turnu si parcurgerea crestei pana la vf. Ascutit. Dupa verificarea echipamentului de salvare din avalansa, ne-am incolonat pe echipe si am pornit spre vf. Turnu, insotiti de Nusa si Adi Cernea. Fiecare dintre noi a avut ocazia sa joace rolul de lider al grupului (ghid). Desi pare usor, abilitatea aceasta nu vine de la sine. Ea presupune atat capacitati tehnice (alegerea liniei traseului si a ritmului, asigurarea pe pasajele dificile), cat si relationale (pastrarea membrilor grupului in raza vizuala, tinerea grupului unit, comunicarea clara si concisa a traseului si a fiecarei etape a acestuia, ajutarea si incurajarea membrilor grupului, etc.). Pe tot parcursul turei am avut prilejul sa exersam aceste aspecte.

Urcarea pana la vf. Turnu nu ne-a pus probleme tehnice. Pe portiunea abrupta de sub vf. Turnu ne-am legat in coarda si ne-am asigurat de corzile fixe. Singurul aspect neplacut a fost ploaia, care ne-a insotit de la cabana pana in creasta, unde s-a transformat in zapada. In jur de 13:15 ne-am regrupat la vf. Turnu, dupa care am trecut la parcurgerea crestei. Am mers in sir indian si am batut urme cu schimbul. Ceea ce poate fi un traseu usor intr-o zi frumoasa de iarna, a devenit pentru noi un adevarat test de anduranta in conditii de zapada mare (ne afundam uneori pana la brau) si rafale de vant puternice.

Dezavantajul faptului ca am fost un grup numeros (12 cursanti si 2 instructori) a fost ritmul lent in care s-a inaintat pe creasta. Pana la vf. Ascutit am avut de parcurs si cateva pasaje mai expuse sau mai abrupte, unde a fost nevoie de coarda. Traseul in sine nu este dificil sau periculos, dar conditiile meteo nefavorabile pot sa schimbe dramatic datele problemei. Insa acesta a si fost scopul turei: sa invatam sa ne descurcam in conditii nefavorabile. Am cazut cu toti de acord ca nu este deloc indicat sa pleci pe munte in astfel de conditii, insa noi trebuie sa fim antrenati si pentru situatiile in care plecam pe vreme buna de la cabana sau refugiu, dar ne prinde vremea rea pe traseu. Atunci cand e vreme buna, toata lumea se descurca si trage concluzia ca se pricepe la munte. Dar ca sa faci fata pe vreme rea, trebuie sa te antrenezi. Exact asta am facut si noi sambata.

In jur de ora 17 am ajuns la refugiul din vf. Ascutit, obositi si infometati. Viscolul era destul de puternic in zona refugiului, asa ca a trebuit sa dam la o parte zapada care bloca intrarea in refugiu. Dupa ce am intrat, ne-am schimbat rapid de hainele ude sau inghetate. Desi initial se ceruse construirea de adaposturi in zapada, in conditiile crancene de afara s-a acceptat ca cei care nu au cort sa doarma in refugiu. Printre acestia m-am numarat si eu; am fost tare bucuroasa ca nu a mai trebuit sa ies in crivatul de afara sa-mi construiesc adapost in zapada. I-am admirat foarte mult pe eroii turei, care au infruntat viscolul si si-au montat corturile (Nusa si Adi Cernea, Felix si Nicu, Mache si Mihai).

In refugiu ne-am instalat 8 persoane, folosind astfel la maxim capacitatea acestuia. Ne-am bucurat sa gasim refugiul liber. Daca ar mai fi fost alti turisti, chiar ca trebuia sa ne facem adapost in zapada. Dar in conditiile neprielnice de sambata nu puteau fi prea multi oameni pe munte. Chiar am zis la un moment dat: „ce nebuni s-ar fi apucat sa urce in creasta pe o vreme ca asta ?!” Noi eram singurii nebuni, pentru ca este intr-adevar o nebunie sa pleci pe munte cand prognoza este atat de proasta. Diferenta este ca la noi era o „nebunie controlata”, in sensul ca am mers intentionat ca sa ne antrenam in astfel de circumstante.

Odata instalati pe izopren si in sacul de dormit, si dupa ce am mancat si baut ceai cald (unii s-au incalzit si cu un intaritor cu mai multe grade decat ceaiul 🙂 ), am devenit mai veseli si mai comunicativi. S-a povestit si ras intr-una pana pe la 10 noaptea, cand s-a dat stingerea oficiala. S-a ras insa si dupa aceasta ora, mai ales ca acum incepeau sa apara urmarile ceaiului (trebuia sa iesim rand pe rand la toaleta). Nu ca ne-ar fi speriat asa de tare visculul de afara; problema era ca usa refugiului se deschidea greu datorita zapezii aduse de vant. La un moment dat nu am mai putut deschide usa pentru ca era blocata de vreo 50 cm de zapada. Am luptat din greu (dand zapada cu o singura mana) si am reusit pana la urma sa deschidem usa. Ne temeam deja ca pana dimineata usa va fi blocata de un metru de zapada. Daca nu i-am fi avut pe ceillati afara in corturi, ar fi trebuit sa facem cu schimbul peste noapte ca sa dam zapada la o parte din fata usii. Dar avand oameni afara, ne-am pus nadejdea in ei ca ne vor scoate daca zapada viscolita ar fi blocat usa refugiului. Nu excludeam insa nici scenariul de groaza in care ar fi nins foarte mult peste noapte, astfel incat si cei din corturi ar fi fost blocati si ar fi asteptat la randul lor pe cineva sa-i scoata de acolo. Ne-am asigurat ca avem semnal la telefon (aveam), asa ca am fi sunat la Salvamont daca ramaneam toti blocati.

Noaptea a fost destul de lunga si friguroasa pentru unii dintre noi care nu au avut sac de dormit cu puf. A fost totusi mai scurta cu o ora decat in mod normal pentru ca s-a dat ceasul inainte cu o ora. Eu personal m-am bucurat ca ni s-a scurtat astfel timpul petrecut in refugiu. Duminica m-am trezit la ora 7, cu o intensa dorinta de a iesi la toaleta. Dar am mai asteptat un pic ca sa nu-i trezesc pe ceilalti, dar si de teama ca usa este blocata. Ma gandeam cu groaza ca nu o sa pot iesi din refugiu pana nu se trezesc cei care au dormit la cort. Pe la 7:30 mi-am facut totusi curaj sa ma dau jos din sacul de dormit si sa ma incalt. Spre surprinderea mea, usa s-a deschis imediat (erau doar vreo 20-30 cm de zapada in fata ei), ceea ce inseamna ca nu a viscolit foarte mult peste noapte. Era totusi o vreme oribila. Continua sa ninga si sa viscoleasca usor, astfel incat nu se putea dintinge cerul de pamant. La ora 8:00 toata lumea era in picioare, dupa care ne-au trebuit vreo 2 ore ca sa facem ceai, sa mancam, sa ne echipam si sa ne facem rucsacul.

In jur de 10:15 eram toti afara in fata refugiului, echipati si gata de drum. Instructorii au stabilit sa urmam traseul de retragere pe creasta cu coborare pe Lehman, asa ca ne-am incolonat in directia din care am venit. Intre timp viscolul a devenit atat de puternic incat ne era foarte greu sa ne orientam. Dupa 2 tentative nereusite de a gasi linia crestei, propunerea lui Ovidiu de a cobora pe Padinile Frumoase a fost acceptata. Ovidiu a pornit in fata, urmat de ceilalti membri ai echipei Brasov. Zapada prin care innotam era foarte mare (ne afundam mai sus de brau), insa din fericire era stabila. Am coborat urmand linia marcajului de pe stalpi. In zonele perculoase (culoare de avalansa), treceam cate unul cu mare atentie, in timp ce ceilalti supravegheau. Am coborat in asa fel incat sa taiem cat mai putin panta si am urmat linia brazilor ca sa fim cat mai mult la adapost. Am intanit in drumul nostru urmele mai multor avalanse recente (Nusa a numarat vreo 4), insa am reusit sa trecem cu bine de toate culoarele de avalansa, dupa care am mai mers vreo 40 minute prin padure pana la Curmatura. Am ajuns la cabana la 12:15, dupa numai 2 ore de coborare de la refugiu. La Curmatura ploua, asa ca am intrat rapid in cabana sa ne incalzim. Dupa un ceai cald sau o ciorba, am trecut la „analiza etapei”, adica discutarea punctelor pozitive si negative ale turei, ce am invatat, etc.

La intrebarea finala (daca a fost utila o astfel de tura), majoritatea au raspuns pozitiv. Si eu consider ca a fost utila, desi nu contest ca mi-a fost greu si frig in unele momente. Dupa parerea mea, principalul castig al turei este de natura psihica: ne-am calit si am vazut ca putem sa facem fata unei ture de iarna in conditii extreme. Multi dintre noi stiau deja asta (ca pot sa faca fata), insa pentru ceilalti a fost un prilej sa afle. Cel mai important lucru este ca am supravietuit, ceea ce inseamna ca tura a avut un succes absolut !!

Din pacate nu am facut multe poze, insa cele pe care le-am facut redau fidel conditiile dificile in care s-a desfasurat tura. La sfarsit am pus si cateva poze de la „petrecerea” din refugiu (ii multumesc lui Radu din Bucuresti pentru ele).

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: