Publicat de: Andra Bunea | 17/09/2017

Incursiune in Caraiman: VSC – Braul lui Rafail – Tunelul Picaturii – Albisoara Gemenelor – Cruce – Brana V. Albe – V. Alba (16 sept. 2017)

Intrucat prietenii cu care ies de obicei pe munte nu puteau iesi sambata, am decis din nou sa fac un solo – ca doar n-o sa stau in casa pe o vreme atat de frumoasa ! M-am gandit ca ar fi bine sa imbin utilul cu placutul, asa ca m-am orientat spre V. Seaca a Caraimanului (VSC). Anul trecut pe vremea asta am gasit ghebe in padure inainte de intrarea pe vale. M-am dus acolo cu speranta ca voi gasi din nou, caz in care renunt la tura si stau sa le culeg. Iar daca nu gasesc, o sa urc pe VSC (ca tot e aproape) si o sa ies la Cruce prin Hornurile Vaii Seci (HVS), pe care am mai urcat acum 5 ani.

La 8:30 am inceput urcarea la baza partiei Kalinderu. M-am tot uitat prin padure, insa nici urma de ghebe ! Usor dezamagita de acest lucru, in jur de 9:10 am intrat in firul VSC dinspre peretele de catarare. Gandul ca voi urca pe VSC (1B) a compensat „dezamagirea” ca nu am gasit ghebe, mai ales pentru ca valea era uscata. Imi place foarte mult sa catar aceasta vale, care ofera un prim plan superb asupra Crucii. La intrare m-am intersectat cu 2 tineri din Bucuresti, care intentionau sa catere valea si sa iasa spre Brana Portitei prin Valcelul lui Zangur. Mi-au spus ca in spatele lor mai este o echipa. Am urcat un timp in fata lor, dupa care eu am luat viteza.

M-am miscat foarte repede, astfel incat dupa doar 50 minute eram la saritoarea cu fereastra, dincolo de care se desprinde spre stanga Valcelul lui Zangur. Dupa saritoare am luat-o spre dreapta si am ajuns in scurt timp la saritoarea Prelucie, care era complet uscata. In fata mea se deschidea o perspectiva superba asupra Crucii si a valcelelor care urca spre platou. Cel mai bine se vedea Spalatura Vaii Seci (2A), pe care nu am urcat inca pana acum. Parea foarte uscata si ma imbia sa o descopar.

Imi place foarte mult flexibilitatea pe care mi-o ofera mersul solo pe munte. Ma simt libera sa urc in ce ritm vreau eu si pot sa adaptez traseul in functie de inspiratia de moment. La fel am procedat si de data asta: intrucat am mai urcat pe Hornurile VS (1B) si nu mi se parea o provocare suficient de mare, si pentru ca aveam o varianta mai atragatoare la indemana (Spalatura VS), mi-a fost usor sa schimb planul. Mi-am zis: ce-ar fi sa incerc azi Spalatura ?! Pare sa fie in conditii excelente, deci acum e momentul. Nu am mai urcat pana acum solo un 2A, insa nici saritorile de pana aici nu au fost usoare, asa ca nu e o diferenta prea mare fata de ce pot sa fac. Eram totusi constienta ca dorinta mea de a descoperi locuri noi si de a face trasee inedite m-ar putea pune in pericol. De aceea m-am rugat la Dumnezeu sa ma pazeasca si mai ales sa-mi dea luciditatea necesara pentru a sti cand sa ma intorc (daca e cazul). Nu vreau sa fac trasee noi cu orice pret. Doresc intotdeauna sa ma intorc intreaga de pe munte, motiv pentru care vreau sa raman prudenta si sa renunt atunci cand ma simt in pericol.

Decizia fiind luata, m-am indreptat fara ezitare spre SVS. Am avut de depasit mai intai un prag inalt si friabil, care nu era decat un preambul la ce ma astepta mai sus. Am devenit imediat constienta de miza aventurii: dificultatea nu consta atat de mult in gradul tehnic pe care il aveam de catarat, ci in calitatea proasta a terenului. Am ramas asadar alerta si am inceput sa ma gandesc la variante de retragere, in caz ca urcarea va deveni prea periculoasa.

Am mai urcat putin si am ajuns la o cruce mare de metal, in stanga careia se afla un valcel abrupt de vreo 40-50 m. In dreapta valcelului era un perete vertical, care nu oferea nici o posibilitate de trecere. E clar (mi-am zis), daca vreau sa merg mai departe, trebuie sa catar acest valcel. M-am uitat bine la el si am considerat ca poate fi catarat. La inceput m-am catarat usor, dar apoi un pic mai greu pentru ca era umed. In partea superioara era o fereastra verticala de vreo 3m, care nu putea fi abordata decat prin ramonaj. Din fericire, peretii hornului erau destul de apropiati incat sa permita o astfel de abordare. Mai erau si cateva prize din loc in loc, care mi-au fost de mare folos in conditiile in care peretii erau uzi. Am iesit cu bine prin fereastra si am continuat pe un jgheab ingust si umed, dar cu prize suficiente. Am ajuns apoi la o zona abrupta cu stanca, pamant si iarba, unde a trebuit sa ma catar cu mare atentie pentru ca terenul era foarte friabil. Deasupra se vedea un fel de brana pe care se putea traversa spre dreapta catre Spalatura. Cand am ajuns la brana, am vazut o poteca bine conturata. In acel moment mi-am amintit ca exista in zona o brana care duce spre Creasta Picaturii.

M-am bucurat foarte mult sa descopar aceasta brana (care se numeste Braul lui Rafail). Aveam astfel acces usor spre zona cea mai abrupta a Spalaturii, dar aveam si o varianta de retragere spre Hornuri, in caz ca nu voi putea continua. Am urcat asadar pe brana si am ajuns sub un perete vertical cu stanca si iarba. M-am uitat foarte bine la acest perete (ca saritoare nu i se poate spune) si am incercat sa descopar o linie de catarare accesibila. Se putea urca relativ ok pana in partea superioara, insa acolo era o portiune de vreo 3 m complet verticala. Stiind cat de friabil este terenul pe-aici, mi-am spus ca nu-mi doresc sa vad cum imi pleaca prizele de sub picioare. Vocea interioara imi spunea clar si raspicat:  NU ! Nu am mers niciodata impotriva acestei voci si nu aveam de gand s-o fac nici acum. Imi era clar: riscul este prea mare. Nu vreau sa ma bag in asa ceva.

Odata luata decizia ca nu voi urca mai departe, m-am simtit usurata si am inceput sa ma gandesc la variante de retragere. Cel mai simplu era sa merg pe brana inapoi si sa continui urcarea prin Hornurile VS. Insa uitandu-ma mai bine in jur, am observat ca braul continua spre dreapta. Mi-am amintit ca exista in zona un tunel care traverseaza creasta si iese in partea cealalta (Tunelul Picaturii). M-am bucurat sa descopar ca sunt exact pe braul care duce la tunel. Nu stiam ce este dupa tunel si daca se poate continua pe partea cealalta, dar aveam macar un plan provizoriu: voi merge pana la tunel, iar daca nu pot continua mai departe, ma voi intoarce si voi urca pe Hornurile VS.

Am inaintat cu mare grija pe poteca ingusta, care la un moment dat a inceput sa urce. Am ajuns apoi la un horn vertical, pe care am urcat cu atentie pentru ca stanca era friabila. Am continuat apoi printre jnepeni si pe o branita super ingusta, aninata de peretele stancos din stanga. Nu mi-a fost deloc teama pe saritorile de mai jos, oricat de inalte si dificile au fost. Insa acum simteam ca incepe sa-mi fie teama. Mi-am adus aminte ca nu-mi plac travesarile si asta probabil pentru ca nu prea am de ce sa ma tin. M-am concentrat la fiecare pas si am ajuns cu bine la tunel. Aceasta opera a naturii mi-a taiat rasuflarea. Un tunel de vreo 3 m traverseaza stanca si iese in peretele Albisoarelor. Am trait o bucurie de nedescris sa descopar absolut din intamplare acest loc superb. Dorinta mea de a descoperi locuri noi si inedite mi-a fost rasplatita din belsug.

Dupa ce am facut o multime de poze cu peisajul din ambele parti, m-am uitat cu atentie pe versantul nordic al Crestei Picaturii sa vad daca exista vreo varianta de continuare. Sub mine era o Albisoara (in acel moment nu stiam care, dar dupa ce m-am uitat acasa pe harta am aflat: A. Hornurilor). Nu se punea problema sa cobor pe-acolo. Am observat ca braul continua pe partea cealalta, asa ca am decis sa merg mai departe pe el. Ulterior am aflat (din poza Laurei B. cu peretele Albisoarelor) ca se numeste Braul Hornurilor. Am mers cu mare atentie si din nou am resimtit teama pe care mi-o inspira traversarile. Dar am continuat si mare mi-a fost bucuria cand am intersectat o vale. „O alta Albisoara” mi-am zis eu. M-am uitat cu atentie in sus si am constatat ca poate fi catarata. Erau cateva saritori, dar pareau abordabile. Oricum m-am saturat de traversari, prefer sa ma catar, oricat de greu ar fi.

Asa ca am inceput sa ma catar, nestiind pe care Albisoara ma aflu. Insa aveam sa aflu curand. Dupa o succesiune de saritori destul de accesibile, am vazut pe stanga un piton cu cordelina rosie. What ?? Locul mi se parea atat de cunoscut. Si dintr-o data am inteles: sunt pe Albisoara Gemenelor (AG, 2A), pe care am urcat in ian. 2017 cu Alin si Cosmin. Iar asta e saritoarea unde ne-am asigurat si unde a urcat Alin cap. M-am bucurat foarte mult sa descopar ca sunt pe AG. Eu mi-am dorit tare mult sa catar aceasta Albisoara pe uscat, dar nu am gasit cu cine. Iata ca dorinta mi-a fost indeplinita. Saritoarea parea mult mai accesibila acum pe stanca uscata. Am pornit pe cateva prize bune si am reusit sa ma salt pana in partea superioara. Insa acolo mi-am amintit de ce mi s-a parut grea in ianuarie: nu erau deloc prize la iesirea din saritoare. M-am opintit un pic, m-am fatait; pana la urma am reusit sa trec dupa ce am traversat putin spre dreapta si am facut un balans ca sa ma ridic. Incredibil ! Am reusit sa catar solo aceasta saritoare ! Chiar a meritat sa vin pana aici !

Stiam ca dupa aceea nu mai e nimic greu. Am ajuns cu bine in Creasta Picaturii in jur de 12:45, nespus de bucuroasa ca am avut parte din plin de catarare si ca am descoperit locuri noi. Am urcat apoi agale creasta pana la Cruce, unde m-am oprit pentru pauza de masa. La ora 14 am inceput coborarea pe Brana V. Albe, iar la 14:20 intram deja in firul V. Albe. M-am intalnit cu mai multe echipe care urcau si citeam pe chipul lor nedumerirea de a ma vedea coborand atat de devreme. Dar eu facusem deja un traseu bogat pana la ora aceea. Am coborat agale pe saritori si apoi prin padure. Nu aveam de ce sa ma grabesc si voiam sa-mi menajez genunchii, care incepeau sa dea semne de nervozitate 🙂 In jur de ora 17 am ajuns in Busteni. Mi se parea ciudat sa ma intorc acasa asa devreme. Insa pe de alta parte, ma simteam foarte multumita de traseul facut si de locurile superbe pe care le-am descoperit. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si pentru luciditatea de a lua decizia corecta in momentul critic al turei. Imi doresc sa ma intorc in zona si iarna pentru a vedea Tunelul Picaturii si in straie albe. Dar pana atunci, voi incerca sa mai profit putin de vremea buna si sa mai fac cateva trasee pe uscat.

In concluzie: am avut din nou parte de un solo de mare exceptie. Nu prefer sa ies singura pe munte, insa atunci cand nu am cu cine, o fac si pe asta. Si de fiecare data am parte de ceva special. As fi ratat o mare aventura daca nu ieseam – sau daca gaseam ghebe !! 🙂

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: