Publicat de: Andra Bunea | 18/07/2016

Confuzie intre V. Tapului si V. Urzicii si intalnire cu ursul (16 iulie 2016)

Sambata care a trecut aveam programata o iesire cu Dan in Bucegi (ultima tura de antrenament inainte de plecarea spre Alpi). M-am gandit la V. Tapului (1B). Din Tap urma sa coboram in Malin si sa facem apoi Brana Mare a Costilei (BMC) pana in V. Alba. Mai urcasem pe V. Tapului de 3 ori (de 2 ori pe zapada si o data pe uscat), deci cunosteam intrarea si gradul de dificultate. Stiam unde sunt pitoanele pentru asigurarea pe saritoarea inalta de la jumatea vaii (Priponul Tapului). Planul era simplu si vremea frumoasa. Aparent nimic nu statea in calea realizarii obiectivului nostru. Si totusi nu a iesit deloc cum ne-am propus. Am avut in schimb parte de o aventura de zile mari, ale carei ingrediente au fost: o confuzie intre V. Tapului si V. Urzicii si o intalnire cu ursul. Puteti citi linistiti in continuare: din moment ce povestesc asta, inseamna ca am scapat teferi 🙂

Am pornit devreme din Brasov. Am preferat sa lasam masina la Caminul Alpin ca sa ne fie mai usor la intoarcere, pentru ca urma sa coboram pe V. Alba. La 7:20 am plecat pe traseu. Am mers pe triunghi rosu pana in Poiana Costila, unde am facut stanga si am intrat pe V. Cerbului (banda galbena). Imediat dupa ce am intrat pe Cerb, ne-am intalnit cu un puhoi de alergatori care participau la Maratonul 7500 (coborau dinspre Omu’), printre care si un coleg de serviciu (Adi). Ne dadeam din calea lor ca sa poata alerga in voie.

Probabil faptul ca eram atenta la oameni ca sa nu stau in calea lor, plus ca mai si vorbeam cu unii dintre ei, m-a facut sa nu mai fiu atenta la traseu si sa ratez intrarea in V. Tapului. Nu-mi dau seama cum a fost posibil acest lucru pentru stiu foarte bine intrarea: este prima vale mai larga pe stanga dupa ce treci de V. Malinului; chiar inainte de intrarea pe V. Tapului, poteca marcata cu banda galbena face stanga si trece albia raului. Stiu de asemenea foarte bine intrarea pe V. Urzicii: este putin mai sus, imediat dupa Tap, si are la intrare un bolovan mare pe care scrie cu vopsea rosie „V. Urzicii”. Ceea ce mi se pare bizar este ca noi intrand pe valea pe care o credeam a Tapului, nu am vazut nici un bolovan pe care sa scrie ceva cu vopsea rosie. Acel bolovan este foarte vizibil si nu imi dau seama cum am putut sa-l ratam. Si totusi asa s-a intamplat. Inclusiv prima saritoare de pe vale semana cu ce stiam eu ca avem de parcurs pe V. Tapului. Deci confuzia a fost totala. Nu mi-am dat seama de greseala decat sus, cand am iesit in BMC ramura de nord (care vine dinspre Pripon).

La intrarea pe vale am facut o scurta pauza, in care ne-am pus hamul. La 9:20 am pornit mai departe. Ne-am catarat mai intai pe cateva stanci foarte accesibile, dupa care am ajuns la prima saritoare inalta. Semana foarte bine cu prima saritoare de pe Tap si chiar i-am spus lui Dan: „data trecuta am ocolit-o prin stanga pentru ca era umeda” (asta a fost in sept. 2014 – am urcat atunci cu Sebi). Am vazut insa ca acum nu e umeda si am zis „hai sa incercam s-o cataram”. Am reusit sa trecem destul de usor. Au urmat alte saritori inalte si destul de grele. Aveam senzatia ca ceva s-a schimbat (imi aminteam ca data trecuta a fost mult mai usor in prima parte a vaii: nu a fost nici o saritoare dificila pana la cea inalta, pe care am urcat asigurati); insa fiind convinsa ca am intrat pe Tap, nu mi-am batut capul prea mult sa aflu de ce arata diferit.

Am ajuns apoi la o saritoare foarte inalta, care nu putea fi abordata direct, ci trebuia catarata prin dreapta sau prin stanga. Eu am incercat prin stanga, dar n-am reusit sa trec. Dan a incercat prin dreapta si a reusit. Am vrut sa trec si eu pe acolo, dar pasul mi s-a parut foarte intins, asa ca am gasit o alta solutie (mai in dreapta, cu catarare prin jnepeni). Mi se parea ciudat ca sunt saritori atat de grele in prima parte a vaii, dar nu m-am gandit nici o clipa ca n-am fi pe Tap. Am mers mai departe. Am ajuns la o alta saritoare inalta, care putea fi ocolita prin dreapta. Pe alocuri erau pitoane, asa ca am fi putut sa ne asiguram daca era nevoie. Dan a urcat primul prin dreapta si m-a asteptat in firul vaii. A facut bine ca m-a asteptat, pentru ca imediat dupa aceea ne-am intalnit cu ursul. Am reusit sa trec si eu, dupa care am pornit amandoi mai departe.

Dan era la vreo 2 m in fata mea. La un moment dat am vazut ca se intoarce, spune „e ursul” si o ia inapoi. Am prins din zbor cuvintele lui, dar nu am inteles imediat ce se intampla. M-am uitat spre stanga pe vale si in acel moment am vazut si eu ursul (cam la 3 m), care se intoarcea in partea opusa. Am luat-o spre dreapta cat am putut de repede – din fericire era acolo un fel de fisura pe care se putea urca. Am iesit astfel din firul vaii si din calea ursului. Ne-am ascuns dupa niste jnepeni si am incercat sa nu facem galagie. Eram constienti ca ne-a vazut si ursul pe noi, asa ca ne simteam in pericol. Nu stiam cum va reactiona. Din fericire, am ramas calmi si nu am facut miscari bruste. Stiam din auzite ca ursul nu este violent decat daca se simte agresat (atunci devine violent ca sa se apere). In rest, este pasnic si se retrage din cale daca este avertizat din timp de prezenta oamenilor (de aceea se recomanda sa faci zgomot cand mergi prin padure = ca sa-ti anunti prezenta).

Din fericire, ursul nostru s-a comportat ca la carte. A mai stat cateva minute in firul vaii, apoi a inceput sa se plimbe agale. Mai intai a urcat putin si a iesit din raza noastra vizuala. In acest timp, noi ne tot framantam ce ar trebui sa facem. Pe de o parte ne gandeam sa ne retragem, insa nu stiam daca aveam timp suficient sa coboram prima saritoare fara sa ne vada. Pe de alta parte, eu imi doream sa continuam sa facem valea, dar pentru asta ar fi trebuit sa asteptam sa se duca in padure. M-am uitat in dreapta sa vad daca putem sa ocolim cumva firul vaii, insa eram si acolo destul de expusi. Tot gandindu-ne noi ce sa facem, il aud deodata pe Dan: „se intoarce”. Ursul cobora inapoi pe firul vaii, insa foarte calm. S-a dus putin spre versantul din stanga, unde era mai multa vegetatie, si a inceput sa pasca iarba. O rupea cu laba din fata si o ducea la gura. Am fost socata sa vad ca paste iarba. M-am gandit: „saracul de el, cum poate iarba aia sa-i tina de foame ?!”

Intre timp Dan a scos telefonul si a inceput sa filmeze printre jnepeni. Am reusit sa fac si eu vreo 2 poze, dar nu au iesit prea clare. Eram blocati in continuare acolo. Orice miscare in sus sau in jos ar fi fost observata imediat. Asa ca nu ne ramanea decat sa asteptam sa plece. Speram sa urce in padure. Dar el n-a plecat, ci a coborat din nou in firul vaii, unde l-am vazut prima data. Ne jucam de-a „v-ati ascunselea” cu ursul !! Incercam sa vorbim in soapta, dar mai si radeam sau chicoteam putin. Dan spunea: „ce mi-ar placea sa ma joc cu el si sa-l smotocesc putin !” Ne placea de el: era un exemplar adult, nu foarte masiv, de culoare maro deschis (probabil un urs tanar). Nu era deloc feroce sau agresiv. Cred ca ne-a ajutat foarte mult si faptul ca nu ne-am panicat – am ramas calmi si nu am aruncat cu nimic in el. Imi era clar ca daca am fi incercat sa ne aparam aruncand cu ceva in el, atunci l-am fi provocat si ar fi devenit agresiv.

Stateam in continuare in tufisul de jnepeni la vreo 5 m de firul vaii si incercam sa vedem ce miscari mai face ursul. Dan avea vizibilitate mai buna. La un moment dat imi zice: „vine spre noi”. Atunci l-am vazut si eu cum urca spre noi pe malul drept al vaii. Am fugit imediat in jos si am vazut o iesire la stanga printre jnepeni (adica pe versantul drept al vaii in sensul de urcare). Ne-am catarat rapid printre jnepeni si ne uitam tot timpul in urma sa nu vina ursul dupa noi. N-a venit ! Am mai urcat putin si dupa aceea am inceput sa chiuim ca sa anuntam ursul ca e cineva acolo. Stiam ca n-o sa vina daca aude zgomot. In felul asta am scapat de urs.

Dar ce facem mai departe ? Acum nu mai puteam cobora, asa ca singura directie era in sus. Din fericire, am reusit sa ne cataram pe jnepeni (se numeste „jnepening” !) pana la o zona mai deschisa. Nu am putut sa reintram imediat in firul vaii pentru ca am fi fost inca in zona de vizibilitate a ursului, asa ca am continuat spre dreapta pe un valcel secundar. Mai sus parea sa fie o carare printre jnepeni. M-am gadit ca asta e braul care traverseaza V. Tapului pe la mijloc si iese exact deasupra saritorii pe care voiam sa ne cataram. Simteam un oarecare regret ca nu mai cataram saritoarea, dar m-am resemnat si mi-am zis ca nu mai conteaza, totul e sa scapam cu bine din aventura. Macar acolo (deasupra saritorii) o sa fim in siguranta, pentru ca ursul nu poate sa o catere (este verticala si are vreo 20-25 m).

Am mai urcat putin, insa nu am gasit nici un brau. Ne-am trezit pe un versant destul de inalt, din care era greu sa revenim in firul vaii. Am incercat sa urcam acel versant, dar nu am putut (era foarte abrupt si expus). Atunci am cautat din nou o cale de a reintra in firul vaii. Am coborat printre jnepeni pe o panta abrupta si in cele din urma am facut rapel de o zada. De acolo am mai coborat putin pe picioare. Firul vaii era deja aproape, insa cand m-am apropiat de el, ce sa vezi ?! In vale era un pod de zapada, iar de sus curgea un firicel de apa, semn ca totul e umed in zona. M-am mirat sa vad ca firul vaii este ingust, iar peretii sunt atat de inalti. Nu semana deloc cu V. Tapului, care este destul de larga pana la saritoarea cea mare. Insa tot nu mi-am dat seama ca nu suntem pe Tap. Nu puteam sa coboram in fir fara rapel, dar nu aveam unde sa punem coarda pentru rapel. Am continuat sa urcam pe versantul din dreapta pe stanci si printre jnepeni. Nu a fost deloc usor pentru ca zona era destul de abrupta. Sa te cateri pe jnepeni este chiar mai greu decat sa te cateri pe stanca. Insa am perseverat si am reusit.

Am ajuns pe o coama de deal si am vazut in fata noastra o poteca. I-am zis lui Dan: „uite braul de care iti ziceam”. Asa credeam eu, inca nu realizam ca am urcat pe alta vale si ca suntem in cu totul alta parte. Am luat-o pe poteca la stanga si ma asteptam sa iesim deasupra saritorii Priponul Tapului, insa deodata am inteles: eram la intersectia BMC cu V. Urzicii. Am mai fost pe BMC ramura nordica si cunoasteam acest loc: cand vii dinspre Pripon, poteca trece printr-o zona umeda si stramta (pe sub o stanca), dupa care traverseaza o vale abrupta si coteste spre stanga. In sus se afla o saritoare foarte inalta si umeda.

Abia acum realizam unde suntem si ce am facut, insa eram intr-o confuzie totala: „dar noi am intrat jos pe V. Tapului. Cum am putut sa ajungem la iesirea in BMC din V. Urzicii ??” Nu stiu, enigma e totala. O sa merg din nou pe Cerb sa ma uit cu atentie pe unde am intrat. Pana atunci, va trebui sa traiesc cu aceasta stare de confuzie foarte neplacuta. Deci am urcat pana la urma pe V. Urzicii, care este 2A ! De-asta erau asa de grele saritorile din partea inferioara ! Nu am fost niciodata pe V. Urzicii tocmai pentru ca stiam ca are multe saritori inalte si umede. Noi am urcat doar o treime din vale, insa nu am fi putut continua pana sus pentru ca pe la jumate era acel pod de zapada, urmat de alte saritori inalte si umede.

In plus, ne-am mai intalnit si cu ursul, care ne-a stricat distractia (catararea). Intalnirea cu ursul a fost o premiera absoluta pentru mine (merg de 11 ani pe munte, dar n-am vazut pana acum ursul). Insa ca de obicei, m-am rugat la Dumnezeu sa ne pazeasca si am vazut din nou mana Lui.

Am facut o pauza de vreo 15 minute la umbra in locul unde BMC traverseaza V. Urzicii. Era in jur de 13:30. Aveam doua variante: fie o luam pe BMC inapoi si coboram in V. Cerbului pe Pripon, fie mergem inainte pana la iesirea din V. Tapului si coboram in Malin. Am ales cea de-a doua varianta pentru ca era in directia noastra de mers (spre masina). Am ajuns destul de repede la intersectia cu V. Tapului si am coborat in Malin. Poteca era stricata in acel loc (s-au prabusit cateva stanci de pe versantul din dreapta al Malinului pe sensul de urcare), asa ca am mers putin mai jos si ne-am descatarat. In firul Malinului era inca un bolovan imens de zapada. Putea fi insa ocolit pe margine. Am decis sa nu mai continuam pe BMC pana in V. Alba pentru ca era inca mult de mers, asa ca am coborat pe Malin. Nu dupa mult timp ne-am intalnit cu 7 persoane care urcau agale. Am povestit putin, apoi am pornit mai departe. Mergeam in plin soare si era foarte cald, dar nu mai conta. Bine ca am scapat intregi si suntem pe teren cunoscut. Pana acum am mai urcat Malinul o data pe uscat si l-am coborat pe zapada de vreo 3 ori. Insa nu l-am coborat niciodata pe uscat. Se cunoaste ca este 1B: coborarea este mai dificila decat pe V. Alba (1A).

In jur de ora 16 am ajuns la intrarea in Valcelul Pamantos, care da in Poiana Costilei. Coborarea pe Malin ne-a solicitat destul de mult genunchii, asa ca pe ultima bucata (pana la Caminul Alpin) am cam schiopatat. La 17:30 eram la masina, morti de sete (nu mai aveam apa), dar fericiti ca am terminat cu bine si ca avem ce povesti la prieteni si la nepoti ! Una peste alta, a fost o tura frumoasa si plina de aventura. Adica exact ce-mi place mie 🙂

Iata si un scurt video – cameraman din tufis: Dan  🙂

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: