Publicat de: Andra Bunea | 29/06/2021

Catarare in Peretele Animalelor: „recucerirea” Caprioarei (29 iunie 2021)

Ploile din ultima vreme m-au impiedicat sa ies mai des la catarare si sa imi reintru in forma. Prima iesire din acest sezon a fost pe 7 iunie, cand am catarat impreuna cu Marian 2 trasee usoare la Metal Expert, apoi primele 3 lungimi din Creasta Generalului, apoi Cezar Manea si Frida. A urmat apoi o pauza foarte lunga, mai exact pana pe 25 iunie, cand am iesit la Tamina cu Bogdan Lazar, Codrin si fiul lui Codrin. De-abia am reusit sa fac traseele 5b si 5c de la faleza mare (dreapta). M-am odihnit in coarda si m-am tinut de bucle. Concluzia mea dupa ziua de vineri: sunt praf !

Intrucat saptamana asta eram libera azi (marti), iar Marian ma anuntase ca este si el liber, am decis sa merg in Cheile Rasnoavei si sa catar din nou Muchia Caprioarei (4B, 6lc, 6a). Am mai fost de 3 ori in Caprioara, dar intrucat nu ma simteam deloc in forma, nu puteam sa „atac” un traseu mai dificil. Mi-am spus ca trebuie sa reiau traseele usoare cunoscute, astfel incat sa ma antrenez si sa imi recapat nivelul de anul trecut.

Am ajuns la intrarea spre Poiana Inului la 8:30. Am vrut sa incepem devreme pentru ca se anunta canicula dupa pranz. Am mers cu 2 semi-corzi de 50 m, fapt care a si provocat aventura din a doua parte a zilei = coborarea in rapel si blocarea corzilor in lungimea cu pasul (a 5-a). Dar sa nu anticipez.

Am inceput catararea la 10 fara un sfert. Am parcurs destul de usor primele 4 lungimi. Am ajuns sub lungimea cu pasul in jur de 12. Era cald, dar adia putin vantul, ceea ce ne permitea sa suportam bine caldura. M-am pregatit sa atac pasul din lc 5. I-am spus lui Marian ca imi doresc sa catar curat (fara sa ma tin de bucle). Venisem in Caprioara tocmai pentru a-mi testa nivelul: voi reusi eu oare sa-mi reconfirm nivelul de 6a pe care il are pasul ?

Spre surprinderea mea, am reusit sa catar pasul curat. Am stat bine pe picioare si m-am folosit la maxim de prizele din fisura. Eram foarte bucuroasa ca am „recucerit” Caprioara ! Am ajuns cu bine amandoi sus aproape de iesirea spre padure si am decis ca vom face rapel de la ultimul piton cu inel de dinainte de iesire. Ideea cu rapelul a fost a mea. I-am zis dimineata lui Marian ca as prefera sa coboram in rapel pentru ca nu-mi place poteca friabila din padure (ruta normala de retragere din Caprioara). Marian a fost de acord, deci iata-ne in actiune.

Am coborat lc6 fara probleme. Am atacat apoi lc5, adica lungimea cu pasul. Am pus corzile pentru rapel intr-un piton cu inel din regruparea de unde se pleaca in lc6. Am coborat eu prima, apoi a venit si Marian repede. Eram acum in regruparea de sub pas si am incercat sa tragem corzile. Dar nu veneau. Ne-am straduit destul de mult, dar degeaba. Nu-mi venea sa cred. Cel mai negru cosmar al alpinistilor a devenit realitate: ni s-au blocat corzile.

Stiam ce am de facut. „O sa urc pe corzi cu prusice”, i-am zis lui Marian. Din fericire, ambele corzi erau jos, asa ca am putut sa urc pe ambele fire. Altfel, era scenariu de groaza si ar fi trebuit sa chemam Salvamontul. Dar sa urc pe corzi cu prusice tocmai in lungimea cu pasul imi dadea un pic de furca. Nu prea stiam daca o sa mearga, insa nu avem de ales. Mi-am pus 2 prusice pe corzi si am reluat catararea lungimii cu pasul. Din fericire, am reusit sa catar aproape tot la liber (m-am tinut de o cordelina). Cel mai greu imi era cand trebuia sa trag in sus pe coarda nodurile prusice. Trebuia sa ma opresc din cand in cand, sa stau bine pe picioare, apoi sa trag nodurile. Din fericire, am reusit de fiecare data (nu am cazut in coarda). Am ajuns cu bine sus si am vazut ca nodul se miscase doar vreo 50 cm. Problema nu era cu nodul (nu se blocase), ci cu corzile: se intepenisera intr-o scobitura din stanca si nu se mai miscau. 

Am desfacut nodul si i-am zis lui Marian sa recupereze coarda albastra. Observasem la coborare ca jumatea corzilor era la nivelul regruparii de sub pas, asa ca stiam ca pot sa fac rapel cu o singura coarda. In felul asta nu se mai blocheaza nodul (mi-am zis eu). De data asta am pus coarda pentru rapel in ultimul piton din lc5 (nu am mai pus-o in pitonul din regrupare). Am coborat rapid in rapel si eram bucuroasa ca s-a terminat totul cu bine. I-am zis lui Marian: stii bancul cu Chuck Norris ? Chuck Norris a numarat pana la infinit, si nu o data, ci de 2 ori ! Cam asa ma simt eu azi: am catarat lungimea cu pasul din Caprioara, si nu o data, ci de 2 ori intr-o zi ! 

Insa aventura nu se terminase inca. Cand sa tragem jos coarda rosie, nu voia sa vina. Ne-am opintit, ne-am chinui, nimic. Incepusem deja sa-mi pierd rabdarea. I-am spus lui Marian: ce bine ca avem coarda albastra disponibila. Hai sa ma asiguri din nou, voi urca iar lungimea si ma voi duce sa deblochez coarda rosie. De data asta m-am tinut de toate buclele si cordelinele din pas. Am reusit sa ajung deasupra pasului, unde terenul este mai usor. Cand am urcat prima data, nu mai vazusem nici un piton dupa portiunea abrupta unde e pasul. Pana sus mai e destul de mult de catarat. Ma gandeam cu groaza ca daca nu gasesc vreun piton, va trebui sa ma descatar toata portiunea aceea friabila din a doua jumatate a lungimii. Insa din fericire am dat de un piton. De acolo pana sus nu mai era asa de mult, iar la intoarcere ma puteam descatara pana la piton. 

Am ajuns cu bine in regrupare si am eliberat coarda rosie, care se blocase pentru ca pitonul era mai jos decat bucata de stanca de dupa. I-am zis lui Marian sa recupereze coarda, dupa care m-am descatarat pana la piton. M-am asigurat mai intai cu zelbul, apoi am pus o cordelina, in care am pus coarda albastra. Acum pitonul va fi mult mai vizibil pentru cei care urca pe acolo. Am coborat in rapel pana in regruparea de sub pas.

Din fericire, aventura s-a terminat cu bine, dar ne-a intarziat cu vreo 2 ore. Intre timp se facuse foarte cald, iar eu nu mai aveam apa. Ca sa evitam problemele cu blocarea nodului, de acolo pana jos am facut rapel cu o singura coarda. In general ne-a ajuns din regrupare in regrupare, cu o singura exceptie, unde ne-am oprit la vreo 4 m mai sus de regrupare, apoi am pus urmatoarea coarda pana la regruparea de mai jos.

Am ajuns inapoi la masina la 17:30. Ceea ce parea sa fie un traseu rapid s-a transformat intr-o adevarata aventura, care ne-a secatuit de forte. Dar totul e bine cand se termina cu bine si vom avea astfel ce sa povestim la nepoti ! Evident ca nu voi mai cobora niciodata in rapel Caprioara ! Insa una peste alta, poate nu e rau ca s-a intamplat asa pentru ca am invatat multe din aceasta experienta. Pe munte este bine sa fii pregatit pentru orice si sa te descurci in orice situatie. Ca de obicei, i-am multumit lui Dumnezeu pentru protectie.

PS. Au aparut cateva cocioabe de lemn aproape de intrarea spre poiana Inului. Marian mi-a zis ca se filmeaza ceva pe-acolo, dar nu stia ce. 


Responses

  1. Trebuia sa verificati daca corzile vin cind sint trase inainte de a cobori amindoi in rapel. Aventuri!

  2. Aventuri ! Trebuia sa verificati ca vin corzile cind trageti de ele inainte de a cobori amandoi in rapel .daca ramaneati blocati in perete apareati la stiri😀


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat: