Publicat de: Andra Bunea | 12/03/2017

V. Morarului pe schiuri de tura (11 martie 2017)

Sezonul acesta nu am reusit inca sa ies cu schiurile de tura pentru ca prefer intotdeauna (daca am de ales) turele de alpinism. Si am avut de ales ! Insa de data asta (sambata 11 martie) nu am mai avut de ales. Vremea era proasta, asa ca nu se putea iesi pe munte. Vineri a plouat toata ziua in Brasov (pe munte a nins); pentru sambata erau prognozate in continuare precipitatii – dar mai putin insemnate cantitativ. Abia de duminica urma sa se indrepte vremea. Nu prea stiam ce sa fac, dar stiam sigur ca nu voi sta in casa. Tot gandindu-ma eu ce traseu as putea face solo, mi-am amintit de V. Morarului: de mult timp imi doream s-o urc si s-o cobor pe schiuri de tura.

Desi s-au anuntat multe precipitatii pentru vineri, in realitate nu a fost chiar asa rau. Mi-am imaginat ca nici pe munte nu s-a asezat foarte multa zapada proaspata (cel mult 20 cm – ma gandeam eu), ceea ce mi-ar permite sa-mi pun planul in aplicare. Intrucat urma sa cobor pe schiuri tot pe V. Morarului, retragerea nu-mi va lua mult timp. Asta insemna ca nu trebuie sa plec devreme, deci as putea beneficia de o eventuala ameliorare a vremii in a doua parte a zilei. O astfel de ameliorare nu era anuntata nicaieri, insa nimic nu ma putea impiedica sa sper 🙂

Am plecat la 11 din Brasov, iar la 12 fara 5 am pornit de la Gura Diham, incarcata cu schiuri si clapari: claparii in rucsac si schiurile prinse deasupra. Vremea era oribila (ploua marunt), dar mi-am zis: „nu conteaza, sus o sa ninga, asa ca va fi frumos”. Ploaia s-a transformat in zapada abia pe la jumatea potecii (am urcat spre cabana de vanatoare „Coltii Morarului”). Intr-o ora am iesit in traseul marcat cu triunghi rosu si m-am oprit sa ma echipez. Ce usor a devenit rucsacul dupa aceea !! Cand sa pornesc, apare un grup de 4 persoane. Am rugat pe cineva sa-mi faca o poza pe schiuri, ca sa am amintire.

Am mers bine pana la intrarea in V. Morarului. Cei 5 cm de zapada proaspata, asezata peste zapada veche bine consolidata, permiteau o priza buna a pieilor de foca. Am facut stanga spre Morar si am continuat sa urc pe schiuri. Aici stratul de zapada proaspata a crescut (vreo 10 cm). Erau urme in zapada, semn ca cineva a urcat dimineata. Urmele se bifurcau la un moment dat: un rand de urme mergea spre stanga (banuiesc ca spre V. Poienii), celalalt spre dreapta. Ma intrebam: „sa fi urcat cineva pe Rapa Zapezii sau V. Adanca ?” Am dezlegat misterul putin mai sus, cand am constatat ca urmele din dreapta duceau de fapt in V. Morarului, dupa o ocolire prin padure.

Am ajuns in Poiana cu Urzici la ora 14. Fulguia usor, ceea ce facea ca atmosfera sa fie de iarna autentica. Am facut cateva poze, mai ales cu Valcelul Tancurilor, pe care am urcat sambata trecuta. „Am urcat noi pe chestia aia ?” ma intrebam retoric. „Pare imposibila !”

Nu batea deloc vantul, ci doar fulguia usor. Era atat de placut. Yes ! Am dat lovitura cu V. Morarului: nu aveam cum sa ma ratacesc, si in plus puteam sa urc macar o data pe schiuri de tura iarna asta. Nu am intrat in firul vaii de jos pentru ca sunt cativa bolovani imensi, greu de urcat pe schiuri. Am ocolit prin stanga printre jnepeni si prin padure. A trebuit la un moment dat sa-mi dau schiurile jos si sa cobor pe picioare in firul vaii.

Odata ajunsa in vale, imi venea sa chiui de bucurie: zapada powder neatinsa, adica raiul schiorilor !! Mi-am pus schiurile in picioare si am urcat usor pe o panta destul de lina. Putin mai sus m-am intersectat cu urmele care coborau din padure. Iata deci ca s-a incumetat cineva sa urce Morarul sambata dimineata pe zapada proaspata. Cine or fi curajosii ?!

Pe masura ce urcam, panta se accentua tot mai mult. Nu-i nimic, mi-am zis eu, o sa-i dau inainte tot pe schiuri: voi merge in zig-zag si voi aplica intoarcerea cu bataie ca sa schimb directia. Asta am facut, dar nu a fost deloc usor – si nu din cauza pantei mari, ci datorita faptului ca sub zapada powder era zapada inghetata. Cand incercam sa fac intoarcerea, schiul din fata aluneca pe stratul mai vechi, ceea ce imi ingreuna actiunea. Din fericire, m-am redresat de fiecare data si nu am cazut. Pe o astfel de zapada mi-ar fi prins bine niste coltari de schiuri (coltari speciali care se prind pe schiurile de tura si care fac avansarea mai usoara in zonele cu gheata).

Desi panta devenea din ce in ce mai mare, mi-am propus sa o urc pe schiuri. Oricum, daca dadeam jos schiurile, m-as fi afundat in zapada, asa ca era mai bine pe schiuri. Am reusit sa ajung in zona deschisa (probabil prima caldare din partea superioara) in jur de 4 fara 10. Batea foarte tare vantul, iar vizibilitatea scadea spre zero. Nu intentionam sa urc toata valea pana la Omu’, asa ca am decis ca este momentul sa ma retrag. Am scos schiurile din picioare si m-am pregatit de coborare. Partea cea mai neplacuta era sa desprind pieile de foca de pe schiuri si sa le lipesc pe foita de plastic pe care se depoziteaza. Intrucat nu puteam lucra cu manusi groase, mi-au inghetat mainile pana sa termin operatiunea. De mentionat ca pana unde am urcat eu nu erau mai mult de 15 cm de zapada proaspata.

Mi-am zis: „Nu e rost de stat, trebuie s-o iau rapid la vale.” Am inceput coborarea in jur de 16:05, iar la 16:30 eram din nou in Poiana cu Urzici. Ce repede merge la vale !! 🙂 Am coborat pe firul vaii dincolo de locul in care am inceput urcarea, dar nu am putut continua pana jos datorita bolovanilor. Asa ca mi-am scos schiurile si am traversat pe picioare spre dreapta, unde am gasit urmele de la urcare. Acolo mi-am pus din nou schiurile si am continuat pana aproape de poteca marcata cu triunghi rosu. Pe ultima bucata nu era zapada suficienta, asa ca mi-am scos schiurile si le-am pus pe rucsac. Am coborat pana la Gura Diham cu claparii in picioare pentru ca nu mai aveam chef sa-i car in spate si la intoarcere.

La 6 fara 10 am ajuns inapoi la masina, incantata de isprava, dar rupta de oboseala. Sa cobori in clapari prin padure, cu schiurile in spate – chiar trebuie sa ai ambitie pentru asa ceva !! 🙂  Toata distractia a durat 6 ore. La Gura Diham ploua marunt si incepea sa se intunece. Cand mi-am pus din nou bocancii in picioare, aveam impresia ca zbor, asa ma simteam de usoara !!

Cam asa s-a desfasurat prima mea iesire pe schiuri de tura de anul asta, si probabil singura. S-a cam dus sezonul de schi de tura: starea zapezii nu prea mai permite astfel de exercitii. Trebuie urcat cu echipamentul in spate o buna bucata de drum, apoi coborat la fel, ceea ce nu prea are farmec. Insa ma bucur ca am putut sa-mi fac damblaua macar o data in acest sezon 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: