Publicat de: Andra Bunea | 11/09/2016

Catarare la Piranha – Busteni (10 sept. 2016)

Auzisem de faleza Piranha de mult timp (de la Razvan-Luminosu si Traian-Gratiosu), insa nu am avut niciodata ocazia sa o vad cu ochii mei. Acest lucru nu s-ar fi intamplat prea curand daca unul dintre prietenii cu care ies la catarare (Cosmin) nu ar fi hotarat sa mearga acolo. Cosmin si Anca au vrut sa mearga la Piranha inca de sambata trecuta, dar au fost retinuti „la sol” (in Brasov) de treburi mai urgente. Asa ca au amanat pe sambata asta si m-au invitat si pe mine. L-am cooptat in echipa si pe Nicu, care mi-a comunicat de curand dorinta lui de a se apuca de catarare.

In aceasta formatie am plecat spre Busteni sambata la 8:15. La ora 9:00 am lasat masina in parcarea de la baza partiei Kalinderu si am inceput urcarea pe partie. Dupa al doilea pilon al tele-scanulului (mai exact la jumatea distantei intre al doilea si al treilea pilon) se face dreapta si se intra in padure. De acolo se merge inca o jumate de ora pe o poteca bine conturata. Din loc in loc, poteca este marcata cu o cruce rosie pe copaci. Cu putin inainte de intrarea in firul Vaii Seci a Caraimanului, se desprinde spre stanga o alta poteca, care urca abrupt spre peretele de catarare.

In jur de 10:15 am ajuns la perete. Faleza mi-a placut de la prima vedere: o stanca compacta si aerisita, cu spatiu suficient la baza ei pentru asigurare si cu cativa copaci care tineau umbra. Mi-a placut de asemenea ca nu mai erau alti cataratori. De obicei este aglomeratie mare la falezele din jurul Brasovului, insa aici nu a fost cazul: fiind mai retrasa (si poate mai putin cunoscuta), faleza Piranha reprezinta alegerea ideala pentru o zi torida cum a fost cea de sambata.

Iata ce spune despre Piranha Ciprian Draghici in cartea „Rock Climbing in Romania – A Climbing Guide of Brasov Crags”: „The short, bouldery routes are mostly face climbing with small overhanging sections. The conglomerate rock makes climbing here very interesting” (p. 170).

Very interesting indeed ! Cred ca e prima data cand ma catar pe conglomerat la faleza. Am facut nenumarate trasee alpine in Bucegi, insa nu se compara sa te cateri pe trasee de alpinism de gradul 1A – 3A (cat am facut eu in Bucegi) cu a te catara pe conglomerat la escalada. Obisnuita fiind cu prize mari (carora li se spune rangi), care se gasesc din abundenta la ceilalti pereti de catarare chiar si pe trasee de gradul 6a – 6b, la Piranha am simtit imediat diferenta: rangile lipseau aproape complet, insa era o abundenta de prize mici, pe care le tii cu 2 sau 3 degete. La inceput mi s-a parut dificil, dar avand in vedere ca aceste prize mici pentru maini erau excelente pentru picioare, dezavantajul s-a transformat oarecum intr-un avantaj: am reusit sa stau foarte bine pe picioare si in felul acesta am avansat putin cate putin fie la echilibru, fie tinandu-ma de prize foarte mici la maini.

In felul acesta eu si Cosmin am catarat fara probleme traseele Piranha (5a), Rama (5b), Omida (5c) si Limax (6a). Anca a catarat si ea in mansa Rama si Omida, plus o parte din Piranha si Limax. Nicu, fiind incepator absolut, a beneficiat mai intai de un mic training din partea noastra si a incercat apoi in mansa traseul Piranha. Din pacate, espadrilele pe care i le-am pus la dispozitie ii erau mici, asa ca nu a reusit sa se catare prea mult. A trebuit sa-l dau jos de la jumatea traseului pentru ca mai avea putin si plangea de durere. I-am spus ca asta face parte din suferintele cataratorilor (pe langa degete zgariate si alte vanatai). Dar fiind incepator, nu am vrut sa-l torturez prea mult din prima zi  🙂 , asa ca l-am dat jos si i-am permis sa-si puna adidasii. A incercat sa se catere apoi cu adidasii pe 5a, dar nu a ajuns nici macar pana unde urcase cu espadrilele. Prizele fiind foarte mici, nu avea nici o sansa sa stea pe ele cu adidasii. A constatat cu ocazia asta marea diferenta de aderenta intre espadrile si adidasi. Nicu nu a mai putut sa se catere, insa mi-a fost mie de mare folos pentru ca m-a asigurat pe cateva trasee. Chiar si asa, ne-a spus la sfarsit ca i-a placut foarte mult si ca vrea sa-si cumpere espadrile ca sa se poate catara si el.

Dupa ce a terminat cu traseele din partea dreapta enumerate mai sus, Cosmin a trecut in partea stanga si a pus buclele pe Guvidu’ (6a+). Eu in timpul asta ma dadeam pe Omida si nu am putut sa vad ce face. La sfarsit mi-a spus ca e dificil in partea superioara, ca el s-a cam luptat acolo si nu l-a legat, motiv pentru care vrea sa se mai dea o data. I-am propus sa ma lase pe mine mai intai sa ma dau cap cu buclele puse, in ideea ca daca nu reusesc sa ajung pana sus, sa urce el dupa aceea si sa adune buclele.

M-am bagat asadar pe Guvidu’ asigurata de Cosmin. Inca de la inceput am simtit diferenta de grad fata de ce catarasem mai devreme, insa asta era de-abia inceputul. Pasul era in ultima treime a traseului: o surplomba cu prize putine pentru picioare si cateva prize mici pentru maini. Am reusit sa ajung pana acolo fara sa cad in coarda si ma bucuram de asta, insa Nicu a protestat – spunea ca nu a vazut inca nici o cadere in coarda !! A avut ocazia sa vada nu una, ci 3 cand am incercat sa asigur bucla care era deasupra pasului (penultima). La prima incercare de-abia am descoperit prizele; prin urmare, am stat mult pe prize si am obosit, asa ca l-am anuntat pe Cosmin: „cad !”. Nu a fost chiar o cadere, ci mai mult o lasare in coarda. Am mai avut 3 incercari: reuseam sa ma ridic pana la bucla, dar pozitia era atat de incomoda iar prizele de maini atat de mici, incat nu reuseam sa ma tin cu 2-3 degete de o priza si sa asigur cu cealalta. Am cazut in coarda de fiecare data.

Mi-am dat seama ca eram prea obosita ca sa reusesc pasul in aceste conditii, asa ca m-am dat jos si l-am lasat pe Cosmin. Ma gandeam sa ma odihnesc si sa incerc apoi din nou. In cele din urma m-am decis sa-l las pe alta data pentru ca mi-ar fi trebuit mult timp sa ma odihnesc. Dupa ce a coborat Cosmin, am decis sa strangem echipamentul si sa plecam. Era ora 17.

Ne-am declarat toti foarte incantati de aceasta zi la catarare si ne-am propus sa revenim in zona ca sa mai lucram traseele. Cred ca a fost foarte benefic sa descoperim catararea pe conglomerat (prize mici). E cu totul altceva decat pe peretii calcarosi din zona Brasov si Piatra Craiului: necesita mai multa tehnica si pasi de echilibru. Insa mi-a placut foarte mult si vreau sa ma mai catar pe astfel de trasee.

Această prezentare necesită JavaScript.

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: