Publicat de: Andra Bunea | 27/04/2014

Astazi a fost aglomeratie mare pe Tampa !

Iata-ma inapoi pe blog dupa o absenta indelungata. Probabil v-ati intrebat de ce nu mai apare nimic nou. Raspunsul este simplu: luna aceasta am reusit „performanta” de a nu iesi deloc pe munte. Asta din doua motive: pe de o parte vremea nu a fost prielnica (a plouat in sambetele in care as fi putut sa ies pe munte), iar pe de alta parte am fost prinsa cu orele la cursul de ghizi locali si am avut de invatat pentru examenul final. Examen care s-a terminat cu bine ieri (26 aprilie).

Astazi am reusit in sfarsit sa ies la catarare pe Tampa. Insa inainte sa povestesc despre asta, as vrea sa marchez doua evenimente importante care au avut loc anul trecut in aprilie: in primul rand, astazi se implineste exact un an de cand am inaugurat coarda in Cheile Rasnoavei; in al doilea rand, luna aceasta se implineste un an de cand am lansat blogul. Profit de ocazie ca sa-i multumesc din nou lui Iosif: daca el nu s-ar fi tinut de mine si nu m-ar fi convins, acest blog nu ar fi existat. Acum sunt foarte bucuroasa ca exista si ca m-a ajutat sa pastrez un istoric cu toate iesirile din ultimul an.

Sa revenim insa la prezent: mi-am propus ca dupa examenul de ieri sa ies macar la catarare pe Tampa, ca de mers pe munte nu mai era timp. Vineri a plouat insa si ziua si noaptea, ceea ce inseamna ca stanca nu era uscata. Ca sa nu stau totusi in casa, m-am dus la plimbare pe Tampa insotita de o prietena (Ema). Am vrut sa-i arat si ei peretele de catarare, asa ca am mers pana acolo. Nu era lume pe perete, in schimb erau doi baieti care faceau plaja in zona cu surplombe (Gaboru si Georgel). Am schimbat cateva cuvinte cu ei, apoi am mers cu Ema putin mai departe si am povestit. Soarele nu dogorea prea tare, insa incazea suficient de mult incat sa simti mangaierea lui placuta. Peste putin timp a aparut si Ciri (Sorin) si au inceput sa se dea pe cateva trasee. Am stat si noi o vreme si am privit. Eu aveam de gand sa vin duminica la catarare, asa ca i-am intrebat si pe ei daca vin. Mi-au spus ca sigur se vor catara duminica, dar nu stiu inca unde.

Ajung astfel la ziua de astazi: cei pe care i-am anuntat de catarare pe email nu mi-au raspuns, asa ca nu stiam daca o sa aiba cine sa ma asigure. M-am gandit totusi ca pe o vreme asa frumoasa vor fi oameni la catarare pe Tampa, asa ca mi-am luat coarda si echipamentul si am pornit spre Tampa dinspre Racadau insotita din nou de Ema, care isi dorea si ea sa se catare putin. Vremea a fost superba, numai buna de catarare. A batut putin vantul, iar la un moment data fost si innorat, dar spre seara norii s-au risipit si am profitat din nou de caldura binefacatoare a soarelui.

Cand am ajuns la perete am fost uimita sa vad cata lume era acolo (Nusu, Gaboru cu sotia lui Marina, Georgel, Luminosu, Dani, Marius si Alexandra, Ciri etc.). Aproape ca era coada la trasee ! (de fapt chiar era 🙂 ) M-am bucurat sa vad atatea fete cunoscute. Intotdeauna mi se pare mai fain atunci cand e lume multa pentru ca are cine sa ma ajute si pe mine 🙂 Am pus mai intai coarda pe muchia din dreapta („Alba ca Zapada”, 5a), pe care s-a dat Ema.

Intre timp, am vazut cateva persoane care se dadeau pe traseul scoala (5a+), cel de sub Diedru. Mi-am dorit sa ma dau si eu pe acolo mai intai in mansa. Dupa ce l-am descoperit (sau redescoperit – cred ca l-am mai facut o data anul trecut tot in mansa), mi-am dorit sa il incerc si cap. Zis si facut. Ciri a avut amabilitatea sa ma asigure si sa ma consilieze (are un pas dificil in prima jumatate). Dupa cateva incercari, am trecut cu bine si am ajuns pana sus. S-a dat apoi Ciri, dupa care m-a incurajat sa ma dau din nou tot cap (voiam sa ma dau mansa) ca sa il confirm. A doua oara a mers mult mai bine. Am fost foarte incantata de aceasta realizare si am remarcat ca ma misc mai usor si mai legat. Antrenamentul de la sala incepe sa dea rezultate (desi nu am iesit pe munte in aprilie, am fost totusi la sala de catarare de trei ori pe saptamana).

Dupa ce am terminat cu traseul scoala, parca mai voiam sa fac ceva (de preferat in mansa), asa ca m-am dus mai spre stanga sa vad pe ce se mai da lumea. Marius pusese coarda pe „Micul septar” (6a+) ca sa se dea si Alexandra pe el. Am intrebat daca pot sa incerc si eu si mi-au zis ca da. Marius a avut amabilitatea sa ma asigure. Nu doar ca m-a asigurat, dar m-a si ajutat foarte mult cu sfaturi precise (cum sa il abordez). Aproape de top era un pas dificil, care se putea face numai daca reuseai sa ajungi cu mana stanga la o priza destul de inalta. Eu nu reuseam sa ajung, dar Marius m-a ajutat putin (a strans foarte tare coarda) si astfel am reusit sa trec.

Este primul meu 6a+ in mansa, pana acum nu reuseam sa fac in mansa mai mult de 5c. Am fost foarte incantata de progrese si de ajutorul oferit de ceilalti. Am mai stat putin sa ne uitam la baieti, dupa care am strans echipamentul si am coborat. La intoarcere, ne-am oprit cateva clipe sa admiram minunatul apus de soare. Ema a facut cateva poze; era si ea vrajita. La un moment i-am spus: „Cred ca numai in cer va fi mai frumos decat aici !”

Am ajuns acasa la 20:15 – nu mi-a venit sa cred ca am stat atat de mult pe Tampa. De fapt cand sunt la catarare, timpul se scurge parca altfel: il simt ca pe un etern prezent, de parca s-ar fi oprit sau ar fi fost suspendat. Imi place foarte mult aceasta senzatie de atemporalitate – probabil ca este efectul relaxarii provocate de catarare.

Enjoy the pictures !

 

Această prezentare necesită JavaScript.


Responses

  1. Foarte bine Andra! Keep going!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: