In ultimele saptamani vremea m-a cam sabotat. A plouat foarte mult, motiv pentru care nu am facut mai nimic (am iesit doar putin la catarare). Intrucat se anunta vreme buna sambata 8 iunie, n-am mai stat pe ganduri si am pus la cale o tura in Bucegi. Nu am avut cu cine sa fac echipa, ceea ce nu m-a descurajat. Mi-am zis „este momentul sa fac din nou un solo”.
Dar unde sa merg ? In astfel de situatii, „scot de la naftalina” proiecte mai vechi, care au ramas nerealizate. Mi-am amintit ca imi doream foarte mult sa fac in sens invers un traseu superb pe care l-am parcurs in sept. 2017: am urcat atunci pe V. Seaca a Caraimanului, am mers pe Brana Portitei pana la Tunelul Picaturii, am continuat pe Braul Hornurilor pana la intersectia cu Albisoara Gemenelor, dupa care am urcat spre Cruce pe aceasta din urma (https://andrabunea.wordpress.com/2017/09/17/incursiune-in-caraiman-vsc-braul-lui-rafail-tunelul-portitei-albisoara-gemenelor-cruce-brana-v-albe-v-alba-16-sept-2017/). Mi-a placut foarte mult peisajul si mi-am propus atunci sa fac o data acest traseu in sens invers. Bingo ! Asta e – daca tot merg singura, este momentul sa realizez acest plan.
Am plecat din Busteni la 7:10, cu gandul sa termin cat mai repede, in caz ca ar ploua dupa-amiaza. Am mers in ritm constant pana la Verdeata (intrarea in V. Alba), dar nu m-am oprit acolo, ci am mai urcat putin si am facut pauza pe conul imens de zapada care marcheaza intrarea comuna spre Albisoara Crucii (AC) si Albisoara Gemenelor (AG). Conul continua cu un pod imens de zapada, care era un pic subtiat in partea inferioara. Mi-am pus coltarii si m-am gandit la variante de abordare a zonei verticale a podului de zapada. Am cioplit cateva trepte cu pioletul de tura pe care il luasem cu mine si am reusit sa trec. Nu am putut continua spre stanga pentru ca la urmatoarea saritoare podul de zapada era rupt. Am urcat asadar spre dreapta pe stanca si iarba. Cunosteam aceasta intrare de cand am fost pe AG in conditii de iarna. Am ocolit atunci prin dreapta si abia mai sus am mers spre stanga.
Cine nu stie bine zona, risca sa intre gresit: AG este al doilea fir in stanga fata de AC. Primul fir este Valcelul Cantuniari, care nu se urca pentru ca are cateva zone verticale. Am trecut asadar de primul valcel gasit in stanga, am urcat printre jnepeni si am coborat in urmatorul valcel. Asta era Albisoara mea. Nu am urcat decat putin pe firul vaii pentru ca saritorile erau foarte umede, inalte si spalate. Din fericire, se pot ocoli prin dreapta pe fetele de iarba si stanca. Am urcat aproape 2 ore pana la intersectia cu Braul Hornurilor (https://www.climbromania.com/Ruta.aspx?ID_Ruta=82), care este foarte vizibil. Poteca spre stanga era evidenta, asa ca am urmat-o fara sovaire. In locul in care se trece pe partea cealalta este o stanca sub forma de jandarm (acesta este semnul sigur ca esti pe traseul cel bun). Doar ca din acel loc, eu am mers inainte pe curba de nivel, in loc sa urc putin oblic. De fapt, Braul Hornurilor pe acolo merge (drept inainte), dar pentru a ajunge la Tunelul Picaturii, din locul unde lasi in spate jandarmul de piatra, trebuie s-o iei in sus. Eu n-am stiut asta si am balaurit un pic prin zona, dar pana la urma instinctul meu de explorator m-a ajutat sa gasesc Tunelul Picaturii.
Am fost atat de bucuroasa sa ajung din nou in acest loc. Acest tunel de 2-3 m mi se pare o capodopera a naturii. Ma simt atat de binecuvantata sa pot umbla prin cotloanele Bucegilor si sa pot descoperi locuri atat de frumoase. Dupa pozele de rigoare, am iesit pe partea cealalta si am coborat pe Brana Portitei (https://www.climbromania.com/Ruta.aspx?ID_Ruta=94), pe care o cunosteam de data trecuta. In acel moment norii acopereau partea superioara a Caraimanului, inclusiv Crucea. Se distingeau totusi bine trasele din partea superioara a Vaii Seci: Valcelul Mortului, Spintecatura Vaii Seci, Hornurile Vaii Seci si Spalatura Vaii Seci. Am reusit la un moment dat sa fotografiez Crucea printre nori. Spectacolul naturii imi taia rasuflarea. Traiam din nou senzatia de suspendare a timpului, pe care o resimt doar pe munte. Este un sentiment magic, ca un drog care ma umple de euforie si de recunostinta ca pot sa ma bucur de astfel de peisaje. Am coborat cu atentie pe Brana Portitei pana la o zona verticala, unde am pus cordelina pentru rapel. Mai departe poteca era bine conturata, asa ca nu am avut probleme de orientare.
Am traversat spre Hornurile Vaii Seci, dupa care am coborat in zig-zag pana la zona de confluenta a Hornurilor Vaii Seci cu Valcelul Mortului. In acel loc era o masa imensa de zapada, care ascundea saritorile inalte de dedesupt. M-am bucurat sa gasesc inca atat de multa zapada, asta mi-a facut coborarea mai usoara. Zapada nu era insa continua. In unele zone se topise complet (curgea apa pe firul vaii), in altele partial, obligandu-ma sa ocolesc printre jnepeni. Insa in partea inferioara a vaii (chiar la intrare dinspre Piranha) este in continuare multa zapada pentru ca acolo nu prea razbate soarele.
Odata ajunsa jos (era 15:10), mi-am propus sa trec pe langa peretele de catarare, convinsa fiind ca nu voi gasi pe nimeni pentru ca nu este inca sezonul. Ba chiar am fluierat de vreo 2 ori ca sa nu ma intalnesc cumva nas in nas cu ursul. Cand m-am apropiat de perete, ce sa vezi ? Erau vreo 12 persoane acolo si se catarau de zor ! Numai Johnny statea in hamac si se odihnea ! M-a bufnit rasul. Ce surpriza ! I-am salutat pe oameni (cunosteam cativa) si am facut o pauza de masa pentru ca nu mai mancasem de la intrarea pe AG. Am profitat de faptul ca Johnny s-a dus sa se catere si m-am relaxat in hamacul lui. In jur de 16 am pornit agale spre Busteni, unde era o zapuseala teribila. Pe munte insa a fost bine, nici frig, nici cald.
Ma declar foarte incantata de acest solo si ii multumesc din nou lui Dumnezeu pentru protectia de care am avut parte.
Andra Bunea 
Lasă un comentariu