Publicat de: Andra Bunea | 09/11/2014

Brana Mare a Costilei in sens invers, cu urcare pe Pripon si coborare pe Brana Aeriana (8 nov. 2014)

Dupa o pauza de cateva saptamani, revin din nou cu un raport de tura. In ultimul timp nu am mai iesit din cauza vremii. Am avut o tentativa sambata trecuta in Piatra Craiului, insa nu am reusit sa termin traseul, motiv pentru care nu am postat nimic.

Prognoza pentru sambata 8 nov. se anunta ok, asa ca m-am decis sa ies in Bucegi. Dintre toti cei pe care i-am intrebat daca vor sa iasa, a raspuns prezent doar Bogdan (Maz), care a mai venit cu un prieten (Vali). I-am spus lui Bogdan ca intentionez sa urc pe V. Priponului, sa merg pe Brana Mare a Costilei (BMC) si -in funtie de timp- sa cobor pe V. Galbenelelor sau pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana. Bogdan s-a aratat foarte incantat de acest traseu. Sambata dimineata la 7:30 am plecat din Brasov, iar la 8:20 am intrat pe V. Cerbului din drumul de Gura Diham.

Am avut un ritm foarte bun: la 10:00 eram deja in locul unde se face stanga din V. Cerbului pentru a intra pe V. Priponului (am ocolit prin dreapta saritoarea mare de la baza Priponului). Dupa o pauza de 10 minute, am inceput sa urcam pe Pripon. Le-am spus baietilor ca valea nu este dificila si ca exista o poteca in stanga, pe care o putem folosi in caz ca dam de vreo saritoare mai dificila. Am urcat in general pe firul vaii, insa am ocolit cateva saritori pentru ca erau foarte umede.

La iesirea in caldarea superioara a Priponului am observat imediat momaile care indicau spre stanga accesul pe BMC. Am intrat pe BMC si am inceput sa ne extaziem de maretia din jurul nostru. Vizavi de noi se vedea Creasta Morarului cu ale sale Ace (arata cu totul altfel privite dinspre sud). Se vedea de asemenea caldarea superioara a Vaii Cerbului si cabana Omu. Pe masura ce inaintam pe brana, am intersectat pe rand urmatoarele vai: V. Caprelor, V. Urzicii, V. Tapului, V. Malinului, V. Scorusilor, V. Galbenelelor, Hornul Coamei si V. Costilei. Desi era gheata in unele zone, din fericire nu era deloc pe BMC (cu o singura exceptie, dar de fapt acolo ne-am abatut noi de la traseu). Avusesem emotii mai ales cu privire la zona unde BMC intersecteaza V. Urzicii, care este foarte umeda, insa nu au fost probleme.

Am mai facut de 2 ori BMC in toamna asta: o data dinspre V. Tapului si alta data dinspre V. Costilei (de fiecare data cu coborare pe Pripon); mi-am dorit foarte mult sa o fac si in sens invers. Am constatat insa ca nu e tot una sa o faci intr-un sens sau in altul. Traseul nostru de sambata a decurs foarte bine pana in punctul unde am trecut de V. Tapului si am coborat in firul Malinului. In acel loc se cam pierde cararea. Cum nu facusem brana decat din celalalt sens, nu aveam nici un reper unde anume ar fi coborarea in firul Malinului. Prin urmare am tot cautat, insa fara success. Am coborat destul de mult pana intr-o zona de unde se putea cobora in firul Malinului, insa acolo am dat de gheata. In acel moment Vali ne-a scos din impas: a sarit ca o gazela peste portiunea cu gheata, apoi ne-a dat mana si am trecut si noi cu bine in partea cealalta.

Din acel loc se vedea partea superioara a Releului de pe Costila. Vali nu mai fusese niciodata in Bucegi, asa ca si-a exprimat dorinta de a urca pana in platou ca sa vada Releul de aproape. I-am spus ca din acel punct ar mai fi de urcat o ora pana in platou. Insa Bogdan a zis ca ne intarzie prea mult si nu mai reusim sa ne tinem de planul initial. L-am consolat pe Vali spunandu-i ca daca stam bine cu timpul, putem urca pana in platou prin Hornul lui Gelepeanu inainte de coborarea pe Creasta Vaii Albe.

Am continuat asadar pe BMC si am ajuns la intersectia cu V. Costilei. In acel loc am avut sansa sa vedem in jur de 20 de capre (in 2 grupuri separate). Prezenta noastra le-a surprins in timpul siestei. S-au mobilizat destul de repede si au luat-o la vale in alergare. Un tap care era mai sus de noi si care trebuia sa ajunga din urma turma, ne-a oferit un spectacol unic de virtuozitate: a alergat la vale cu o viteza incredibila, sarind la un moment dat o diferenta de nivel de cel putin 3 metri.

Am ajuns la baza Hornului lui Gelepeanu la 13:50. Am decis ca avem timp suficient ca sa urcam in platou, ca sa vada si Vali Releul. In platou batea vantul destul de tare, insa am gasit o adancitura in pamant unde eram feriti de vant. Am facut acolo pauza de pranz. In jur de 14:20 am inceput coborarea pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana. Cand am intrat noi pe Creasta, tocmai ieseau 4 tineri care urcasera pe Brana Aeriana. Pierdusera mult timp la urcare si erau putin cam ingrijorati ca nu prind ultima telecabina. Le-am aratat pe unde sa iasa in platou si de acolo sa tina stanga ca sa ajunga la Babele.

Coborarea noastra pe Creasta Vaii Albe si Brana Aeriana s-a desfasurat fara peripetii. La 16:30 am ajuns la refugiul Costila. Abia de acolo urma sa inceapa aventura. Am facut o mica pauza la refugiu, in care am mancat si am povestit cu cataratorii care tocmai se retrasesera din trasee. I-am intrebat daca cunosc vreo poteca de coborare direct in traseul cu triunghi rosu, ca sa nu mai ocolim pana la intersectia cu triunghiul rosu si apoi sa venim inapoi pana in Poiana Costilei. Ne-au spus ca nu cunosc o astfel de poteca, dar in principiu, daca ne dam la vale de la refugiu, ar trebui sa ajungem in drumul marcat cu triunghi rosu.

Ne-am grabit sa o luam la vale, sperand ca vom putea ajunge la poteca marcata pana la caderea intunericului. Am mers bine o bucata, dupa care am dat de o vale adanca in dreapta (cred ca era firul Costilei) si o cadere de panta destul de mare in stanga. Am incercat sa coboram in firul Costilei, dar era prea adanc si nu ne ajungea cordelina de 20 m sa facem rapel. Ne-am orientat spre stanga si am reusit pana la urma sa coboram pe acolo. Am continuat sa mergem la vale aproximativ drept, in idea ca in felul acesta iesim in traseul marcat. Insa nu stiu de ce, matematica mea nu prea a dat rezultate in acel moment. Am tot balaurit prin padure coborand perpendicular, dar de drumul marcat tot n-am dat. Intre timp se intunecase de-a binelea, asa ca ne-am scos frontalele.

Ne era din ce in ce mai clar ca ne-am ratacit. In acel moment baietii au incercat sa gaseasca pe GPS unde ne aflam, dar simpla localizare GPS nu ne era de mare folos. Ne aflam la vreo 4 km vest de drumul de Gura Diham, insa GPS-ul nu ne spunea in ce directie s-o luam ca sa ajungem la drum. In coborarea noastra am dat de un parau si am incercat sa mergem pe marginea lui, in ideea ca paraul nu poate sa curga decat la vale, deci sigur vom ajunge la civilizatie daca il urmam. Insa malurile paraului au devenit tot mai accidentate, asa ca a trebuit sa o luam prin alta parte ca sa continuam. Eram complet pierduti in padure, insa din fericire aveam un reper foarte bun: se vedea printre copaci in dreapta noastra Crucea de pe Caraiman, ceea ce era bine. La un moment dat au inceput sa se vada in stanga noastra luminile orasului. Atunci ne-am zis “hai sa mergem spre ele”. Am intalnit apoi un alt parau, moment in care care Vali a propus sa mergem pe langa parau pentru ca ne va duce spre Busteni. Din fericire malul paraului era destul de drept, asa ca am putut merge pe langa el. Bineinteles ca in tot acest timp am chiuit ca sa ne facem cunoscuta prezenta si sa nu dam nas in nas cu vreun urs.

Luminile orasului au disparut, dar noi am continuat sa tinem paraul. Bogdan si-a amintit de Endo Mondo (un program care iti da localizarea GPS si poate sa iti monitorizeze deplasarea). Noi stiam ca suntem la cativa km de drumul care duce la Gura Diham, dar nu stiam daca directia in care mergem ne apropie de acel drum sau nu. Cu ajutorul programului Endo Mondo, Bogdan a putut sa observe ca ne apropiem, ba chiar ne-a spus ca mai avem 2 km pana la drum. Am continuat sa mergem pe langa parau (intre timp malurile lui devenisera foarte domoale). Bogdan ne-a anuntat la un moment dat ca mai avem 300 m pana la drum. Eu eram foarte sceptica, insa dupa cateva minute am vazut faruri de masini: eram intr-adevar langa drumul de Gura Diham, care era foarte circulat la ora aceea. Ne-am bucurat foarte mult sa ajungem in sfarsit la civilizatie. De acolo am facut stanga spre Gura Diham, pentru ca masina era un pic mai sus.

La 19:30 fix am ajuns la masina. Am facut un calcul simplu si mi-am dat seama ca daca am fi ocolit de prima data ca sa iesim in drumul cu triunghi rosu, tot atat ne-ar fi luat ca sa ajungem la masina. Iar daca nu ne-am fi ratacit si am fi coborat direct in poteca marcata, dupa care am fi venit pana in Poiana Costilei si apoi pe banda galbena pana la masina, ne-ar fi luat in jur de 2 ore. Deci nu am pierdut decat jumate de ora. In plus, am avut ocazia sa ne folosim de toate tehnicile posibile pentru a ne orienta si a iesi din impas. Am fost toti de accord ca a meritat aventura. Vali chiar a propus sa venim din nou vara viitoare sa refacem traseul pe lumina ca sa ne dam seama pe unde am luat-o (asta pentru ca eu tot nu eram dumirita cum de nu am dat de poteca marcata).

Cam asta a fost traseul nostru din Bucegi. A fost superb din toate punctele de vedere. Am fost uniti si optimisti tot timpul, ceea ce a contribuit la deznodamantul fericit al aventurii. Vali chiar a dat lovitura cu prima lui tura in Bucegi: nu doar ca a admirat peisaje superbe si a vazut capre, a urcat in platou si a vazut Releul, apoi a coborat pe Brana Aeriana, dar a avut parte si de o actiune de orientare montana inedita si incununata cu succes, pentru care altii ar plati bani grei ca sa aibe parte de ea 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: