Publicat de: Andra Bunea | 10/11/2018

V. Coltilor (partial) – Valcelul Santinelei (10 nov. 2018)

Astazi am decis sa fac din nou un solo in Bucegi. Ca de obicei, cand merg solo, scot de la „naftalina” cate un traseu pe care doresc sa il explorez. Primul pe lista era coborare pe Valcelul Santinelei.

Un pic de istorie: anul trecut in iulie am urcat (tot solo) pe V. Coltilor, si curioasa cum sunt, am mers spre Coltul Magarului si Strunga Magarului ca sa descopar ce e pe-acolo. Mi-a placut foarte mult zona si perspectiva deosebita pe care o ofera asupra Crestei Malinului si Crestei Morarului. Cu acea ocazie, am descoperit pe partea cealalta un valcel interesant, care mi-a trezit imediat interesul. Mi-ar fi placut tare mult sa il cobor atunci, insa nu aveam la mine o cordelina adecvata, in caz ca trebuia sa fac vreun rapel. Asa ca l-am trecut pe lista de trasee de explorat. Imi doream sa descopar cum arata, dar si unde iese jos, pentru o eventuala abordare la urcare in conditii de iarna.

De data asta am plecat dinspre cabana Diham. Am avut parte de un bonus extraordinar: Acele Morarului si Bucsoiu in prim plan, pe un fond de cer senin cristal. Am intentionat sa urc pe valcelul pamantos, dar nu l-am nimerit, asa ca am urcat pe un valcel din stanga lui, un pic mai abrut. M-a scos mai sus de locul unde se coboara in firul Malinului. De acolo am traversat pe o branita si am coborat apoi direct in firul V. Coltilor.

Am pornit apoi pe vale si am depasit rand pe rand saritorile mai usoare. Dupa vreo 15 minute de urcare, am ajuns la prima saritoare mai dificila, care are un piton pe la jumate, apoi un piton cu cordelina mai sus si un piton cu cordelina rosie la iesire. Am abordat-o pe fata stancii, la fel ca data trecuta. Dupa alte 10-15 minute, am ajuns la cea de-a doua saritoare dificila, cea care are un singur piton aproape de iesire, in care este pusa o cordelina innodata (tip scarita). M-am tinut de scarita si am pus picioarele pe prize relativ bune de pe cei doi pereti ai hornului. Cand am ajuns la nivelul pitonului, am traversat spre dreapta, am dat drumul la scarita si am prins cateva prize bune la maini, pe care m-am ridicat. Hm, mi s-a parut mai usoara acum decat in iulie 2017.

Dupa ce am trecut si de aceasta saritoare, am mai urcat putin si am ajuns la intersectia cu un brau care vine din dreapta (dinspre Malin). Acolo se gasesc pe partea stanga Coltul si Strunga Magarului. Am parasit firul principal si am urcat pe valcelul din stanga, care duce spre Coltul Magarului. Am ajuns cu bine in sa si m-am oprit cateva minute ca sa fac poze. Eram fascinata de frumusetea peisajului si de perspectiva deosebita pe care o ofera acest loc.

M-am echipat apoi cu un anou pe post de ham (in caz ca va trebui sa fac vreun rapel – si chiar a trebuit !) si am pornit la vale. Pe partea cealalta fata de Coltul Magarului se afla Valcelul Santinelei (descriere aici: https://www.climbromania.com/Ruta.aspx?ID_Ruta=8680). Am observat o potecuta bine conturata (m-am si mirat: chiar asa de multa lume a umblat pe aici, incat sa se formeze aceasta poteca ?!) si am urmat-o. Poteca ducea spre stanga prin jnepeni si cobora apoi pe langa versantul stancos din stanga. M-am descatarat cat am putut de mult, dar cand am vazut ca terenul devine prea abrupt, am pus cordelinsa pentru rapel. In plus, terenul era foarte friabil, asa ca descatararea nu mai era o optiune. Am facut mai multe rapeluri, cu coarda pusa dupa copaci (am avut o cordelina de 20 m, dar mi-a ajuns).

Am coborat apoi in firul valcelului. Pana acolo m-am descatarat si am facut rapel pe versantul din stanga (in sensul de coborare), dar acesta devenea mult prea abrupt si stancos (nu mai erau copaci dupa care sa pun cordelina). Odata ajunsa in firul vaii, m-am mai descatarat putin. Am ajuns la o saritoare imensa, pe care nu aveam nici o sansa sa o descatar, dar nici nu aveam unde sa pun cordelina pentru rapel. Din fericire, am reusit sa ma descatar printre copacii din dreapta. Terenul nu devenea deloc mai usor. Unele saritori le-am descatarat, altele le-am ocolit prin zona de vegetatie din dreapta. La un moment dat obosisem dupa atatea saritori – parca nu se mai terminau ! In cele din urma, am iesit in zona cu panta mica de deasupra traseului marcat cu triunghi rosu. Am mai mers putin si am ajuns la marcaj. Coborarea valcelului mi-a luat o ora si jumate.

In concluzie: Valcelul Santinelei este foarte salbatic si abrupt. Pare aproape inabordabil la urcare pe uscat (eu nu m-as incumeta). Poate ca atunci cand zapada umple firul vaii, se urca mai usor. Ma bucur ca am reusit sa-l cobor cu bine si ca am aflat unde iese in partea de jos (un pic mai sus de Poiana Costilei cand vii de la caminul alpin). Acum ca vegetatia este mai saraca, se vede printre copaci.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: