Publicat de: Andra Bunea | 10/12/2017

V. Seaca a Costilei – Hornul Ascuns – Malin (9 dec. 2017)

In ultimele saptamani vremea nu mi-a permis sa ies pe munte. Nu am mai iesit din 11 nov., cand am urcat pe Valcelul Morarului. Pe 25 nov. am urcat in Piatra Mare, dar asta nu se pune (a fost mai mult o plimbare). La inceputul saptamanii am urmarit din nou prognoza (asa cum imi sta in caracter 🙂 ) si am vazut ca va fi vreme buna sambata. Speram sa gasesc cel putin o persoana interesata sa vina pe munte. Marti seara m-am vazut cu Cosmin la sala de catarare si l-am intrebat daca vrea sa iasa. Raspunsul a fost afirmativ. Mi-a zis sa ma gandesc la un traseu.

I-am propus Creasta Malinului (2A), pe care el a urcat-o pe uscat, deci stie unde sunt asigurarile si regruparile. El a fost mai ponderat si a sugerat sa facem ceva mai usor, de incalzire. Mi-a propus Hornul Ascuns (1B), pe care am urcat impreuna pe uscat in septembrie (asta dupa ce am avut o tentativa sa-l abordam pe zapada pe 19 nov. 2016). Ca sa ajungem acolo, am ales sa urcam pe V. Seaca a Costilei (VSC, 1B), vale pe care am urcat pe uscat (tot cu Cosmin) pe 2 iulie a.c. Am acceptat imediat planul pentru ca imi dadea posibilitatea sa fac in conditii de iarna doua trasee pe care le-am facut de curand pe uscat si care mi-au placut.

Am lasat masina la intrare pe Plaiul Fanului si am plecat pe traseu la 8 fara 20. Nu ne-am oprit in Poiana Costilei, ci am mers mai departe pe V. Cerbului pana la locul unde se vede spre stanga VSC. Stiam intrarea din vara. Dupa o pauza de masa si de echipare, am traversat spre stanga. Era in jur de 9:30. La inceput zapada moale alterna cu cea inghetata (pe unde cursesera avalansele). Era destul de multa zapada pe vale, asa ca am depasit primele saritori fara probleme.

Un pic mai sus am ajuns la o prima cascada de gheata, pe care am catarat-o direct, ajutandu-ne de fisura din dreapta ei. Am mai avansat putin si am dat de o alta cascada de gheata, care parea mult mai dificila. Distanta dintre ea si peretele din dreapta era suficient de mare incat sa anuleze orice sanse de ramonaj. Era perfect verticala si necesita cunostinte temeinice de catarare pe gheata. Nu m-am incumetat. Singura varianta de ocolire era prin stanga (in dreapta era perete vertical). Insa nici prin stanga nu era foarte usor. Am reusit sa ma bag intr-o fisura care ducea spre partea superioara a saritorii, insa acolo trebuia sa fac o travesare foarte expusa spre dreapta. Cosmin a propus sa ne legam in coarda pentru ca era prea riscant s-o abordam la liber.

In timp ce el cauta un loc potrivit in care sa amenajeze o regrupare, eu am ochit o fisura excelenta, in care am plasat o nuca. Aveam asadar o prima asigurare. M-am ridicat apoi pe pragul unde incepea traversarea spre dreapta. Odata ajunsa acolo, am constatat ca spatiul este foarte ingust si pe deasupra surplombat. Prizele de picioare erau foarte proaste si nu ma puteam baza pe ele. M-am fatait un pic, nestiind cum sa abordez pasul respectiv. Au inceput sa-mi tremure picioarele. Nu ma simteam capabila sa fac traversarea. Eram gata sa renunt si sa ma dau jos. Insa pentru ca din fire renunt greu atunci cand imi propun ceva, mi-am zis „hai sa mai incerc”.

Deasupra mea in stanga erau cateva prize de mana. Mi-am dat manusile jos si am prins o priza, insa forma stancii ma arunca in afara. Aveam nevoie de o priza foarte buna la mana stanga ca sa pot face saltul spre dreapta. Din fericire, am vazut o fisura in care puteam plasa o nuca. Tot din fericire, una dintre nucile pe care le aveam pe ham s-a potrivit perfect in fisura. Dupa ce am verificat ca asigurarea tine foarte bine, am folosit nuca pe post de priza de mana si am putut astfel sa depasesc pasul cel mai dificil. Mai departe am dat de zapada si am putut sa folosesc pioletii. Am iesit apoi cu bine deasupra cascadei de gheata. Am gasit mai sus o fisura in care am plasat 2 nuci si am amenajat regruparea. Cand a venit Cosmin, mi-a zis ceva de genul „bravo, te-ai descurcat foarte bine”. La care eu am zis „n-am fost eu, m-a ajutat Dumnezeu”. Si asta e adevarul. Imi tremurau picioarele acolo in traversare (Cosmin mi-a zis ca nu s-a vazut !) si nu credeam ca voi reusi sa trec. M-am rugat tot timpul la Dumnezeu sa ma ajute. Ajutorul a venit sub forma faptului ca am reusit sa imi inving frica si sa ma concentrez la ce am de facut. M-am bucurat ca am reusit sa trec. A fost o lupta cu mine insami, pe care am castigat-o. De-asta imi place sa merg pe munte si mai ales sa fac trasee dificile: astfel ma antrenez, imi depasesc limitele si imi inving fricile.

A urmat apoi o zona cu zapada continua, insa panta era din ce in ce mai mare. Panta semana foarte mult cu cea de pe Albisoara Crucii, ceea ce nu e de mirare. VSC este cotata cu 1B daca ocolesti saritorile inalte si spalate de pe firul vaii. Dar cum noi am urcat pe zapada direct pe firul vaii, panta era foarte mare. In jumatatea superioara a vaii zapada era beton, asa ca trebuia sa infigem bine pioletii si coltarii ca sa avansam. Am resimtit acut lipsa antrenamentului (ne ardeau gambele). Pentru mine a fost prima tura pe coltari din sezonul acesta.

Cand ne-am apropiat de Coltul Malinului (mai exact de Brana cu Jnepeni, care vine dinspre V. Tapului si trece pe la baza lui), Cosmin mi-a spus ca lui i-a ajuns si ca nu mai are chef sa catere Hornul Ascuns. Mi-a zis ceva de genul: „stiu ca suntem in acelasi loc ca anul trecut cand am urcat pe Tap, am traversat pe brana si am vrut sa facem Hornul Ascuns (ne-am retras atunci pentru ca nu erau conditii bune si era deja tarziu), dar eu nu sunt in forma si nu am chef sa merg mai departe”.

M-am intristat sa aud asta pentru ca eu chiar imi doream sa catar Hornul Ascuns in conditii de iarna. Nu-mi venea sa cred: suntem din nou in acelasi loc ca anul trecut pe 19 nov. (la baza Hornului Ascuns) si sa ne retragem din nou ?! Adica am venit degeaba pana aici ?! Am incercat sa-l conving pe Cosmin sa vina. I-am zis: „se pare ca este foarte abordabil, cred ca o sa terminam repede”. Nu am avut nici un succes, el stia foarte bine ce vrea: sa se retraga pe brana spre V. Tapului si sa urce pe Tap pana in Brana Mare a Costilei (BMC). Si eu stiam foarte bine ce vreau: sa catar Hornul Ascuns in conditii de iarna. Cand am vazut ca nu am sorti de izbanda sa-l conving pe Cosmin sa vina, i-am zis: „ne vedem sus in sa”. Imi doream sa catar acest traseu si nu mi se parea foarte dificil. Aveam incredere ca il pot catara singura. Pana la urma am reusit sa-l catar, dar a fost mai dificil decat estimasem eu.

Dupa o scurta pauza la baza hornului, am pornit in sus. Din fericire, la intrare este o fisura in care te poti ramona. Zapada nu era prea grozava, asa ca am folosit foarte mult prizele de mana din stanga; in dreapta nu prea erau (stanca era spalata). Tot opintindu-ma si ramonandu-ma, am reusit sa ajung in locul unde amenajase Cosmin regruparea cand am urcat pe uscat in septembrie 2017 (a urcat el cap prima lungime). Am dat mai intai de o cordelina fixata intr-o clepsidra (in stanga). De acolo trebuia sa fac o traversare spre dreapta ca sa intru din nou pe firul hornului (un fel de jgheab). Traversarea aceea mi s-a parut foarte expusa, asa ca am plasat un anou de 120 cm in cordelina, cu gandul sa-l folosesc drept priza de mana si sa-l las apoi acolo. Insa dupa ce am traversat spre dreapta, am gasit un piton cu inel la baza jgheabului. M-am asigurat mai intai in piton cu alt anou, dupa care am recuperat anoul plasat in cordelina. Asigurata fiind in acel piton, am testat miscarile ca sa vad daca ma pot ridica pe jgheab. Din fericire, zapada era buna si a tinut la pioleti. Am recuperat atunci anoul si am pornit mai departe. Stiam cum e a doua lungime pentru ca am catarat-o eu cap in septembrie: mai era o singura zona verticala, dupa care panta scadea. Din fericire, erau multe prize de maini in zona verticala, asa ca m-am catarat din nou cu mainile goale. Am mai mers un pic pe zapada si am ajuns in saua dintre Colti. Acolo m-au apucat niste carcei teribil de durerosi, asa ca am stat cateva minute sa ma odihnesc. Nu-mi venea sa cred ca am reusit asta. I-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie si pentru capacitatea de a ramane calma si concentrata in momentele critice. M-am grabit sa ies cat mai repede in sa ca sa ma uit dupa Cosmin. Din fericire, el era intr-un loc de unde ma putea vedea cand ies din horn. L-am strigat si i-am facut cu mana.

Am traversat apoi cu mare grija muchia care coboara pana la Dintele dintre Colti. Stiam ca la Dinte ma asteapta inca un moment dificil (traversarea prin dreapta), insa stiam ca este un piton in partea laterala si intentionam sa ma asigur in el. M-am dus pregatita cu o asigurare improvizata din mai multe anouri, care sa imi ajunga pana in partea cealalta, unde este alt piton. Odata ajunsa la pitonul de la baza Dintelui (la iesire), m-am asigurat in el, dupa care am recuperat anourile plasate in pitonul din traversare. Uff, am scapat de ce a fost mai greu !

Cand am ajuns la Cosmin, el si-a exprimat usurarea sa ma vada intreaga si mi-a zis: „hai sa plecam odata de aici pentru ca nu-mi place deloc cum arata zapada”. Este adevarat ca in partea superioara a V. Tapului erau placi de zapada, dar odata ajunsi pe partea cealalta (bucata de BMC care coboara spre Malin), am constatat ca zapada avea o alta consistenta: desi era destul de mare, era bine consolidata si nu erau placi. Ne-am descatarat cat am putut de mult si in ultima instanta am facut un rapel ca sa ajungem in firul Malinului. M-am uitat la ceas: era 5 fara 5 minute. Cosmin mi-a zis: „déjà vu !” Am avut acelasi gand: exact la ora asta faceam rapel in firul Malinului si anul trecut cand am intentionat sa urcam Hornul Ascuns pe zapada. Simteam ca se inchide un cerc.

De data asta, firul Malinului era plin cu zapada, asa ca am coborat destul de usor pana jos. Am urcat apoi in saua Valcelului Pamantos, dupa care am coborat rapid pana in Poiana Costila. Ne-am oprit sa dam jos coltarii si hamul, apoi am continuat relaxati pana la Plaiul Fanului. La 19:30 am ajuns la masina. Am facut asadar un traseu de 12 ore, destul de solicitant, dar si foarte provocator (mai ales pentru mine). La final mi-am zis: „Misiune indeplinita !” A fost o tura dificila, dar mie nu-mi place decat cand este greu, pentru ca atunci invat ceva si ma antrenez.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: