Publicat de: Andra Bunea | 07/08/2017

Traseul Coman sau muchia N-E din Umarul Galbenele (5 august 2017)

Umarul Galbenele nu inceteaza sa ma fascineze. Dupa prima incursiune in zona (tura epica din 28 ian. a.c.), cand am urcat Fisura Galbenele (FG, 3A) cu Alin, acest perete impunator ma atrage ca un magnet. Acum 2 saptamani am aflat ca Mihai Sava si Andrei Holban au reamenajat traseele Rosculet (3B) si FG, asa ca m-am dus sa catar cel de-al doilea traseu din Umar (Rosculet), impreuna cu Andrei C. din Brasov. Dupa traseu, le-am transmis lui Mihai si Andrei impresiile mele. La cateva zile dupa aceea, Mihai m-a anuntat ca vor merge din nou in zona ca sa reamenajeze si traseul Coman (sau muchia N-E din Umarul Galbenele). Imediat dupa reamenajare (care a avut loc pe 30 iulie 2017), am luat legatura cu Mihai si am cerut detalii despre traseu.

Mi-a spus ca este cel mai frumos traseu din Umar din punct de vedere al peisajului si ca nu este greu, desi gradul corect ar fi mai degraba 3A (si nu 2B cum este dat in cartea lui Kargel). L-am pus imediat pe lista mea scurta si mi-am propus sa merg sa il fac cat mai curand – asta in caz ca nu ma voi catara sambata la Tamina. Pana la urma, nu am mai fost la Tamina, asa ca a ramas cale libera pentru Coman. Din fericire, Andrei H. a actualizat pe roclimbs informatiile cu privire la traseu (descriere si topo: http://roclimbs.ro/Ruta.aspx?ID_Ruta=235), asa ca aveam la dispozitie tot ce imi trebuia pentru o noua incursiune in Umar.

Ramanea totusi o problema: cu cine sa merg pe Coman ? Cosmin N. si Andrei C. voiau sa mearga in Crai, iar Alin era plecat in weekend la Herculane. Trebuia sa gasesc rapid o persoana disponibila si suficient de antrenata, pe care sa o iau in calitate de secund. Dupa un scurt inventar mental al persoanelor care s-ar putea califica pentru acest rol, mi-am amintit de Razvan C. din Bucuresti, cu care m-am intalnit in Bucegi acum 4 saptamani, cand coboram pe Galbenele. Nu aveam emailul sau telefonul lui, asa ca am apelat la Lucian N. (caruia ii multumesc pe aceasta cale !) si i-am spus ce am de gand sa fac. Lucian mi-a spus ca Razvan tocmai a catarat solo V. Coltilor si ne-a indemnat sa avem grija. Cand am auzit asta, i-am zis ca se califica pentru traseul Coman !! Am luat imediat legatura cu Razvan pentru a-i prezenta planul meu. Razvan a acceptat fara ezitare, asa ca am rezolvat si problema coechipierului !

Vineri seara i-am anuntat pe Mihai S. si Andrei H. ca voi merge a doua zi in Bucegi sa urc pe Coman. Mihai mi-a zis ca va merge si el sambata in Costila cu Titus sa se catere in Peretele Vulturilor. Mi-a mai dat cateva sfaturi cu privire la Coman si mi-a spus sa-l sun daca am probleme de orientare. Inarmata cu descrierea si schita traseului (salvate in telefon), am pornit sambata dimineata spre refugiul Costila impreuna cu Razvan. Mihai mi-a spus sa nu ne grabim prea tare pentru ca traseul nu e lung, asa ca am plecat de la caminul alpin la 9 fara 10.

Dupa o scurta pauza la refugiu, am pornit spre Galbenele la 10:30. Era multa lume in Costila: la izvor am intalnit o echipa de 6 oameni, care intentionau sa urce pe Galbenele. Mai tarziu, cand eram deja pe Coman, am observat o echipa numeroasa care cobora pe Scorusi; era lume de asemenea pe creasta Costila-Galbenele si pe Brana Mare a Costilei. Insa in Umar nu era nimeni, asa ca nu aveam concurenta 🙂

In jur de 12:15 am ajuns in Strunga Galbenele si am facut o pauza de masa si de echipare. Traseul Coman (6 lc) incepe chiar din Strunga (spre stanga cum stai cu fata la V. Scorusilor). In timp ce mancam, m-am uitat la muchie, in incercarea de a identifica linia traseului. Am citit din nou descrierea primei lunigimi: „Începe ușor peste niște bolovani, apoi continuă pe o fisură, unde avem singurele 2 pitoane ale lungimii”, insa tot nu reuseam sa-mi dau seama pe unde se intra. Erau mai multe fisuri – unele mai sus, altele mai jos de crucea de marmura. In plus, nu vedeam nici un piton, asa ca nu-mi era clar pe unde ar trebui s-o iau. In speranta ca Mihai nu a intrat inca pe traseu in Peretele Vulturilor (altfel slabe sanse sa-mi raspunda la telefon), l-am sunat si i-am cerut informatii cu privire la intrarea in prima lungime.

Mi-a spus ca un pic mai jos de cruce se traverseaza oblic spre dreapta pana la o fisura; in stanga ei este o alta fisura mica, unde sunt cele 2 pitoane. Dupa aceea se merge pe picioare pana in regrupare. Dupa ce ne-am echipat cu ham, bucle si anouri, am pornit pe traseu in jur de ora 13. Razvan a fost inspirat si si-a pus espadrilele, in timp ce eu am considerat ca pot urca prima lungime in pantofii de trekking (din moment ce se spune ca dupa intrare urmeaza o portiune usoara !). Odata intrata pe pragul ingust de sub crucea de marmura, unde se traverseaza oblic spre dreapta, mi-am dat seama de greseala: fisura pe care o aveam de catarat necesita totusi espadrile, insa acolo nu mai aveam cum sa le incalt (nu eram asigurata si nici spatiul nu-mi permitea). Intre timp am identificat cele 2 pitoane din stanga fisurii, pe care nu le-am vazut din Strunga. Probabil ca daca stii unde sunt, le vezi; daca nu, se pierd in peisaj. M-am ridicat cu grija si am asigurat primul piton, dupa care m-am catarat cu atentie pana la al doilea piton. Din fericire, am avut prize bune la maini, pentru ca fiind in pantofii de trekking, nu prea am putut sa folosesc toate prizele de picioare. Dupa ce am trecut de asta, am mers putin spre dreapta si apoi spre stanga. Se vedea deja peretele unde intuiam ca ar fi prima regrupare. Cand am ajuns mai aproape, am vazut stralucind cele 2 spituri batute de baieti cu o saptamana in urma. Am regrupat imediat si l-am adus usor pe Razvan.

Inca de la intrarea pe Coman am fost fascinata de peisaj: traseul ofera o perspectiva unica asupra crestelor si vailor din jur. Cel mai interesant se vede Coltul Strungii, chiar vizavi de muchia N-E a Umarului Galbenele. Dupa o scurta pauza foto si o privire rapida pe descrierea celei de-a doua LC, despre care se spune: „lungime usoara, fara pitoane”, am pornit mai departe. Este intr-adevar usoara, dar trebuie mers cu atentie datorita terenului friabil. Am ajuns foarte usor in a doua regrupare si am decis sa nu unesc aceasta lungime cu LC 3 (in care este pasul de 6+), pentru ca nu ne-am mai fi auzit si de asemenea pentru ca pasul necesita o asigurare foarte precisa. L-am adus asadar pe Razvan si am mai facut cateva poze. Din fericire, expunerea N-E a traseului Coman il recomanda pentru zilele toride de vara (am fost mereu in umbra).

Urma acum LC3, in care este pasul traseului. Am identificat imediat pitonul din dreapta fisurii (pe care l-am asigurat de la sol) si spitul din stanga, putin mai sus. Am inceput sa ma catar, folosind cu succes prizele de picioare de pe partea dreapta a fisurii. M-am ridicat putin si am asigurat spitul cu stanga. Insa de aici a inceput greul datorita faptului ca am urcat cu rucsacul in spate. Acest pas este un 6+ decent, dar pentru mine s-a transformat intr-un 7- pentru ca rucsacul s-a intepenit in fisura si m-a impiedicat sa inaintez. Am reusit cu greu sa scot mana stanga din breteaua rucsacului si sa ma eliberez astfel din stransoare. Cu cateva miscari de ramonaj m-am ridicat inca putin si am trecut. Recomand aici capului de coarda sa urce fara rucsac pentru ca este mult mai usor. Am continuat apoi pe un horn destul de larg, cu prize bune si solide. M-am uitat dupa alte pitoane, dar nu am mai vazut, asa ca am urcat fara nici o alta asigurare pana in regrupare, care este chiar la capatul hornului. Si aceasta regrupare ofera un peisaj ametitor. Am observat o echipa numeroasa care cobora V. Scorusilor si una care urca pe Galbenele. Am vazut in departare si o persoana care iesea din Creasta Malinului spre BMC.

Dupa ce am regrupat, i-am dat lui Razvan semnalul sa plece. A avut un pic de luptat cu fisura de la inceputul LC3, dar pana la urma a reusit sa treaca. Cand mai avea vreo 2 m pana la mine, mi-a aratat un piton pe stanga, pe care eu nu l-am observat la urcare. Insa acolo nu mai era teren dificil, asa ca a fost ok si fara el. Urmatoarea lungime (a patra) este din nou usoara: se merge pe picioare spre stanga si apoi direct in sus pe creasta. In zona friabila din prima parte a lungimii nu am gasit nici un piton, lucru usor de inteles: unde sa bati pitoane daca totul e friabil ?! In a doua parte am gasit un spit si l-am asigurat, insa nu prea era nevoie de el, aflandu-ma deja pe teren aproape orizontal.

Frumusetea peisajului crestea exponential odata cu altitudinea. Nu ma mai saturam sa fac poze. L-am adus usor pe Razvan si m-am pregatit sa plec in LC5. Am consultat din nou descrierea, care spune: „Traversăm spre dreapta, apoi în sus pe horn. Aici avem un nou pas, protejat cu 3 pitoane consecutive, toate bune.” Am identificat usor hornul despre care era vorba, dar mi-a luat un pic pana sa ma dumiresc cum sa ma apropii de el (erau mai multe variante). Pana la urma am decis sa traversez spre dreapta pe un prag de stanca si sa incep sa ma catar spre stanga la baza hornului. Nefiind protejata de nimic pana la primul piton din horn, am inaintat cu mare atentie pe terenul friabil. La baza hornului era un pragulet pe care am putut sa stau pe picioare si sa analizez situatia. Am localizat imediat cele 3 pitoane, care sunt foarte aproape unul de altul. M-am ridicat putin si am reusit sa-l asigur pe primul. Zona este usor surplombata si necesita o catarare destul de tehnica. Am folosit cat am putut de bine prizele de picioare si m-am ridicat cu atentie pana la al doilea piton. Dupa ce l-am asigurat, mi-am dat seama ca greul abia acum incepe. In descriere, pasul este dat ca 6-. Mie mi s-a parut a fi insa un 6+, poate chiar un pic mai taricel decat pasul precedent, unde as fi trecut mai usor daca plecam fara rucsac. Desi de data asta nu mi s-a mai blocat rucsacul, miscarile de ridicare mi s-au parut mai dificile. Am reusit sa asigur cu bine si al treilea piton, dupa care am cautat prize bune deasupra. Intrucat au inceput sa-mi oboseasca bratele si simteam ca scap prizele, m-am tinut cu dreapta de bucla si abia asa am reusit sa ma ridic. Ceea ce urmeaza este mult mai abordabil („continuăm pe horn 10-12m, fără cuie, însă uşor şi cu stâncă foarte solidă”), dar trebuie mare atentie pentru ca hornul este perfect vertical (la un moment dat chiar usor surplombat) si se urca vreo 10 m fara asigurare. Recomand aici folosirea de asigurari mobile. Am reusit sa trec cu bine si de acest horn si am ajuns in regruparea intermediara din Rosculet, care este chiar sub „biscuitele” din zona finala. Am gasit acolo 2 pitoane bine intepenite in stanca, asa ca am decis sa regrupez ca sa ma pot auzi cu secundul si sa vina mai usor coarda.

Razvan a avut din nou de luptat cu fisura de la intrarea in horn, dar de data asta a trecut mai usor si a ajuns cu bine sus. I-am spus ca am terminat cu ce a fost mai greu. Cunosteam deja portiunea finala (este comuna cu Rosculet). M-am catarat fara dificultate pe „biscuite”, tinandu-ma de stanca din dreapta; am asigurat singurul piton de pe aceasta bucata (cam pe la jumatea ei) si am iesit cu bine pe platforma finala, unde este regruparea. L-am adus si pe Razvan destul de usor si ne-am oprit putin pentru poze. Aici a fost singurul moment din tot traseul cand ne-a batut soarele in cap (desi era in jur de 17:30, soarele dogorea inca foarte tare). Tocmai de aceea, i-am zis lui Razvan ca ar fi bine sa ne grabim cu rapelul (LC7 pentru noi, intrucat am facut o regrupare suplimentara la iesirea din horn).

Rapelul spre Strunga Umarului a decurs foarte bine. Cunosteam deja terenul si stiam ca singura dificultate este sa te salti spre stanga si sa intri pe hornuletul final. I-am spus lui Razvan sa aiba grija la portiunea friabila cu iarba inainte de hornulet si l-am monitorizat in timpul traversarii. A ajuns si el cu bine si am stat putin sa ne tragem sufletul. I-am telegrafiat rapid lui Mihai un mesaj ca am terminat cu bine si ca ne pregatim de rapel. Intrucat era deja 6 seara si voiam sa nu ne prinda intunericul la coborarea pe Galbenele, am preferat sa facem rapel tot pe Fisura Galbenele (ca acum 2 saptamani la retragerea din Rosculet), pentru ca stiam deja punctele de rapel. Mihai imi spusese ca au amenajat cu cate 2 spituri si punctele de rapel din Scorusi, insa ne-ar fi luat mai mult pentru ca la final tot mai aveam de coborat putin si apoi de urcat pana in Strunga Galbenele. In schimb, rapelul pe FG ne scotea in Brana Strungii, care este mult mai aproape de V. Galbenele.

Cele 5 rapeluri din FG au decurs ok, asa ca la 19:30 eram deja in Brana Strungii. Am facut o pauza ca sa mancam ceva si sa strangem echipamentul, iar la 8 fara 10 am pornit in jos pe Galbenele. I-am sugerat lui Razvan sa ne grabim un pic pentru ca nu voiam sa ne prinda intunericul pe saritori. Am coborat in rapel cele 2 saritori inalte prevazute cu piton, apoi am traversat rapid poteca spre V. Costilei; la 21:15 am ajuns la refugiu. Dupa o pauza de 5 minute, in care am schimbat cateva cuvinte cu alpinistii ramasi peste noapte la refugiu, am luat-o la vale. Am coborat la lumina frontalei intr-un ritm destul de relaxat pentru ca resimteam deja oboseala. La 22:20 am ajuns la caminul alpin. I-am multumit lui Razvan pentru ajutor in calitate de secund pe Coman si i-am urat drum bun spre Bucuresti, dupa care am pornit spre Brasov. La 23:05 am ajuns acasa, obosita si infometata, dar foarte incantata de traseul realizat.

In concluzie: ma bucur foarte mult ca am reusit sa ajung atat de repede pe Coman si sa fac „receptia” traseului !! 🙂 Este un traseu absolut superb. Asa cum zicea si Mihai, ofera cel mai frumos peisaj dintre toate traseele din Umarul Galbenele. Il recomand cu mult entuziasm si de-abia astept sa merg pe el si iarna. Consider insa ca este sub-cotat: in cartea lui Kargel este prezentat drept 2B, insa in realitate cred ca este cel putin 3A: are 2 lungimi verticale (LC3 si in LC5), fiecare cu un pas de 6+ (dupa parerea mea, al doilea este un pic mai greu decat primul). Nu prezinta probleme de orientare, ceea ce este un mare avantaj.

PS. De data asta nu am mai reusit sa scriu raportul de tura duminica dupa-amiaza (asa cum fac de obicei) pentru ca am iesit la catarare la faleza Piranha din Busteni. Am facut echipa cu Mihai Sava si ne-am dat pe “Omida” (5c) si Limax (6a). A fost un antrenament excelent si o buna ocazie sa ma reobisnuiesc cu catararea pe conglomerat (prize mici, miscari tehnice si la echilibru). In plus, a fost racoare !

Update: intre timp Andrei H. a luat in considerare sugestiile mele si a actualizat topo-ul. A pus pe schita crucea si a notat cu 6+ gradul pasului din LC5. Multumesc Andrei !

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: