Publicat de: Andra Bunea | 27/10/2013

Sfarsit de octombrie in Piatra Craiului – ziua 2 (26 oct. 2013): Spirlea, Padina Lancii, Braul Rosu, Ceardacul Stanciului

La tura de sambata ni s-au mai alaturat doua persoane mari iubitoare si cunoscatoare de Piatra Craiului. Tot in jur de ora 9 am plecat pe traseu. De data aceasta am schimbat directia: am mers pana aproape de cabana Plaiul Foii si am cotit stanga pe drumul forestier care duce la Spirlea. Ieri nu am vazut nici un om pe traseu (cum spunea amicul din Bucuresti, am beneficiat de „munte personal”). De data asta insa, era plin de drumeti. La Spirlea ne-am intalnit cu vreo 5-6 tineri, iar pe parcurs cu multe grupuri de turisti. Vremea buna i-a scos pe oameni din casa.

Dupa o scurta pauza la Spirlea, am pornit spre Padina Lancii, pe care voiam sa o folosim ca si cale de acces spre Braul Rosu. Am fi putut sa intram in Braul Rosu direct dinspre Marele Grohotis, dar a fost mai interesant sa facem partea inferioara din Padina Lancii, sa intram in portiunea finala a Braului de Mijloc, sa travesam partea superioara a Marelui Grohotis, si abia apoi sa intram in Braul Rosu. In plus, nu este prea placut sa urci pe Marele Grohotis. M-am bucurat de acest traseu pentru ca am avut astfel parte si de putina catarare.

Saritorile din partea inferioara a Padinei Lancii nu ne-au pus probleme. Doar ultima saritoare inainte sa o luam la dreapta pe Braul de Mijloc a fost mai dificila. Am mai facut Padina Lancii de cateva ori, de fiecare data toamna tarziu pe vreme destul de rece si umeda. Acum aparuse un cablu metalic in aceasta saritoare, dar pe vremea cand am fost eu pe-aici nu era nici un cablu. Mi-am amintit ca am facut acesta saritoare prin ramonaj. Mi-am zis ca daca am reusit s-o fac eu intr-o toamna pe 3 noiembrie cand era umeda, ar trebui sa pot s-o fac fara cablu si acum cand este uscata. Asa ca m-am sprijinit cu spatele de peretele din dreapta si am facut presiune cu picioarele in peretele din stanga. M-am ridicat asa putin cate putin pana am trecut in partea superioara a saritorii, care are mai multe prize. Am reusit astfel sa ies cu bine din ea.

La putin timp dupa ce am trecut de aceasta saritoare, am cotit dreapta si am ajuns intr-o sa, unde ne-am odihnit putin. De acolo am putut admira valea impunatoare a Padinei Lancii, strajuita de Vf. Padina Lancii; in partea superioara, Padina Lancii se termina cu Poiana Inchisa, care se afla chiar sub Vf. Lespezi. Din locul unde ne-am oprit se vedea foarte bine poteca Braului de Mijloc care merge spre stanga pana in Padina lui Calinet. Se vedeau foarte bine si Umerii Pietrei Craiului, unde se poate ajunge prin Hornul lui Dunareanu – alt traseu pe care l-am trecut pe lista pentru anul viitor (Profesorul imi aratase deja de jos unde se afla intrarea in acest traseu).

Noi am continuat apoi pe Braul de Mijloc spre dreapta pana la Marele Grohotis. Topografia locului imi amintea foarte mult de Braul Soarelui. Dupa vreo jumate de ora am ajuns la Marele Grohotis, de unde am intrat in Braul Rosu. Nu mi-a trebuit mult ca sa descopar de ce se numeste asa: roca este rosie in multe zone ale acestui traseu. Am crezut la inceput ca cineva a adus acolo caramida rosie si a pisat-o marunt, dar nu era asa; pur si simplu roca este rosie si sfaramicioasa, ceea ce pune si cateva probleme de aderenta.

Chiar la intrarea in Braul Rosu am vazut o placa montata pe stanca in amintirea lui Nae Anghelide. Se pare ca ar fi murit acolo in timp ce incerca sa escaladeze Muchia Rosie. N-am stiut ca Nae Anghelide a sfarsit pe munte in felul acesta. Dar asa cum se spune, li se intampla si celor mai buni…

Braul Rosu seamana si el foarte mult cu Braul Soarelui, dar dupa cum spunea si amicul din Bucuresti, nu se ridica la nivelul celui din urma. Suntem toti de parere ca pana acum Braul Soarelui ramane cel mai spectaculos traseu pe care l-am facut vreodata in Crai.

Braul Rosu nu ne-a pus probleme tehnice deosebite. Are totusi o zona unde cararea este foarte ingusta si inclinata, iar roca destul de friabila; in dreapta este gol (perete vertical), asa ca nu este deloc indicat sa aluneci acolo. Nu as recomanda aceasta portiune pe timp de ploaie sau pe zapada – atunci poate fi foarte riscant. In rest am avut de luptat putin cu jnepenii (asta a fost dificultatea cea mai mare a traseului).

Ne-am oprit la un moment dat intr-o şa ca sa mancam. De acolo se vedeau foarte bine cabanele Garofita Pietrei Craiului si Valea lui Ivan (sau la Gogu). Se vedea si Saua Funduri (am recunoscut-o usor pentru ca am fost acolo la sfarsitul lui august, cand am dormit la refugiul din Saua Funduri si am facut creasta de la sud la nord). Din locul unde am mancat am vazut pe peretele din fata ceva negru care statea nemiscat. M-am gandit – ce sa fie negru aici ? Or fi capre ? Dar nu se misca deloc, desi este lume in zona. La un moment dat am vazut ca acele mogaldete negre si-au schimbat pozitia – nu mai erau unde le-am vazut initial, ci mai sus. Le-am numarat si erau 4. Bingo ! Am anuntat vestea si celorlati: ura, am vazut capre !! V-am spus eu ca azi, cand nu am venit sa numaram caprele, o sa vedem capre 🙂

Din locul unde am facut pauza de masa si pana la capatul Braului Rosu nu am mai facut mult (in jur de o ora). Poteca era destul de bine batatorita si vizibila. In jur de ora 16 am ajuns sub Varful Saua Funduri, de unde incepe traseul marcat cu triunghi albastru pe care urma sa ne intoarcem noi. Am coborat putin ca sa intram in acest traseu. Nu mai fusesem niciodata pe triunghi albastru, asa cum nu mai fusesem nici pe Braul Rosu. M-am bucurat foarte mult sa descopar doua trasee noi intr-o singura zi. Acum pot sa spun ca am o perspectiva completa a Pietrei Craiului. Urmeaza sa aprofundez unele zone (cum ar fi Padina lui Calinet si Braul Cioranga), unde exista o puzderie de trasee de catarare.

Traseul cu triunghi albastru nu este dificil (se merge pe curba de nivel), insa este foarte spectaculos. In stanga se vede Culmea Tamaselului si in plan indepartat Masivul Iezer-Papusa, iar in dreapta se vede creasta Pietrei Craiului. Tot pe acest traseu se afla si Ceardacul Staciului (sau „La Ceardac”), despre care auzisem, dar nu stiam despre ce este vorba. Este o formatiune naturala in forma de arcada, cu un bolovan de forma cubica la baza si un amfiteatru imens in spate. Am trecut si asta pe lista pentru explorare amanuntita (am inteles ca exista o scara pe care se poate urca pe bolovan).

Si mai interesant, langa Ceardac se afla o pestera (nu stiam ca exista pesteri in Piatra Craiului), care are un grilaj metalic. In trecut acest grilaj era inchis cu un lacat, care bloca accesul turistilor. Din fericire insa, acum lacatul nu mai era; de fapt nu mai era nici portita care fusese inchisa cu lacat. Asa ca am putut sa intru nestingherita si sa explorez pestera. Aveam lanterna la mine si am mers pana la capatul pesterii. Pestera mi s-a parut impresionanta: are in jur de 25-30 m lungime, urca tot timpul spre dreapta (merge in spirala) si este plina de bolovani foarte mari. Se termina printr-o camaruta destul de larga si inalta (cel putin 1mx1m), plina si aceea de bolovani. Legenda spune ca aici s-ar fi ascuns un haiduc celebru.

De la Ceardac nu am mai avut mult de mers pana la Marele Grohotis, dupa care am mai facut inca vreo ora pana la Spirlea. La Spirlea ne-am pus frontalele (incepea deja sa se intunece). Am coborat prin padure si am facut restul drumului pana in Plaiul Foii la lumina lanternei. In jur de ora 20 am ajuns inapoi la Casa Vlad, ceea ce inseamna 11 ore de traseu (cu o ora mai mult decat ieri). A fost un traseu splendid, favorizat si de vremea superba de care am avut parte. Se pare ca a fost ultima iesire „de vara” (pe teren uscat) din Crai. De-acum vremea se va raci si nu cred ca voi mai avea ocazia sa fac trasee de catarare in Crai pana la vara viitoare.

Ii sunt foarte recunoscatoare Profesorului pentru traseele splendide pe care mi le-a aratat in Crai. Pana acum nu eram o mare fana Crai (eram doar fana Bucegi), dar acum am capatat dependenta de Crai. Imi doresc sa vin mai des ca sa fac toate traseele de catarare pe care le-am trecut pe lista. Intre timp, va trebui sa ma multumesc doar cu pozele.

Pot sa va spun de pe acum ca weekendul viitor urmeaza ultima iesire „de vara” din Bucegi. Sper sa reusesc sa fac Valea Rea, care urca pe Bucsoiu si il traverseaza de la dreapta la stanga, oferind o vedere splendida asupra tuturor valcelelor de pe Bucsoiu. O sa va tin la curent !

Aveti mai jos galeria foto:

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: