Publicat de: Andra Bunea | 15/03/2020

V. Comorilor din Morar – BMM – Rapa Zapezii (14 martie 2020)

Dupa iesirea pe schiuri de acum 3 saptamani si mini-avalansa la care am asistat, m-am potolit un pic si mi-am zis ca ar fi bine sa las zapada sa se mai aseze. A continuat sa ninga in ultimele saptamani, asa ca -desi imi doream sa ies- am simtit ca e bine sa mai asatept un pic.

Insa in saptamana care a trecut nu a mai nins aproape deloc si a fost cald (mai ales joi si vineri). In schimb, pentru sambata se anunta o racire a vremii si cer partial senin. Mi-am dat seama ca sunt conditii bune de mers in Bucegi, insa nu oriunde, ci doar pe trasee care nu sunt expuse sudic. In aceasta perioada este risc mare de avalansa pe vaile si versantii expusi sudic (datorita incalzirii).

Aveam in plan de ceva timp sa urc pe V. Comorilor din Morar (care iese la Manusa Morarului) in conditii de iarna – adica pe zapada. Am mai fost de 2 ori pe aceasta vale: prima data am urcat-o in oct. 2017, a doua data am coborat-o in nov. 2017 in conditii de gheata si putina zapada. Valea este plina de vegetatie si copaci cazuti (mai ales in partea inferioara). Este foarte greu de parcurs pe uscat, motiv pentru care se recomanda parcurgerea ei in martie-aprilie, cand zapada umple firul vaii.

Intrucat nu aveam prea multe optiuni la indemana si eram constransa de starea zapezii, am decis ca este safe sa urc pe V. Comorilor din Morar (VCM). Valea este expusa estic si se afla in umbra in cea mai mare parte a zilei. Planul era sa traversez apoi pe BMM (Braul Mare al Morarului) catre Morar si sa decid la fata locului pe care vale sa cobor. Cealalta optiune ar fi fost sa cobor spre Cerb (tot pe BMM), insa nu m-a atras prea mult.

Am incercat sa gasesc coechipieri pentru acest traseu, dar nu am reusit. Fiecare avea cate ceva de facut. Intrucat nu mai voiam sa stau iar acasa, am decis sa merg singura. Am luat la mine o cordelina de 20 m (in caz ca va trebui sa fac vreun rapel), 2 anouri, 2 bucle echipate, 2 noduri prusice si un reverso. Asta pe langa casca, coltari si pioletul de tura, fara de care nu aveam ce cauta pe un traseu de iarna.

De data asta am fost foarte matinala. La ora 7 am plecat din Busteni de la caminul alpin. Vremea nu anunta nimic bun la primele ore ale diminetii: batea vantul, era frig si innorat. Dar nu m-am lasat descurajata de asta si am continuat. Cu putin inainte sa ies in Poiana Costilei am dat de ghiocei. M-am oprit si am adunat cativa.

De la intersectia cu banda galbena, am mai continuat inca 8 minute pe triunghi rosu. VCM incepe aproximativ in dreptul unui bolovan mare, care are semnul de marcaj pe el. De acolo se face stanga si se urca prin padure. Dupa 5-10 minute incepe sa se distinga clar valea. In partea de jos a vaii era putina zapada, motiv pentru care am continuat sa urc prin padure. Un pic mai jos de saritoarea mare am intrat in firul vaii in momentul in care am vazut ca zapada e destul de tare si imi permite sa urc usor. Cu putin inainte de saritoarea mare (singura dificila de pe toata valea), firul vaii se ingusteaza foarte mult. Versantul din dreapta devine abrupt si stancos si nu se mai poate urca prin padure.

Saritoarea era pe jumate acoperita cu zapada. Dar tot mai ramanea destul de mult de catarat pana la iesire. Daca zapada este buna, se poate ocoli prin dreapta – ceea ce am si facut. Nu doar eu, ci si Martinica 🙂 Am vazut urme de urs dinainte de saritoare. A ocolit si el saritoarea prin dreapta si a urcat aproape pana sus. Din fericire, urmele nu erau proaspete, ci inghetate. Chiar m-au ajutat pe alocuri pentru ca erau ca niste trepte in zapada inghetata.

Dupa ce am trecut de saritoare a fost zapada continua pana sus. La un moment dat valea se desparte in 2 fire: cel din stanga este foarte ingust si urca printre 2 pereti stancosi, cel din dreapta este mai larg si orientat spre creasta Morarului. Intrucat data trecuta am urcat pe firul din stanga, mi-am dorit acum sa descopar cum este firul din dreapta. Zapada era destul de buna. Pana unde a mers Martinica era mai tare pentru ca au inghetat urmele lui. Dupa aceea, am innotat putin in zapada pana aproape de genunghi.

Pe masura ce urcam, se deschidea tot mai mult peisajul. Ceata se ridica si lasa loc unui cer senin superb. M-am bucurat foarte mult ca ma aflu acolo. Odata ajunsa in sa, am urcat spre stanga pe unul dintre degetele Manusii Morarului. De fapt, Manusa nu se distinge decat de departe. Cand te afli la baza ei, nu seamana deloc cu o manusa. Am pus la inceputul galeriei foto o poza facuta acum 3 saptamani dinspre Gura Diham, in care se vad foarte bine Manusa si cele 2 fire din partea superioara a vaii.

Mi-a luat 2 ore si 40 minute sa urc de la poteca marcata pana in saua de la baza Manusii, dar a meritat. De pe stanca unde m-am cocotat aveam o perspectiva superba asupra Costilei si a partii superioare a V. Cerbului. Am facut o multime de poze si am analizat toate vaile care urca pe versantul nordic al Costilei. Le-am parcurs pe toate in conditii de iarna, dar asa de putina zapada ca acum nu am vazut niciodata. Desi de obicei abia acum incepe sezonul de schi pe vai, pe Pripon nu se poate schia pentru ca nu e suficienta zapada (se vedeau stancile). Aveam de gand sa schiez pe Pripon anul asta, dar m-am lamurit: nu se poate.

Dupa o pauza de 15 minute, am coborat inapoi in sa si am inceput sa urc spre dreapta catre creasta Morarului. Acolo nu mai era deloc zapada, insa am pastrat coltarii in picioare pentru ca aveam o aderenta mai buna pe iarba uscata. Cam in jumate de ora am fost la baza Crestei Ascutite, unde incepe traseul Acele Morarului. Am mai facut cateva poze, dupa care am intrat pe BMM. Pe fata nordica a Morarului era multa zapada, la inceput moale pentru ca era in raza de actiune a soarelui, insa apoi tare si chiar inghetata.

A fost o adevarata delectare sa parcurg din nou BMM. Am fost de multe ori pe BMM, dar de fiecare data ma impresioneaza frumusetea zonei. Dupa ce am lasat V. Bujorilor in spate, m-am apropiat de locul unde iese valcelul Poienitei, dupa care am traversat valcelul Tancurilor. Stiam ca urmeaza intersectia cu Rapa Zapezii. Eram curioasa sa vad ce fel se prezinta valea. Daca e suficienta zapada (imi spuneam eu), voi cobora pe Rapa Zapezii. Alternativa ar fi fost sa continui pe BMM pana la V. Adanca si sa cobor pe acolo. Pe V. Adanca am mai coborat iarna, dar pe Rapa Zapezii nu, insa am urcat-o de 2 ori. Stiam ca la saritoarea mare cu bolovan trebuie sa fac rapel, pentru ca zapada nu acopera niciodata in intregime bolovanul. Stiam punctul de rapel de deasupra bolovanului (cel cu cordelina), si stiam de asemena unde se afla pitonul cu inel de la jumatatea saritorii.

Zapada era buna pe Rapa Zapezii (umplea complet firul vaii), insa panta era foarte mare. Nu se putea cobora decat prin descatarare, ceea ce am si facut. In coborare am trecut la un moment dat pe sub o arcada de piatra, de care nu-mi aminteam din incursiunile precedente. Se pare ca a cazut acolo o stanca imensa. Dupa putin timp am ajuns la intersectia cu Rapa Mica, iar dupa inca vreo 10 minute am ajuns la saritoare. Am pus coarda in cordelina fixata in pitonul de rapel si i-am facut nod la capete, apoi mi-am facut ham dintr-un anou. mi-am fixat reverso pe coarda si mi-am pus un nod prusic. Imi era clar ca nu-mi ajunge coarda pana sub saritoare, dar speram sa gasesc celalalt piton, pe care l-am descoperit in apr. 2016, cand am urcat cu Simona si Razvan (am parcurs atunci si Rapa Mare si am iesit in strunga Acului Mare).

Insa in momentul in care mi s-a terminat coarda, eram abia la jumatatea saritorii si nu vedeam nici un piton. M-am uitat in toate directiile si pana la urma l-am vazut: era la imbinarea dintre bolovani. A trebuit sa fac un artificiu ca sa pot recupera coarda si s-o pun in acest piton: m-am autoasigurat in piton cu al doilea anou, am desfacut nodurile si am tras coarda, apoi am bagat-o in piton. Al doilea rapel m-a adus cu picioarele pe zapada. Am recuperat coarda, am strans-o si am continuat sa ma descatar. Insa daca pana acum zapada fusese tare, acum era bocna. Loveam cu bocancul ca sa-mi fac loc, dar nimic. Am coborat mai mult pe coltii din fata ai coltarilor.

Cand credeam ca s-a terminat si ca mai am doar de descatarat portiunea finala, am avut parte de o surpriza: am dat de o saritoare care incepea sa se descopere si sub care se afla inca un pod de zapada. A trebuit sa cobor o portiune verticala. Din fericire, zapada era buna si a tinut bine la coltari si piolet. Dupa ce am trecut si de saritoarea aceea (de care nu-mi aminteam – insa in iarna asta a nins putin, de aceea au iesit la iveala si alte saritori), am observat foarte multe urme. Se pare ca un grup numeros a venit pana acolo si a incercat sa treaca, dar nu a reusit si a facut cale intoarsa. Urmele erau recente: de vineri, sau poate chiar de sambata dimineata. Am rasuflat usurata cand am ajuns la intersectia cu V. Adanca. Cursese o avalansa destul de mare pe V. Adanca, insa acum era totul inghetat si nu era nici un pericol.

In concluzie: am avut din nou parte de o tura superba si de o vreme excelenta. Nici macar vantul nu a batut, asa cum anuntase prognoza. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si pentru bucuria de a revedea locuri atat de spectaculoase.

Si daca este cineva dornic de aventura: sa stiti ca acum este momentul potrivit pentru vaile de pe versantul nordic al Morarului. Zapada este tare si acopera saritorile. Insa in vreo 2 saptamani se vor duce podurile de zapada de sub saritori.

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: